Pe internet uneori poți să pui și întrebări stupide

Ce mai faceți? De ce urâm ziua de luni? De ce ne bucurăm când e vineri? E scump să crești un copil? Credeți că va veni apocalipsa în 2012? La genul ăsta de întrebări mă refer.

Dacă aveți un blog sau creați conținut online pentru un brand, o companie, unul din sfaturile de care cu siguranță ați auzit este că e bine ca din când în când să creați conținut punând întrebări cititorilor sau fanilor, cu alte cuvinte să scrieți puțin și să le cereți celorlalți să vină cu soluții, răspunsuri. Sau mai e varianta în care să scrieți un articol dar să nu îl terminați, să le cereți cititorilor să continue articolul.  Ideea e cam aceeași, să generați răspunsuri din partea comunității, user generated content, cum îi spun americanii.

Personal eu nu prea cred în mitul conținutului generat de utilizatori, convingerea mea e că este greu să determini oamenii să producă conținut (fie el text, fotografie, video) fără a le oferi o recompensă, un discount, un voucher, o motivație micuță. Trebuie să le dai ceva dacă vrei ca lumea să reacționeze.

Totuși, chestia asta cu întrebările simple, deschise prind, mai ales pe bloguri. Uneori trebuie să mai lași la o parte conținutul serios, planurile editoriale și articolele bine documentate și să pui întrebări, chiar dacă pentru unii ele vor pare stupide.

De exemplu eu am în Reader niște bloguri americane despre dezvoltare personală, minimalism și alte chestii similare și am remarcat că pe lângă articolele bine structurate, în fiecare săptămână apare câte un articol simplu, în care autorul pune o întrebare cititorilor. De exemplu zilele trecute pe un blog autorul îi întreba pe cititori ce părere au despre costurile creșterii unui copil de-a lungul timpului, dacă ele scad sau cresc.  Întrebare deschisă, fără nici o opinie a autorului. Normal că ele cresc, e stupid să crezi altceva, dar când mă uitam la sutele de comentarii lăsate de cititori, care se contraziceau între ei și veneau cu argumente, am zis că da, metoda funcționează.

În concluzie, mai lăsați strategia editorială la o parte și puneți din când în când cititorilor sau fanilor întrebări simple. Unii vor spune că sunt stupide, alții vor râde, dar nu contează, important e să interacționați cu comunitatea.

Apropo, voi ce mai faceți? 🙂

Recomandă articol

4 Comentarii

  1. Un sfat minuat şi ai mare dreptate. Mi-au trecut şi mie prin faţa ochilor comentarii kilometrice după întrebări aparent simple. Este evident că un subiect faţă de care oricine (doctorand sau de lasa I) poate avea o opinie va putea genera mai multe răspunsuri, doar că mulţi ne gândim că trebuie să ridicăm ştacheta aşa de sus încât să stârnim admiraţie şi nu participare. Mare greşeală dacă vrei să ai un public cât de cât participativ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *