fbpx

Oraşul 20.20 – concurs cu premii atractive pentru studenții pasionați de editare video

Atunci când ajung într-un oraș nou îmi place să îl descopăr prin ochii celor care trăiesc acolo, nu ca simplu turist. Încerc să aflu ce obiective turistice merită vizitate, care sunt locurile unde se adună lumea, pe unde își pierd localnicii timpul sau în ce restaurante se mănâncă bine. Am fost adesea surprins să descopăr locuri faine, care nu apar în ghidurile turistice, dar pe care localnicii le știu și le recomandă. Pentru că până la urmă despre asta e vorba într-un oraș – oameni și locuri.

Îmi place ideea din spatele Oraşul 20.20, un concurs de dezvoltare urbană sustenabilă, care se adresează studenţilor şi masteranzilor din toate colţurile ţării. Brieful e foarte detaliat, dar ce trebuie să știți este că Siemens oferă premii tentante studenților sau masteranzilor care realizează până pe 15 mai un film de maxim 4 minute în care aceștia prezintă sufletul oraşului lor, acele locuri care joacă un rol important în oraş.

Filmul poate conţine imagini filmate, animaţii, simulări virtuale sau colaje de fotografii și trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

  • Care consideraţi că este sufletul oraşului vostru?
  • Ce rol joacă acest loc în oraş/ pentru voi?
  • Care consideraţi că sunt factorii care îi pot afecta dezvoltarea?
  • Care credeţi că e soluţia pentru dezvoltarea sustenabilă a acestui loc?

La final, un juriu format din experţi Siemens, specialişti în dezvoltare urbană şi reprezentanţi ai societăţii civile vor decide câştigătorii. Eu zic că dacă sunteți studenți nu aveți nimic de pierdut, ba din contră, puteți câștiga 1000, 750, 500 euro sau premii speciale, adică biciclete și role.

Știu deja câțiva studenți pasionați de filmat și editare video la care o să ajungă un link către articolul ăsta. De exemplu pentru mine sufletul Iașului e Copoul, pentru că acolo mi-am petrecut mare parte din studenție, pe băncile facultății, prin parcuri și la terase. Aș vrea să văd un film de prezentare a Copoului, făcut ca la carte.

Pentru voi care e sufletul orașului vostru?

Recomandă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *