Lacul Rosu este o statiune care se afla la o altitudine de 980 m, in apropierea Cheilor Bicazului. Statiunea a preluat numele dupa lacul cu acelasi nume care s-a format in 1837 in urma surparii unei portiuni din muntele Ghilcoş. Atunci a aparut lacul, iar la suprafata acestuia se mai vad inca trunchiurile brazilor iesind din apa. De retinut ca Lacul Rosu este singurul lac de baraj natural din Romania.
Statiunea se afla in Carpatii Orientali, judetul Harghita, la 26 km de orasul Gheorgheni. Se poate ajunge acolo mergand cu masina pe drumul national 12C, drum care era in stare buna in iunie 2009, cand am trecut pe acolo ultima data. Statiunea si lacul sunt foarte vizitate datorita peisajelor pitoresti, de fapt in perioada verii este destul de greu sa gasesti o camera libera la pensiunile din zona, la un pret decent.
Pana ajungeti acolo se merita sa vizitati si Cheile Bicazului, daca tot sunteti in zona.
Veti remarca daca ramaneti mai mult pe acolo ca preturile la terase si baruri sunt mari, in plus m-am mirat ca pana si parcarea de pe malul lacului, unde erau amplasate multe dintre terase, era cu plata…
Anul asta pentru cazare preturile plecau de la 120 lei pentru o casuta cu pat de doua persoane si baie pana la 250 lei camera de hotel. Daca aveti de gand sa stati mai mult e bine sa va faceti rezervare din timp. Personal mi-a placut Pensiunea Teo, erau vreo 10 casute cu un foisor si o piscina in mijloc. Pensiunea era la vreo 2 km de drumul principal, cazarea era 120 lei pe noapte/casuta, insa era ocupata complet si nu am putut testa serviciile. Aveti aici niste fotografii si un numar de telefon de la pensiune.
Merita mers pana la Lacul Rosu, vizitate imprejurimile si respirat aerul de munte. Aveti grija insa cu cazarea, nu va opriti la prima oferta, am vazut diferente de preturi foarte mari, nu mai zic de conditiile oferite, unii aveau impresia ca mai sunt inca turisti dispusi sa plateasca 100 lei pe noapte pentru o camera cu lavita pe post de pat si toale de pe vremea bunicii pe jos. Sa nu uit, e enervant ca foarte putini localnici vorbesc romana, ai impresia ca esti in Ungaria, nu in centrul Romaniei.
Aveti mai jos poze si un clip video facute in statiune.