fbpx

Etichetă dezvoltare personala

Să ai dubii despre convingerile tale

Una din rezoluțiile nescrise pentru anul ăsta este să am dubii asupra convingerilor mele, să iau în considerare faptul că ceea ce cred eu e posibil să fie greșit uneori, și dacă găsesc suficiente argumente raționale, să îmi schimb sau adaptez convingerile.

Mi-am amintit de faza asta după ce am văzut pe un grup de Facebook o mulțime de oameni care criticau sfaturile experților din zona de educație financiară, pe motiv că sunt inutile și nu îi ajută pe români deloc.

Le știți și voi cred, sfaturile sunt cele clasice, despre creșterea veniturilor active, acumularea unui fond de urgență pentru 6 luni, generarea de venituri pasive, investiții pe termen lung, diversificarea investițiilor. 99% dintre români nu le aplică pentru că e greu, pentru că au rămas setați cu convingerea că nu se poate, că ei nu vor reuși.

Faza e asta, și eu aveam convingeri similare când eram mai tânăr, credeam că nu se poate să trăiești decent lucrând în România, că e greu să economisești, că voi avea mereu un salariu mic, că nu voi avea curaj să îmi deschid propria afacere, că investițiile la bursă sunt țepe, că banii sunt făcuți doar pentru a fi cheltuiți, și lista poate continua.

A început să îmi fie mai bine când am început să am dubii asupra convingerilor mele și mi-am schimbat mentalitatea. Nu e ușor deloc.

Citește mai departeSă ai dubii despre convingerile tale

Cheltuim bani pe care nu îi avem ca să impresionăm oameni de care nu ne pasă

Era o glumă într-o perioadă, că în România vezi în parcările blocurilor mașini mai scumpe decât apartamentele celor care le dețin. E posibil să nu mai fie valabilă, că și imobiliarele au crescut destul de mult, dar realitatea rămâne, și străinii zic că la noi vezi mai multe mașini scumpe decât afară.

Explicația e simplă, puțini oameni văd casa în care stai, dar toți văd mașina cu care te dai. Și îi înțeleg pe cei pentru care mașina contează, de exemplu e mai greu să faci afaceri de milioane de euro dacă partenerii de afaceri te văd cum cobori dintr-un Logan.

Nu îi înțeleg în schimb pe cei care se chinuie să achite ratele la o mașină scumpă sau trăiesc de la salariu la salariu și se plâng, când puteau să își cumpere cea mai accesibilă mașină care îi ducea din punctul A în punctul B.

Greșesc?

Concluzia mea e că cheltuim banii pe care nu îi avem ca să impresionăm oameni de care nu ne pasă. Mă îndoiesc că familia sau prietenii adevărați te judecă după după mașină sau haine. Sau dacă te judecă, s-ar putea să ai nevoie de alți prieteni.

Citește mai departeCheltuim bani pe care nu îi avem ca să impresionăm oameni de care nu ne pasă

Și dacă nu îmi iese?

Articolul lui Radu despre negativism mi-a amintit că am pierdut și eu multe ocazii în viață, fiind mult prea pesimist, având sindromul impostorului sau o viziune prea limitată despre anumite lucruri. Și încă mai pierd.

Adevărul e că la noi școala nu te învață să ai o atitudine pozitivă, e axată doar pe asimilarea de cunoștințe, iar societatea românească, cel puțin când eram noi mici, era prea instabilă pentru a crește oameni optimiști, veseli, care să vadă și latura frumoasă a vieții, nu doar părțile rele. Pentru a ne schimba mentalitatea avem de lucrat mult noi cu noi.

Citește mai departeȘi dacă nu îmi iese?

CEO-ul vieții tale

Am mai povestit despre asta pe blog, mulți oameni trec prin viață așteptând mereu un salvator care să le rezolve problemele, indiferent că vorbim de problemele financiare, de sănătate sau personale. Zilele astea am văzut o analogie și mai faină, că tot ne place limbajul corporatist: majoritatea oamenilor nu vor să devină CEO-ul propriei vieți, și caută mereu să dea vina pe altcineva pentru eșecurile lor.

Ideea e simplă, dacă ai sau nu succes în viață, indiferent cum ai defini succesul, e răspunderea ta.

Sigur, contează să ai și un pic de noroc, contează și familia sau țara în care te naști, dar de la un moment dat în viață trebuie să îți asumi că tu ești responsabil, că tu îți conduci viața și iei deciziile. Și cred că procesul ăsta de conștientizare poate dura mult, mai ales dacă ai fost crescut cu mentalitatea că trebuie să asculți mereu de cineva: părinți, profesori, șefi și așa mai departe.

