An 2009

Microsoft la extreme

Ma amuza ca sunt foarte multe articole in ultimul timp despre lansarea Windows 7. Unii spun ca nu il vor folosi niciodata, altii ca este cel mai bun sistem de operare scos de Microsoft pana acum, altii afirma ca Microsoft s-a inspirat de la Apple pentru a face din Windows un produs cat mai atractiv. Asa sa fie. Fiecare are dreptatea lui, intr-un fel sau altul.

Mie insa mi se pare ca exista un paradox: sistemul de operare cel mai folosit pe glob e realizat de cea mai criticata companie din lume! Sau poate explicatia criticilor asupra Microsoft rezulta tocmai din faptul ca au realizat cel mai popular OS? Iti da de gandit, nu-i asa?

Citește mai departeMicrosoft la extreme

Cum sa faci bani pe net

Scrii un ebook in care le explici altora cum pot face bani pe net realizand carti electronice. Mai exact le explici cum sa scrie un ebook: structura cartii, redactarea, stilul abordat, idei pentru carti, copertile etc. Dupa asta vinzi cartea pe net cu..sa zicem 10 dolari. Felicitari, ai invatat cum sa faci bani pe net.

P.S: exemple de succes sunt destule, ca si fraierii dispusi sa plateasca carti de genul asta.

Citește mai departeCum sa faci bani pe net

Si chinezii folosesc Google Translate

Inca un spam primit pe mail. Se pare ca optiunea chineza-romana e la fel de slaba ca si engleza-romana. Sa ll salutam pe Mr Kwan.

Eu sunt Mr.Yi Kwan, supervizor pe investiţii în Standard Chartered Bank, Hong – Kong. Am o sensibil, scurta confidenţiale de la Hong Kong şi eu sunt asking pentru parteneriat în reconfigurarea fonduri ($ 18,500,000.00 USD).
Ceea ce am nevoie de la tine este co-operation dvs. cinstit şi am o garanţie că Acest lucru va fi executate sub un regim legitim care va va proteja si eu de la orice încălcare a legii. Vă rog să acceptaţi scuzele mele, ţine- mi de încredere şi nu ia în considerare acest e-mail, dacă nu aprecia acest proposition-am oferit tine.
Toate documentele confirmable la spre spate sus acest fond trebuie să fie puse la dispoziţia tu, de îndată ce primesc răspunsul dumneavoastră I se permite tu know ceea ce este necesar de tine.
Salutari de la,
Yi Kwan.

Citește mai departeSi chinezii folosesc Google Translate

Blogmeet in Iasi, sambata 14 noiembrie 2009

Un scurt reminder pentru bloggerii din Iasi si nu numai. Sambata, 14 noiembrie la ora 18:00 ne vedem in cafeneaua Avantaj Cafe. Puteti sa vedeti lista cu cei care au zis ca vin pe blogul lui Hartz. Suntem deja vreo 20 de persoane.

Cum ajungeti la cafeneaua Avantaj Cafe ( in Tatarasi):

– tramvaiul 7 (Canta – Tătărași) si dupa aceea inca doua statii pe jos;
– autobuzul 11 (Dacia Tătăraşi);
– autobuzul 121 (Dacia-Tătăraşi);
– autobuzul 13;
– autobuzul 27 (CUG II – Tatarasi Sud);
– microbuzul 18 (Carrefour ERA-Pacurari – Bucsinescu – Tatarasi Sud);
– masina personala

Ne vedem acolo, vom discuta si despre campania de ajutorare a copiilor orfani, ca tot se apropie Mos Nicolae. Detalii despre campanie la Lavinia.

Update: diseara la stirile de la 19:00 pe Iasi TV Life ar trebui sa apara un scurt interviu cu mine pe tema blogmeetului. Daca vreti sa imi vedeti fata obosita pe sticla puteti sa va uitati. Mersi Andreea.

Citește mai departeBlogmeet in Iasi, sambata 14 noiembrie 2009

Portile de Fier 1

Portile de Fier reprezinta defileul de 134 km din cursul Dunarii, aflat la granita intre Romania si Serbia. Denumirea este folosita si pentru cele doua hidrocentrale aflate pe cursul Dunarii, Portile de Fier 1 si 2.

Portile de Fier 1 se afla in apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin, iar pe drumul catre hidrocentrala puteti admira si podul lui Traian.

Daca ajungeti prin zona e probabil pentru ca vreti sa vedeti defileul Dunarii, trebuie sa treceti la sarbi sau vreti neaparat sa admirati hidrocentrala. Da, in cazul in care nu stiati aici se afla si o vama pentru Serbia.

Trebuie sa recunosc ca pe cat de impresionante imi pareau Portile de Fier 1 in manualele de istorie, pe atat de simple mi s-au parut la fata locului. Hidrocentrala Porţile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea şi are o putere instalată de 1080 MW. Asta o gasiti pe Wikipedia
.

Daca ajungeti prin zona, incercati sa fie pana in ora 16:00. La ora asta se inchide muzeul de la hidrocentrala, iar la exterior nu aveti mare lucru de admirat in afara de ecluze si defileul Dunarii.

Concluzia: merita sa vedeti defileul Dunarii, dar nu va deplasati pana acolo special pentru asta, mai bine il includeti intr-un traseu turistic prin tara, eventual la pachet cu Baile Herculane.
Fotografii Portile de Fier 1


Video

Citește mai departePortile de Fier 1

Avantajele crizei

Stim cu totii dezavantajele perioadei in care ne aflam: concedieri, salarii mai mici, stres, nervi, oameni mohorati si o stare generala de incertitudine si tristete. Nu am de gand sa scriu iar despre ele, in schimb am remarcat cateva „mici „avantaje care au devenit tot mai vizibile, de cand cu criza.

Vanzatoarele in magazine au inceput sa spuna „Multumesc, va mai asteptam pe la noi!” Pana acum un an erai intampinat cu greata de obicei in magazine. Tu erai mojicul care vroia sa cumpere ceva, vanzatoarea era zeita de care te rugai sa coboare de pe piedestal. Vremurile se schimba, acum imediat ce ai intrat intr-un magazin ai la dispozitie cateva sclave dornice sa iti satisfaca „poftele”. E normalitatea, dar la noi nu se intampla, pana acum.

Restaurantele au inceput sa vina cu oferte gen „all you can eat”. Acum un an de zile asa ceva era de neconceput, tot romanul manca in oras. Acum restaurantele se bat in oferte. Nu radeti, noi suntem avantajati, tin minte ca acum cateva luni vedeam intr-un restaurant in meniu scris mic de tot „adaos comercial intre 30 si 500%”. WTF?

Cazare in hoteluri la preturi decente. Pana acum un an unde gaseai la hotel camere la 1o0 lei? Poate doar la pensiuni. Vremurile s-au schimbat, daca ai noroc gasesti si internet wireless in hotel. Eh, cateva luni de zile cu hotelul gol a fost de ajuns sa schimbe mentalitatile.

Carduri de fidelitate si reduceri de pret. Mai toate magazinele care vor sa ramana pe piata au scos carduri de fidelitate, acordand reduceri de pret clientilor fideli. In afara e o practica normala, la noi acum au inceput sa apara peste tot.

Brandurile au inceput sa comunice pe bune cu clientii. Unde pateai acum un an sa te sune de la providerul de internet/tv/telefonie sau de la banca ca sa te intrebe daca esti multumit de servicii, sa iti ceara sugestii sau sa vada daca ai intampinat dificultati? Nu vad schimbarea asta peste tot, dar se fac pasi mari. Unele companii castiga clienti, altele pierd, depinde cum comunici cu clientul.

Pentru alte avantaje pe care le-ati observat in ultima perioada lasati un comentariu. Fara dezavantaje, ne-am saturat cu totii de ele. Ce avantaje, beneficii, lucruri bune ati remarcat de la inceperea crizei?

Citește mai departeAvantajele crizei