Ce cadouri vreți să vă aducă Moș Crăciun de la ZorileStore.ro?

Ieri am fost cu Diana la frizeria pentru copii și tipa de la recepție ne-a pus să scriem o scrisoare pentru Moșul, în care să îi spunem ce vrem să îi aducă copilului nostru de Sărbători. Se face o tombolă și câștigătorii chiar vor primi ce își doresc. Mi s-a părut amuzantă și simpatică ideea lor, cred că nu am mai scris o scrisoare pentru Moș Crăciun de vreo 20 de ani.

Și chiar mă gândeam la asta, oare noi de ce nu mai scriem scrisori către Moș Crăciun? Am crescut mari, știm mai multe acum, dar am pierdut lucruri frumoase pe parcurs. Am pierdut magia sărbătorilor, am pierdut credința în miracole, am pierdut spiritul Crăciunului. Iar cadourile, hmm, cadourile ni le facem singuri, dar parcă nu au același farmec, altfel era când așteptam și speram să primim cadoul mult dorit. Un cadou oricât de mic, dacă vine din partea cuiva drag ne face să ne simțim mai bine.

Tocmai de asta îmi plac mie brandurile care își recompensează fanii de Crăciun, brandurile care vin cu ceva în plus pentru clienți în perioada sărbătorilor. ZorileStore, magazinul online de haine sport despre care am mai povestit pe blog pe partea de social media, vine cu o idee faină, de sezon.

Pe pagina de Facebook a magazinului au creat o aplicație specială, Cadouri de Crăciun. E suficient să îi scrieți moșului direct în aplicație, până pe 30 decembrie, spunându-i ce cadou vă doriți din magazinul ZorileStore.ro și de ce, iar Moș Crăciun va avea grijă ca 20 dintre voi să primească produsul mult dorit.

ZorileStore.ro cadou mos craciun

Recunosc, eu am pus ochii pe niște ghete Puma și mă gândesc deja cum mi-ar sta cu ele. Bine. nu sunt sigur dacă să îl aștept pe Moș Crăciun să mi le aducă sau să mi le cumpăr singur, mai ales că până pe 30 decembrie, magazinul online are și reduceri între 20 si 60% la articolele de toamna-iarnă, chiar și cele din colecția nouă. Ghetele pe care le vreau eu au o reducere de vreo 120 de lei, deloc de ignorat.

Acum e rândul vostru. Eu v-am zis deja ce vreau să îmi aducă Moșul de pe ZorileStore, voi ce vă doriți de Crăciun?

Recomandă prietenilor!



1
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Costi
Vizitator
Costi

Pai sa vedem. Telefon mi-am luat, tableta am deja, televizor cu ecran plat este, as mai visa la un Xbox, dar nu e neaparat. La Zorilestore am vazut o pereche de pantofi sport faina, cred ca o sa trimit si eu o scrisoare prin aplicatia de Facebook, cine stie, poate am noroc.