fbpx

Alături de Trump

Cum zice și Victor, șefii corporațiilor americane s-au grăbit să îl felicite pe Trump pentru un nou mandat, să fie bine, ca să nu fie rău.

Din ce am văzut în campanie majoritatea capitaliștilor chiar își doreau să iasă Trump, nu degeaba S&P 500 a sărit cu 2% când s-a anunțat victoria lui trump. Musk s-a implicat direct în campanie, pe banii lui și nu numai (achiziția Twitter nu mai pare așa de rea acum, nu?), iar Bezos s-a opus implicării ziarului pe care îl deține, The Washington Post, în susținerea Kamalei Harris. Acum au de recuperat investiția. Probabil i-au speriat foarte tare propunerile din campania democraților, care voiau un pic cam mult socialism în State, dacă l-au susținut pe Trump.

În alte știri, să sperăm că Uniunea Europeană se trezește din somn, pentru că nu ne mai putem baza pe State ca să ne salveze la nevoie de ruși. Cât despre primul președinte american care e și condamnat penal, să dea Domnul să aducă pacea pe glob și prosperitatea poporului prieten de peste ocean, așa cum a promis. Mă tem că va aduce prosperitate pentru el și gașsca lui, dar mai discutăm peste 4 ani.

Opinii?

Recomandă

7 Comentarii

  1. Un Saltimbac încă odată la Casa Albă,de râs dacă nu ar fi de plâns . Cât despre Europa,ea doarme încă, dacă și când se va trezi,vom vedea. În privința României dacilor liberi numai de bine,somn și letargie,cum e bine românașului de secole (cu Ciolaci și bocanci la butoane e vai Mama Noastră)

  2. E ca si cum ar fi jucat fotbal Barcelona cu FCSB. Ce sanse avea Kamala In fata lui Trump? Nicio sansa sau foarte putine! Este singura persoana care ar putea sa poarte discutii constructive cu Putin, ca pana la urma totul se reduce la o colaborare buna intre SUA Rusia si China. Iar daca cele 3 mari puteri isi indeplinesc obiectivele, colateral si noi ca tara si Europa va avea liniste.

    • Lol, am râs la partea cu singura persoană, idem la ideea de discuții constructive cu Putin. Nu poți discuta cu un dictator criminal, singura chestie pe care el o înțelege și respectă e forța.

  3. Democratii au avut timp 4 ani sa isi pregateasca un nou candidat. Ei l-au bagat in fata tot pe Biden pana cand o intraga lume a ras de el/ei si au vazut cat de idioti sunt.

    Din pacate au inceput grav cu stangul. Nu ma mira ca i-a zdrobit Trump.

    Apropo, oare lui Biden i-au spus ca nu va mai fi presedinte?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *