Concurs: Ce carte îmi recomandați de la editura Nemira?

Recunosc, vara asta nu am citit cât mi-am propus, dar din toamnă vreau să recuperez. Am deja vreo 3 cărți science-fiction care așteaptă să fie citite, plus două de marketing, plus vreo 4 cărți în format electronic. Atunci când citesc o fac destul de repede, pot termina o carte în 2-3 zile dacă mă concentrez asupra ei. De asta vreau să cresc numărul cărților de pe lista de citit și nu mi-ar strica niște sugestii de la voi.

Mă interesează cărți din domeniile science-fiction, marketing și comunicare, istorie, dezvoltare personală, dar accept și alte recomandări, cât timp sunt cărți din care pot învăța ceva, iar paginile nu sunt pline de teorie. Cei de la editura Nemira mi-au propus un concurs de recomandări pentru blog, iar eu am acceptat.

Aruncați o privire pe Nemira.ro și recomandați-mi o carte de pe site care credeți că m-ar interesa, cu tot cu link. Pot să fie cărți deja citite de voi, cât timp se încadrează în criteriile de mai sus e ok. Eu mă uit pe toate recomandările și pentru cartea care îmi va place cel mai mult cel care o recomandă va primi un voucher de 50 lei, cu care își poate comanda ce dorește de la Nemira.

Concursul începe azi, se termină vineri, sâmbătă anunț câștigătorul voucherului. Lăsați comentariile cu o adresă de email validă, ca să puteți fi contactați de prietenii de la Nemira.

În concluzie, ce cărți îmi recomandați să citesc?

Update: concursul s-a încheiat, voucherul Nemira merge la Ioanabe, care mi-a recomandat Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke – comentariul acesta. Mulțumesc tuturor pentru recomandări, a fost destul de greu să aleg cea mai interesantă carte recomandată.

Recomandă articol

31 Comentarii

    • Filmul da, cărțile nu le-am citit încă, și eu am înțeles că sunt mai bune decât filmul, de fapt așa se întâmplă de obicei, în film sunt nevoiți să renunțe la multe detalii pentru a spune povestea într-un anumit timp.

  1. Am fost si eu tentata sa iti recomand Jocurile foamei, avand in vedere ca am citit trilogia pe nerasuflate, dar Sabina a fost mai rapida:D Asadar iti recomand un alt sf care mi-a placut extrem de mult, desi eu nu sunt fana infocata a acestui gen de literatura : Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke http://www.nemira.ro/sir-arthur-c-clarke/sfarsitul-copilariei–2041 . Am pus mana pe carte din greseala. Mi-a atras atentia numele si era si undeva la inceputul curentului de distribuire a ziarelor ce veneau la pachet cu o carte. Nu imi pare rau ca am citit cartea asta. Lectura placuta!:)

  2. Buna! 🙂

    Sunt multe carti pe care ti le-as putea recomanda de la Nemira, dar m-am hotarat sa-ti recomand doar 2.
    1. Julian Barnes-„Nimicul de temut”: crede-ma merita! E si istorie si self help si filozofie..
    http://www.nemira.ro/babel/nimicul-de-temut–1393

    2. George R.R. Martin – Urzeala Tronurilor: o carte care sa te tina cu sufletul la gura!
    http://www.nemira.ro/serie-autor-george-r-r-martin/urzeala-tronurilor–1816

    Sper sa-ti placa! 🙂

  3. Cosmar de inchiriat – Serge Brussollo

    Cred ca a fost primul roman horror pe care l-am citit si de care nu m-am putut dezlipi. Nu se incadreaza tocmai la science – fiction, dar imaginatia francezului compenseaza foarte mult aceast lucru. E un exemplu foarte bun de „cum se scrie un roman horror”: de la gradatia terorii, pana la finalul care e bitter-sweet ca sa zic asa.

    • Am uitat sa zic ca mi s-a facut pielea de gaina atunci cand am citit unele pasaje. Felul in care descrie omul asta scenele te lasa masca, te inspaimanta. Vad ca nu mai e nici o carte pe stoc, ti-as fi recomandat si Haita si Krucifix. Practic reinventeaza genul horror.

  4. Buna! Iti recomand Dana Budeanu – Manual de stil. Gentleman. Nu pentru ca ai avea nevoie, ci pentru ca mi-a placut! Titlul spune deja tot! Lectura placuta!
    „As vrea sa ma pot întoarce în timp, macar pentru o clipa, sa retraiesc vremurile în care o simpla privire asupra celor din jur inspira RAFINAMENT.” – Dana Budeanu

  5. Buna! Iti recomand Dana Budeanu – Manual de stil. Gentleman. Nu pentru ca ai avea nevoie, ci pentru ca mi-a placut! Titlul spune deja tot! Lectura placuta!
    "As vrea sa ma pot întoarce în timp, macar pentru o clipa, sa retraiesc vremurile în care o simpla privire asupra celor din jur inspira RAFINAMENT." – Dana Budeanu

  6. Iti recomand „Efectul Lucifer” a lui Zimbardo (http://www.nemira.ro/biblioteca-de-psihologie/efectul-lucifer–1288 ) nu se incadreaza in domeniile alese de tine, dar ti-o recomand pentru e o carte din care cu siguranta ai de invatat si vei ramane surprins de cat de versatila poate fi natura umana! Nu e plina de teorie ci este un experiment real si nu vei inceta sa te intrebi pe parcursul cartii „chiar e posibil asa ceva?/ eu as fi in stare de astfel de lucruri?” . E o carte destul de dura, dar clar este captivanta, surprinzatoare si ,din nefericire poate, reala. Orice ce ai alege, iti doresc spor la citit!

  7. George R.R. Martin, Gardner Dozois, Daniel Abraham – Fuga vanatorului
    George R.R. Martin – Seria „A Song of Ice and Fire”
    Tot ce a aparut de Martin
    http://www.nemira.ro/serie-autor-george-r-r-martin/pe-stoc
    Joe Abercrombie – Taisul sabiei (2 vol.)
    http://www.nemira.ro/nautilus-sf/taisul-sabiei-%282-vol-%29–1786
    Marion Zimmer Bradley – Seria „Avalon”
    http://www.nemira.ro/cautare/avalon?s=avalon
    Larry Niven, Jerry Pournelle, Steven Barnes – Seria „Heorot”
    http://www.nemira.ro/cautare/heorot?s=heorot

  8. Buna!Am sa risc si am sa-ti recomand un roman care personal mi-a redeschis apetitul pentru citit intr-o perioada in care eram satula de romane de specialitate. Nu stiu daca iti plac romanele politiste dar chiar si daca nu, eu zic ca merita sa citesti acest roman al Rodicai Ojog-Brasoveanu care te va tine cu sufletul la gura dar in acelasi timp te va si amuza copios datorita stilului inconfundabil al acestei mari scriitoare. Este un roman care l-am savurat efectiv si care m-a facut curioasa in a descoperi si citi si alte romane ale dansei la fel de extraordinare.Lectura placuta!
    http://www.nemira.ro/serie-autor-rodica-ojog-brasoveanu/buna-seara,-melania–1886

  9. Eu nu's deloc, da deloc fan sf-ist. Ziceam intr-una : ce monstrii, ce rahaturi va trebe voua. Apoi, un muz m-a lasat singura in casa vreo 20 minute, si am inceput sa citesc Dune , well da ! La capitolul Sf, Dune rupe : cartile + jocul + filmele .
    Din seria : it's a trap, daca te prinde, nu mai scapi

  10. Buna, Eu iti recomand o serie Umbrelor de Orson Scott Card. Am stat la indoiala intre aceasta serie sau seria lui Wilson – Turbion. Insa m-am decis asupra Umbrelor pentru ca seria este publicata complet la Nemira si daca te captiveaza le poti procura si citi foarte repede. De ce Umbrele? Pentru ca este o serie pe care am citit-o pe nerasuflata si care are de toate: sf, drama, dragoste etc.

  11. „Poarta” si continuarile, de Frederik Pohl, un inceput genial, un sfarsit straniu. Scrise cu multa imaginatie si usor de citit (lucru pe care autorii sf de azi nu il mai agreeaza). Ilion si Olimp, Hyperion si Caderea lui Hyperion…de Dan Simmons. Daca treci de primele 50 de pagini fara sa ametesti, descoperi al mai tare scriitor de sf din ultimele 2 decenii (dupa umila mea parere).

  12. Recomand cu mare drag romanul „Detectivul”, scris de Arthur Hailey. Este o carte care te ține în suspans destul de mult, iar finalul ei este oarecum neașteptat, fiind unul dintre motivele pentru care îmi place, pe lângă faptul că se încadrează în genul romanului polițist.

  13. In primul rand ma bucur ca ti-am descoperit blogul, l-am rasfoit un pic si este exact ceea ce am nevoie (ca o viitoare studenta la marketing), plus ca am vazut ca esti romascan ca si mine! 🙂

    As vrea sa iti recomand Lawrence E. Joseph – Apocalipsa 2012, este prima mea carte de la Nemira, o carte care mi-a placut la nebunie si pe care am ‘devorat-o’ in cateva zile. Imi place pentru ca ofera niste informatii exacte, credibile si pentru ca m-a pus pe ganduri. Nu stie nimeni ce se va intampla pe 21.12.2012, dar putem sa ne pregatim pentru acea zi. 🙂

  14. Iti recomand cartea „Iubiri nomade”. Are si un pic din elementele istorice care cred ca ti-ar placea, dar si o doza de misticism si mister. Nu este neaparat o carte de dragoste, cat o carte care descopera o cultura si niste obiceiuri intr-o maniera aparte. Acesta este link-ul: http://www.nemira.ro/damen-tango/iubiri-nomade–2047. E o experienta culturala, mai ales pentru ca autoarea a imbratisat credinta Islamului, insa povestirile sunt scrise prin prisma neconvertitei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *