fbpx

Chestii de scos de pe site în 2016

Deși tendințele prin webdesign duc spre minimalism, fonturi mari și imagini frumoase, încă mai sunt mulți proprietari de site-uri care au impresia că un site aglomerat cu tot felul de mizerii pare mai profi. Nu mă întrebați de ce, nici eu nu știu, dar am câteva idei de elemente care pot fi eliminate lejer de pe site, pentru un rezultat plăcut vederii.

Iconițele către toate rețelele sociale de pe fața pământului. Știu, ți-a zis cineva că e bine să ai cont și pe Facebook, Instagram, Tumblr, Pinterest, deși tu vinzi îngrășăminte. Problema când ai multe iconițe, mai ales în zona de sus a site-ului, headerul, este că oamenii care intră pe site sunt tentați să facă clic pe ele, și pleacă de pe site. Mută iconițele în footer, folosește o culoare neutră pentru ele sau măcar pune target_blank la linkuri, când cineva face clic să i se deschidă linkul într-un tab nou.

Texte sforăitoare cu limbaj corporatist, de lemn. Știți despre ce vorbesc, textele alea care încep cu Suntem o companie a cărei misiune și viziune este bla bla, care te adorm de la al doilea paragraf. E 2016, dacă nici acum nu putem comunica într-un limbaj decent, ușor de înțeles, e grav.

Fotografii stock. Asta e gravă, mai ales prin corporate e mania asta, cu fotografiile clișeu, cu echipa frumoasă și zâmbitoare, toți cu mâinile pe birou, și neapărat un negru în poză, ca să fim politically correct. Nu râdeți, că am văzut poze cu negri inclusiv pe site-urile unor firme de la noi, și nu era negru rrom, ci din ăla de la mama lui. Frumos ar fi să vă permiteți un fotograf, să faceți o ședință profi cu oamenii din birouri, fabrici și uzine, sau măcar să nu puneți pe site fotografiile alea clișeu. Niște resurse de fotografii gratuite aici.

girls-office

Comunicatele de presă folosite ca articole pe site. Nimeni nu vrea să citească comunicatele de presă, nici măcar cei care le-au scris. În afara cazului în care ai o secțiune separată pe site pentru presă, unde pui comunicate cu poze și ce mai e nevoie, nu încerca să le publici ca și cum ar fi conținut util pentru cititori, lumea vrea dialog, articole interesante, nu știri despre cât de mare și tare e compania ta.

Fișiere în format PDF sau Word. Nimic nu e mai plăcut decât să intri pe un site, de obicei al unei instituții publice, și să descoperi că pentru a citi o mică informație trebuie să descarci 5 documente, să cauți prin ele. Plus că nu e util nici pentru Google. Dacă vrei ca lumea chiar să citească ce scrie în documentele acelea ia frumos textul și crează o pagină web pentru el. Știu, trebuie să vorbești cu programatorul, dar nu e vina mea că ți-ai făcut site-ul fără un CMS în spate.

Ce mai adăugăm pe lista cu chestii de șters de pe site-uri? 🙂

Recomandă

17 Comentarii

  1. Pop-up-uri si alte reclame intruzive, “da like la pagina noastra pentru a accesa continutul”, pop-up “da like la pagina mea” sau “aboneaza-te la…”, invitatii de participare la sondaje.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *