De fiecare dată când aud tineri care spun că Ion Iliescu a fost un președinte bun pentru România, deoarece a salvat țara de comunism și ne-a dus pe drumul democrației, mă văd nevoit să le arăt documentarul despre mineriada din 13-15 iunie 1990, când timida orientare a țării către democrație a fos strivită rapid de Iliescu și acoliții lui, speriați că în România s-ar putea organiza alegeri libere cu adevărat. Nici acum, după 24 de ani, nu ne-am revenit.
La minutul 1:02:00 apare Ion Iliescu mulțumind minerilor pentru eforturile depuse, deși acum politicianul nu recunoaște că el a chemat minerii. Da, poate că Iliescu pare un politician inteligent acum, când PSD-ul e pe cale să se destrame datorită războaielor interne iar el îi critică pe șefii actuali ai partidului, dar să nu uităm cine este el de fapt, omul datorită căruia România încă se chinuie să devină o țară democratică, modernă, cu un guvern aflat în slujba cetățeanului, nu a politicienilor aflați la putere.
Să nu uităm de unde am plecat, ca să nu ne întoarcem acolo. Ion Iliescu a fost doar un oportunist care a făcut tot posibilul pentru a frâna dezvoltarea României, pentru a ne menține în întuneric. Ăsta e singurul lucru cu care ar trebui să intre în istorie.