fbpx

Cele mai bune vremuri

Fiind ancorați prea mult în prezent avem tendința să luăm toate beneficiile vieții moderne drept ceva normal, ba chiar ajungem să credem că umanitatea o duce tot mai rău, dacă analizăm doar întâmplările din ultimii ani sau știrile zilei. Avem deja un an jumătate de pandemie, încălzirea globală dă peste cap clima cu inundații, secetă și schimbarea anotimpurilor, iar oamenii parcă se îndreaptă spre autodistrugere, cu tot mai multe războaie și lupte pentru putere. Așa să fie, sau nu vedem the bigger picture?

De fapt avem noroc că am prins pandemia asta, și nu pe cea din 1918. E foarte trist că s-au pierdut aproape 4 milioane de vieți în ultimul an și jumătate, dar în 1918 numărul morților a fost de 50 de milioane. Fără vaccinurile dezvoltate în ultimul an datorită progreselor tehnologice cine știe la ce număr ajungeam…

Încălzirea globală dă peste cap planeta, și omenirea a accelerat din plin procesul, dar cel puțin acum înțelegem fenomenele astea, și ne putem pregăti de schimbările care vor veni. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc pe la 536, când emisfera nordică a fost timp de 18 luni într-o noapte continuă, din cauza erupției unui vulcan în Islanda. Și a mai venit și ciuma bubonică, Europa a stagnat complet timp de 30 de ani.

Sunt prea multe războaie pe glob acum? De fapt de prin 2000 încoace numărul războaielor și al victimelor e la un minim istoric.

Să vă mai zic de faptul că pe la 1800 pe glob speranța de viață era sub 40 de ani, iar acum speranța medie de viață e de 72 de ani? O mică mare diferență, probabil peste 50 de ani să trăiești până la 100 de ani va fi ceva obișnuit.

Evident, toate cele de mai sus nu elimină problemele din prezent, multe din ele cauzate chiar de noi ca specie. Dar uite de asta e bine din când în când să citim un pic de istorie, pentru perspectivă.

În ciuda tuturor problemelor și provocărilor din prezent, de fapt trăim cele mai bune vremuri din istoria umanității, chiar dacă fiind ancorați în prezent avem impresia că vine sfârșitul lumii cu fiecare știre pe care o vedem la televizor.

Mă înșel?

Recomandă

2 Comentarii

  1. Cam ai dreptate aici.Cineva îmi spunea acum ceva timp că în ciuda pandemiei trăim destul de bine dar nu vrem s-au nu putem să vedem asta.

    • Așa e, am avut delivery de păpică acasă, Netflix, jocuri online, unii dintre noi chiar au putut lucra de acasă, alții au primit ajutoare de la stat, vaccinurile au venit după 9 luni de zile. Față de ce a fost acum 100 de ani e lux.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *