Am uitat să comunicăm?

Zilele trecute am trimis un email unui blogger, email prin care îl felicitam pentru un articol bine scris. Nu îl cunoșteam pe bloggerul respectiv, nu aveam vreo legătură cu el, doar că mi-a plăcut mult articolul și am simțit nevoia să trec de simplul Like/Share/Retweet, să îi spun direct persoanei respective că a scris ceva frumos, că are talent și că ar trebui să continue cu articolele de pe blog.

Bloggerul nu era A-lister, nu îl periam pentru a obține ceva, pur și simplu am simțit nevoia să îl felicit pentru un articol bun, o chestie care acum câțiva ani era perfect normală. Nu era toată nebunia asta cu butoanele sociale, vroiai să comunici cu cineva direct? Îi trimiteai un email.

După câteva ore am primit un reply destul de lung. Bloggerul respectiv era foarte recunoscător, scria deja de câteva luni pe blog dar nu primise nici un feedback în afară de like-uri și alte reacții din rețelele sociale. Se gândea și el că scrie destul de bine, dar nu îi confirmase nimeni asta din afara cercului de prieteni, era chiar în dubiu dacă să continue cu blogul…sau nu.

Chestia asta m-a pus pe gânduri. Eu am ceva ani prin blogosferă, am văzut destule schimbări, nu mă mir dacă am la un articol sute de like-uri, share-uri dar zero comentarii, Lumea s-a schimbat, suntem mereu pe fugă, avem timp să apăsăm un buton dar nu mai apucăm să scriem trei cuvinte într-un comentariu, sa trimitem un email. Eu înțeleg asta, acum totul se rezumă la Like = Îmi place ce ai scris, 0 like-uri = mi se rupe de articolul tău.

Asta e realitatea. Oricât de multe like-uri sau alte numere care contorizează aprecieri într-o rețea socială s-ar aduna la un articol, nimic nu se compară cu un răspuns sincer, onest, cu un mesaj adresat direct acelei persoane.

Nu zic acum să vă apucați de comentat non-stop la toate articolele pe care le citiți. Înțeleg, sunteți ocupați, butonul de Like e acolo, la îndemână. La naiba, adesea și eu gândesc la fel. Totuși, dacă veți citi un articol bun pe internet nu vă mulțumiți doar cu apăsarea unui buton. Scrieți un comentariu, trimiteți un email, rupeți două cuvinte de la voi.

Comunicarea nu înseamnă Like-uri.

Recomandă prietenilor!



13
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Alexandra Bohan
Vizitator

Concluzia e foarte adevarata.

Tudor
Vizitator

Da, mai ales pentru bloggeri începători e destul de dificil să afle dacă e un like meritat sau un like din inerţie (că unii dau like la orice) dacă nu e şi un comentariu care să-ţi zică că ai scris bine ce ai scris. Si ce bucurie faci oamenilor când îi feliciţi pentru eforturile lor!

Alex
Vizitator
Alex

Citind articolele din blog e ca si cum as discuta la o bere cu un amic. Ok, ca si cum l-as lasa mai mult pe el sa povesteasca. Chiar daca mai zice si idei mai traznite, per ansamblu suntem pe aceiasi lungime de unda. De aceea reintalnirea e intotdeauna placuta. Spor la scris! 🙂

Alex
Vizitator

Bafta in continuare, Marius.
Imi plac articolele tale si ai dreptate, putina lume isi mai rupe 2 secunde pentru un comentariu. Suntem mereu pe fuga..

Cosmin
Vizitator
Cosmin

Buna, poti incepe chiar tu schimbarea.. scoate butoanele sociale.. indeamna oamenii la comunicare.. nu te plange.

Alin
Vizitator
Alin

Marius, si la ce te astepti ?! Nu stii ca “fetele” o sug pe bani, nu au timp de asa ceva ? Barbatii merg la curve si in baruri, iar nu au timp….

Tara asta e dusa pe p…luta de mult, cand femeile isi fac poze in oglinda, in pielea goala, pentru a le pune pe facebook sa gaseasca pe cineva sa le futa si pe ele, cinecrezi ca mai are timp de asa ceva ?!

Ergo
Vizitator
Ergo

eu nu dau like daca imi place il salvez intr-un rss reader sau pe delicious :)) nu dau like de cand faza cu facebook care iti si posta articolul like-uit pe wall.. nu stiu acum daca tot asa e dar nu vreau sa aflu peste ceva timp ca tot asa e..
ramane varianta share dar daca e ceva ce stiu ca doar 2 prieteni din cateva sute apreciaza le trimit mesaj cu link doar lor

Tudor
Vizitator

Eu am observat diferente de la blog la blog. Mai corect spus – de la comunitati din jurul unui blog la comunitati din jurul altui blog. Cunosc bloguri literare care aduna zeci de comentarii de calitate, dar si bloguri de social media cu 0 comentarii.