Categorie Marketing

GLaDOSiri, parodie la reclama cu Siri pentru iPhone 4S

Apple a anunțat introducerea Siri în iPhone 4S, o aplicație care te ajută să trimiți mesaje, să efectuezi apeluri telefonice și să obții diverse informații folosind doar vocea ta. Reclama originală cu Siri e aici, mie îmi place mai mult parodia de mai jos.

Utilizatorii Android au la dispoziție de mult timp ceva similar, Google Voice Actions, deși trebuie să recunosc că Siri pare mai ușor de folosit și e mai intuitivă.

Este pe aici vreun cititor care inteționează să își cumpere iPhone 4S?

Citește mai departeGLaDOSiri, parodie la reclama cu Siri pentru iPhone 4S

Sprite Zero sau lipsa unor produse din magazinele românești

Sticla fotografiată într-un magazin din Paris. Din ce știu băutura e lansată de prin 2002, dar la noi nu am văzut-o până acum, cum nu am văzut nici urmă de Coca-Cola Cherry, de care vecinii noștri unguri au parte deja de câțiva ani și care îmi place mie.

Nu mai zic de berea la sticle de sticlă mai mari de 0,5 litri. În afară găsești cam peste tot sticle de 1 litru de bere (sticle, nu peturi de plastic), la noi abia acum Tuborg încearcă să intre pe piață cu sticlele de 0,75. Nu mai zic de brandurile de ciocolată adevărată, pe care noi le vedem doar când ieșim afară. Nu mai zic de… puneți voi în continuare alte produse pe care nu le găsiți pe rafturile hypermarketurilor din România, deși avem prezente cam toate lanțurile internaționale.

sprite zero

Uneori am impresia că la noi lipsesc foarte multe produse, branduri care în alte țări europene sunt lansate de mult timp. Oare de ce nu apar și la noi, nu e piața din România suficient de matură, nu sunt consumatorii destul de educați?

Citește mai departeSprite Zero sau lipsa unor produse din magazinele românești

Cuvinte care nu (mai) vând

Există cuvinte și expresii care au fost folosite așa de mult în mesajele publicitare, încât lumea nu mai are încredere în ele, nu mai reacționează pozitiv la auzul lor.

cuvinte

Probabil lista e destul de lungă, dar sunt câteva de care m-am lovit recent, cuvinte ce mă deranjează:

  • … de calitate. Mobilă de calitate, vopsea de calitate superioară. Cine garantează calitatea aia?
  • Profesioniști în…  Adăugați aici profesioniști în orice domeniu vreți voi, construcții, zugrăvit, amenajări interioare. Mai crede cineva în mitul profesioniștilor, când avem o țară plină de amatori?
  • … de la țară. Expresie adăugată produselor ce vor să pară cât mai naturale. Aș vrea un iaurt de la oraș vă rog, cele de la țară au gust de chimicale. Se mai fabrică ceva la oraș sau toate fabricile de alimente s-au mutat la țară?
  • Experții noștri – vezi profesioniștii de mai sus.
  • Cumpărători. Citeam prezentarea unei firme care spunea că are mii de cumparatori multumiți. Doar asta sunt clienții acelei firme, niște cumpărători, cifre cu care se pot lăuda altor oameni? Nici un client nu este un simplu cumpărător. Cei care îți folosesc produsele sunt fani înfocați, sunt persoane încântate de ele, nu simpli cumpărători.

Ce cuvinte și expresii din reclame vă deranjează pe voi?

Citește mai departeCuvinte care nu (mai) vând

Cum alegi numele pentru un brand

Uneori nu înțeleg cum unele companii aleg să introducă branduri pe alte piețe decât cele unde au fost lansate inițial, dar fără a adapta numele acestora pentru a fi mai atractive la public. De exemplu:

Noul coupe de la Suzuki se numește Kizashi. În limba japoneză, cuvântul „Kizashi” este folosit pentru a se anunţa că „un lucru măreţ va veni, sau urmează să se întâmple”, scrie pe site-ul importatorului în România. A se ghici câte modele Suzuki Kizashi se vor vinde în România, datorită acestui nume atractiv și … ușor de reținut?

To aud reclame la radio pentru biscuiții Leibniz, de proveniența germană, care cică sunt recomandați și diabeticilor și copiilor, deoarece nu au mult zahăr. Nu zic că biscuiții nu ar fi buni, dar cu numele ăsta câte persoane vor da goana la raft să îi caute și câte își vor mai aminti numele lor?

Margarina Becel. Margarina asta are un nume masculin. Rama da, Unirea da, Wiesana da, până și Holland sună mai bine, o asociez cu Olanda. Dar Becel cu ce o poți asocia pentru a o reține când mergi la cumpărături?

În multe țări companiile au modificat numele unor branduri înainte de lansare, pentru a fi mai ușor de pronunțat în limba localnicilor sau pentru a avea un sens. Nu trebuie să ai un doctorat în lingvistică pentru a realiza când un nume străin este greu de pronunțat într-o limbă.

Uneori numele unui brand se potrivește pentru toate țările unde este vândut, alteori e mai ușor să vii cu o denumire nouă, ușor de reținut/pronunțat și asociat.

Bonus, o listă mare cu traduceri greșite ale unor branduri.

Voi ce branduri cu nume ciudate/greu de pronunțat mai știți pe piața românească?

Citește mai departeCum alegi numele pentru un brand