fbpx

Una din problemele grave ale noastre, ca nație, este că nu vrem să ieșim din zona de confort. Nu vorbesc de bullshit-uri motivaționale acum, ci de chestiile banale. Ne e frică să ne dăm demisia, că dacă nu vom mai găsi un job la fel de bun. Ne e frică să abordăm un client nou, dacă nu suntem destul de competenți pentru a livra ce ne va cere. Ne e frică să vorbim cu tipa sau cu tipul ăla fain din metrou, dacă vom fi refuzați. Mereu așteptăm să ni se întâmple lucruri, de prea puține ori facem noi să se întâmple.

Suntem comozi, ăsta e adevărul. Ne temem să cerem mai mult de la noi și de la alții, pentru că deh, merge și așa, de ce să riscăm? Nu pot să emit acum generalități, dar în cazul personal cele mai bune lucruri în viață mi s-au întâmplat când am ieșit din zona de confort.

Când am zis că e mișto viața în 2, dar s-ar putea să fie mai mișto în 3, ulterior chiar și în 4.

Când am deschis blogul ăsta, scriind seara câte un articol în loc să bag o bere, sau în timp ce o beam.

Când am plecat de la jobul stabil și m-am apucat de lucrat pe cont propriu, sau când am dat drumul agenției și am început să trag eu de clienți ca să lucreze cu noi.

Când am renunțat la programul stabil în favoarea unuia mai haotic, dar făcut după regulile mele.

Când am schimbat siguranța și liniștea zilei de mâine pentru viața trăită clipă de clipă azi.

Când am început să ies din zona de confort, să mă obișnuiesc cu frica de necunoscut, să o accept și să trag tare, pentru că lucrurile bune li se întâmplă celor care muncesc pentru ele, nu celor care stau și așteaptă. Numai zic.

RECOMANDĂ
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

4 Comentarii

  1. Ai spus un cuvant-cheie, care e de fapt cauza pentru care nu iesim usor din zona de confort: frica. De esec, ridicol, atingerea orgoliului.

    Copiii nu prea au frici (desigur, in afara de balauri si intuneric), motiv pentru care se aventureaza in tot felul de chestii faine si se bucura realmente de viata.

    Ne facem mai multe griji decat e cazul si pierdem multe ocazii in viata. Apoi ne plangem.

Lasă un comentariu