Se discută tot mai des despre schimbările din societate legate de adulții care nu se maturizează, preferând să rămână copii. Și nu e vorba despre motivaționalele alea care ne zic că e bine să ne păstrăm sufletul de copil, să ne jucăm în continuare, să ne bucurăm ca un copil de orice, chestiile astea sunt ok, la orice vârstă.
E vorba despre asumarea responsabilităților, despre maturizare, despre descoperirea unui scop în viață, despre înțelegerea faptului că viața asta e ceea ce facem noi din ea.
Pe lângă faptul că tot mai multe branduri încearcă să vândă adulților produse dedicate copiilor, în fond de asta au crescut mult vânzările de jucării retro, iar filmele cu super eroi sunt primele în box office, și adulți intră în jocul ăsta, tinerii preferând să amâne cât mai mult transformarea în adulți.
Pe de o parte îi înțeleg. Într-o societate în care prețurile locuințelor au explodat, joburile apar și dispar, războaiele fac parte din conversația zilnică și relațiile sunt tot mai greu de construit și menținut, cine ar vrea să fie adult, să se mute la casa lui, să își ia un job sau să accepte faptul că trebuie să ia decizii importante?
E mai simplu să spui că vrei să mai copilărești în loc să fii într-o relație stabilă, că vrei să stai cu ai tăi în loc să te muți cu 3 colegi sau prieteni sau că încă nu ți-ai găsit vocația și faci diverse cursuri pe bani părinților, în loc să accepți orice job, pentru a începe de undeva.
De cealaltă parte, mereu vor fi probleme în societate, iar pe sistemul ăsta nu am deveni adulți niciodată, dacă am aștepta să vină vremuri mai bune. Și într-o lume în care toată lumea ar vrea să copilărească, cine vor fi adulții care lucrează, care fac cilivizația să funcționeze?
Eu am senzația că după 30 de ani nu prea mai poți spune că vrei să copilărești. Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să te căsătorești, să îți cumperi o casă, să faci 3 copii și să lucrezi 14 ore pe zi pentru visul american, ci doar că trebuie să realizezi că ești responsabil pentru viața ta și viitorul tău. Zic rău?