Articolul lui Radu despre negativism mi-a amintit că am pierdut și eu multe ocazii în viață, fiind mult prea pesimist, având sindromul impostorului sau o viziune prea limitată despre anumite lucruri. Și încă mai pierd.
Adevărul e că la noi școala nu te învață să ai o atitudine pozitivă, e axată doar pe asimilarea de cunoștințe, iar societatea românească, cel puțin când eram noi mici, era prea instabilă pentru a crește oameni optimiști, veseli, care să vadă și latura frumoasă a vieții, nu doar părțile rele. Pentru a ne schimba mentalitatea avem de lucrat mult noi cu noi.
De exemplu, am pornit Advertica pentru că oricum nu aveam ce face în oraș, proaspăt mutat, fără conexiuni și pe o piață a joburilor praf, cu salarii jenant de mici. Primii 2 ani nu știam cât o să ne țină distracția, că nu câștigam suficient de ok încât să trăim din firmă.
În perspectivă a fost o mișcare foarte bună, am trecut de 10 ani și lucrurile sunt ok, avem clienți, recomandări, dar dacă atunci mi-ar fi oferit cineva un salariu bun pe domeniul meu, probabil m-aș fi angajat. Ce vreau eu să zic este că nu am deschis firma cu mare încredere în forțele proprii, ci forțat de împrejurări. Și de Cristi.
La începuturi mai refuzam clienți sau proiecte deoarece credeam că sunt peste nivelul nostru sau nu avem suficientă experiență, în timp mi-am dat seama că și pe online foarte mulți așa ziși specialiști exagerează expertiza lor și învață din mers, asta în cazul fericit în care nu fac praf proiectele pe care lucrează. Zic asta pentru că mă uit și la ce avem în spate, mai mulți clienți care au plecat de la noi crezând că vor găsi mai bine și mai ieftin în altă parte, și s-au întors după ceva timp.
Știu mulți oameni profesioniști, buni pe domeniul lor, dar care se complac în joburi mai mult sau mai puțin motivante, pentru că sunt pesimiști. Dacă nu îmi iese, dacă dau faliment, dacă îmi dau demisia și nu găsesc un job mai bun, dacă rămân fără bani?
Nu am soluții pentru atitudinea negativistă față de viață, doar câteva idei.
În primul rând, oricât de pesimist ai fi, dacă ai Fuck You Money lucrurile sunt un pic mai roz. Altfel îți permiți să schimbi jobul, orașul unde trăiești sau să îți deschizi o firmă, când știi că ai bani deoparte ca să trăiești 1-2 ani.
În al doilea rând, cu cât realizăm mai devreme că trebuie să lucrăm la brandul personal, cu atât ne va fi mai ușor în viață. Brandul personal nu e ce vedem în reclamele alea cu oameni faini, ci felul în care suntem precepuți de ceilalți, pentru ce suntem recunoscuți ca fiind buni. Dacă ceilalți te recomandă, din proprie inițiativă, pe un domeniu sau altul, ți-ai făcut treaba cum trebuie.
În al treilea rând, nu o să ne iasă mereu. Vor fi proiecte, situații, joburi în care o vom da în bară, mai mult sau mai puțin. Scopul final nu e să avem o viață liniștită, fără riscuri, doar pe creștere, ci o viață fără regrete, la finalul căreia să nu ne întrebăm – Cum ar fi fost dacă aș fi făcut X sau aș fi încercat Y…
