Categorie Marketing

Promo: Antena 3 – Alege-ti stapanii cu grija

Un promo pentru perioada preelectorala, care vine de la Antena 3: Alege-ti stapanii cu grija!

Eu zic ca e destul de infricosator, dar ar avea ceva sanse sa ajunga viral. S-ar putea ca celor mai batrani sa le aminteasca de o anumita perioada din viata lor.
Via Mihai

Update via Amar de zi: CNA deja a interzis spotul:

CNA a decis azi interzicerea difuzării spotului „Alege-ţi stăpânii cu grijă”, în urma unui vot majoritar (6 din 8) şi a unei discuţii de aproape 30 de minute.
CNA a caracterizat spotul drept „antisocial”, „fascist”, „negativist”. Alte motive în argumentaţia membrilor CNA, în timpul şedinţei: „face apologia comunismului”, „se referă la preşedinţii ţării, dar acum e campanie pentru alegeri locale”, „nu îndeamnă explicit la vot”, „este un spot electoral neasumat de nimeni şi care nu e difuzat în emisiuni electorale” şi „stăpânii nu-i alegem, cei pe care-i alegem sunt slujitorii poporului, nu stăpâni”.
O propunere ca staţiei Antena 3 să i se ceară precizări suplimentare înaintea interzicerii difuzării nu a fost acceptată de membrii CNA.

Partea buna este ca CNA-ul nu are cum sa interzica difuzarea lui pe bloguri! 🙂

Citește mai departePromo: Antena 3 – Alege-ti stapanii cu grija

Spot: Delaco – Sta bine pe cascaval

Cei de la Delaco au recidivat, continuand ideea pe care au pornit in primul spot, asocierea cascavalului cu banii. Oricum, expresia „Esti cam slabuta„, cred ca este cea care atrage atentia, in aceasta reclama. Singurul lucru care parca scartaie, asa cum spuneam si data trecut, este sloganul din final. Ar fi trebuit ceva mai decisiv, sta bne pe cascaval ma induce in eroare, cel putin pe mine.

Totusi, cred ca aceasta campanie a avut efect! Stiu ca in hypermarket-uri a fost efectuata si o campanie de sampling, in perioada in care aparuse primul spot, astfel incat impactul asupra clientilor a fost asigurat. Poate chiar prea tare, deoarece la punctele de sampling aparea un poster cu gangsterul Toni Delaco (tipul din prima reclama ), in marime naturala. Numai ca Toni arata foarte fioros, chiar am vazut copii care se speriau cand il vedeau. Spotul dupa jump.

Citește mai departeSpot: Delaco – Sta bine pe cascaval

Berea Stejar: publicitatea negativa e tot publicitate

Acum cateva zile, aminteam de noul spot si noua campanie pentru berea Stejar. Ok, au schimbat abordarea, au modificat si berea, vor sa creasca cota de piata, deci scopul scuza mijloacele, aproximativ. Dintr-o bere exclusivista, cu un continut mai ridicat de alcool, au trecut la o bere obisnuita. De la asocierea cu echipa de rugby, au trecut la „noul teritoriu masculin”, deci o abordare generalista.

Au lansat un spot in care ironizeaza campania Bergenbier pentru Ziua Barbatului, care e posibil sa nu fie original. Au lansat un concurs unde se pot castiga baxuri cu bere, si acum toti cauta in disperare pe Google „raspunsuri corecte concurs berea Stejar„. Partea mai interesanta este nu exista raspunsuri corecte, premiile sunt acordate aleator, dar hei, cine se oboseste sa citeasca si regulamentul, care mentioneaza cum se acorda premiile. Pai…aproape nimeni!

Dar nu asta e cel mai important. Conteaza ca

Citește mai departeBerea Stejar: publicitatea negativa e tot publicitate