Nu îți place țara sau orașul în care trăiești? Ok, poți pleca cam oriunde în lume. Nu îți plac prietenii pe care îi ai? Ok, te schimbi pe tine și îți schimbi prietenii. Nu îți place jobul tău? Tragi 1 an, pui bani deoparte ca să ai din ce trăi, înveți altceva și îți schimbi cariera. Nu îți place ce vezi în oglindă? Oh boy, e de lucru mult atunci.

Eu cred că abia după ce am trecut de 25 de ani am început să mă prind de lucrurile astea.

Să realizez că atunci când nu sunt mulțumit de job sau de carieră e răspunderea mea să fac schimbări pentru a lucra într-un domeniu care îmi place, că atunci când nu îmi place ceva din viața mea e răspunderea mea să schimb acel ceva, sau să mă schimb pe mine până sunt iar în echilibru și ok cu mine.

Și nu e ceva ce se rezolvă într-un an sau doi, practic viața noastră e un proiect în continuă evoluție, deci trebuie să fim mereu la conducere, nu pe locul din spate.

Dar majoritatea preferăm zona aia călduță, cu un job acceptabil, prieteni okish și o viață suficient de bună, dar nu extraordinară, doar pentru că ne e frică de schimbare, ne e frică să ne asumăm consecințele propriilor decizii.

Cam atât, mișto analogia zic, mergeți și fiți CEO-ul vieții voastre. 🙂

Citește mai departeCEO-ul vieții tale

Cel mai bine e să te compari tu cu tine

Eu am o problemă cu o mică parte din afirmația asta, că ar fi toxic să te compari cu alții care au mai mult decât tine, deci e mai bine ne comparăm cu cei care au mai puțin.

Da, e chiar recomandat să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem, să vedem lucrurile bune din viața noastră, să apreciem că avem familia sănătoasă, că avem joburi, unde locui, mâncare bună pe masă și prieteni care țin la noi. Invidia nu funcționează niciodată ca motivator pe termen lung pentru a realiza ceva în viață, zic eu.

În același timp, există pericolul să dăm în extrema cealaltă. Dacă ajungem să ne comparăm doar cu cei care o duc mai rău ca noi, s-ar putea să rămânem mediocri, să nu mai evoluăm, deoarece folosim asta ca o scuză pentru a nu trage de noi ca să ne dezvoltăm.

Soluția e simplă, să nu ne comparăm cu ceilalți, ci cu noi. Unde eram acum un an, unde suntem acum, unde vrem să fim peste 1, 5, 10 ani?

Citește mai departeCel mai bine e să te compari tu cu tine

Schimbările mari încep cu lucrurile mici

O chestie faină pe care am învățat-o, pentru a învinge procrastinarea, este că în zilele când nu ai chef de nimic nu trebuie să te apuci la prima oră de proiectele grele, de chestiile complexe care îți iau ore întregi, ci trebuie să începi cu ceva mic, o sarcină simplă de rezolvat în 3-4 minute, ca să îți intri în mână și să simți că ai început de undeva, că ai făcut ceva util. După aceea treci la ceva un pic mai greu, și tot așa, până când te-ai încălzit ca să ataci sarcinile cu adevărat importante. Ideal e să îți intri în ritm înainte de prânz, eu mereu am senzația că dimineața sunt cel mai productiv.

Pare simplu, dar adevărul e că mulți dintre noi frecăm menta 3-4 ore la muncă sau la firmă doar pentru că ceea ce avem de făcut e greu, complicat, și preferăm să amânăm momentul făcând orice altceva, până când chiar nu mai avem de ales.

Citește mai departeSchimbările mari încep cu lucrurile mici

Planuri pe următorii 10 ani?

Începe să se simtă maturitatea și prin bula mea, oamenii au renunțat la filozofiile cu Carpe Diem și văd tot mai multe discuții despre planurile pe termen lung. Întrebarea aia de care râdeam cu toții când mergeam la interviuri după terminarea facultății, Unde te vezi peste 5 ani, s-a transformat în ceva serios, când ne-o adresăm nouă.

E amuzant să râzi la astfel de întrebări când ai 20 de ani, dar când te apropii de 40 începi să te gândești la carieră mai serios, la familie, ce vrei să le oferi copiilor, dacă vrei să lucrezi mereu în același domeniu, dacă îți convine orașul sau țara în care stai acum, dacă te bazezi pe pensie sau trebuie să pui ceva deoparte, din astea. Și e bine.

Citește mai departePlanuri pe următorii 10 ani?