Cea mai mare greșeală pe care o poți face ca blogger sau marketer

Da, titlul e siropos, făcut pentru clicuri. Totuși, vă zic eu care e cea mai mare greșeală pe care o poți face ca blogger sau marketer.  E una simplă, dar pe care 90% dintre bloggerii de la noi o ignoră, și cred că în rândul marketerilor sunt cel puțin 50% care ignoră sau amână aspectul ăsta – nu își construiesc o listă cu emailurile celor interesați să primească noutăți de la ei.

Dar Marius, de ce să mă chinui cu emailurile, când toată lumea stă pe Facebook, Twitter, plus că am și feedul RSS de la blog sau secțiunea de știri?

E simplu, pentru că toate canalele de comunicare unde nu deții controlul complet vin cu riscuri atașate. Îți faci o pagină de Facebook, investești în ea timp și resurse, și după aia vine Facebook și taie reach-ul organic la 5%, iar tu te enervezi că trebuie să bagi bani dacă vrei ca fanii tăi să vadă mesajele postate.

Sau

Încurajezi oamenii să se aboneze la feedul RSS, dar după aceea trebuie să publici constant conținut pe blog sau site, iar uneori oamenii uită să mai intre în Feedly sau ce altă aplicație online folosesc pentru citit feedurile.

Sau

Ești activ pe Twitter, publici linkuri către articolele tale, doar că un mesaj postat pe Twitter dispare în maxim 1 oră, fiind îngropat de avanlanșa de conținut nou.

Ok, la ce te ajută crearea unei liste cu emailuri și trimiterea de newslettere către cititori? Cele de mai jos sunt valabile atât pentru bloggeri cât și pentru marketeri:

Un newsletter îți asigură un canal de comunicare directă cu audiența ta, necondiționat de o platformă socială. Poți comunica când vrei, ce vrei, iar mesajele tale ajung sigur la destinatari. Dacă sunt deschise sau nu depinde de tine și cât de bine scrii, cum comunici. De aceea e recomandat să nu trimiți doar oferte și mesaje comerciale, ci conținut util.

Cam asta a fost raționamentul meu când am dat drumul newsletterului săptămânal, pe lângă articolele de pe blog. M-am trezit târziu, după 6 ani de blogging, dar tot e ok. De exemplu ultimul newsletter trimis ieri, despre copywriting, a fost citit de 205 oameni în 12 ore.

Am trimis până acum 83 de newslettere, mi-am ajustat așteptările și am descoperit ce fain e să ai un canal de comunicare direct cu audiența, să nu mai depinzi de toanele Facebook-ului, de Twitter sau orice altă rețea. La început trimiteam pe email doar articolele de pe blog, după aceea mi-am dat seama că nu e ok, trebuie conținut diferit, deci pe lângă articolele de pe blog am început să creez și conținut dedicat.

Că tot am scris și pe blog despre avantajele email marketingului, m-am uitat pe statisticile emailurilor trimise cu Mailchimp până acum. Media emailurilor deschise e de 30%, deci cel puțin 200 de oameni deschid emailurile săptămânale. La fiecare email trimis am în jur de 40-50 de clicuri pe articolele de pe blog, pe lângă newsletter-ul efectiv. Eu zic că e de bine, pentru același lucru pe Facebook postez poate de 10-15 ori, datorită reach-ului scăzut.

Totuși, nu cele de mai sus sunt avantajele majore ale newsletterului, ci faptul că primesc feedback constant, la fiecare newsletter vin minim 1-2 emailuri înapoi, cu întrebări, completări sau sugestii. Asta mi se pare chestia cea mai faină.

Trebuie să recunosc totuși că am văzut mulți bloggeri din valul nou care au început să includă abonarea la newsletter de la început în articole, de exemplu Andra, iar în ce privește marketerii cei care sunt nativi digital, adică au crescut odată cu internetul, sunt mult mai receptivi decât vechea generație.

Concluzia e simplă, nu zic acum să ignorați rețelele sociale, ci să construiți pe lângă conturile online de pe diverse platforme și o listă relevantă cu emailuri ale celor interesați să primească noutăți de la voi, indiferent că vorbim de cititori sau clienți.

Recomandă prietenilor!



16
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Andrei
Vizitator
Andrei

Pai tocmai aia e problema, trebuie creat continut util, relevant. Deci alta munca, alta distractie, iar multi oameni de marketing nu au nici un chef sa puna osul la treaba. Pe cand pe Facebook exista mentalitatea cum ca nu trebuie sa muncesti prea mult, pui o poza cu cafea, o floricica si gata, ai creat content… 🙂

Alex
Vizitator

Dar ce se intampla in momentul in care colectez toate mail-urile celor care au comentat pe blog, fac o lista si le trimit saptamanal un newsletter, iar o parte dintre ei vor marca mailul meu drept spam?

Iti spun sincer, eu sunt bombardat de asa zisele newslettere pe care nu le-am solicitat niciodata. Daca sunt multi ca mine?

Alex
Vizitator

Pai ma si miram pentru ca ar fi fost totul prea usor. Am optiunea “Notify me of new posts by email” sub caseta unde trebuie scris comentariul, plus ca apare optiunea de abonare via mail si in widget-ul din dreapta. Insa, habar n-am daca s-a abonat cineva pana acum. Credeam ca se aboneaza cine vrea, apoi va primi automat notificare sau un scurt newsletter cum ca s-a adaugat ceva pe blog. Sau ma rog, ceva de genul. Cum aflu daca cineva s-a abonat prin mail? Eu folosesc feedburner. Acolo imi apare numarul total de abonati, insa pot folosi toti feedly.

Simona
Vizitator

Buna

Cautam informatii despre unde se adauga pe wordpress acel cod pentru formularul de sign up . Am un blog pe wordpress si folosesc mailchimp pentru newsletter. Acum as dori sa-l integrez in blog si nu stiu exact unde se pune acel cod cu copy/paste. Multumesc pentru eventualele sfaturi.

Florina
Vizitator
Florina

A propos de mailuri, ti-am trimis un mail vineri. Ma gandeam ca poate fi de interes pt tine sau vreun coleg/amic. E drept ca nici n-am pus rsvp 🙂

Florina
Vizitator
Florina

Completare: SEO + site

Invata Management
Vizitator
Invata Management

Usor de spus dar greu de facut, mai ales pentru atehnici ca mine. O sa arunc o privire peste JetPack ca sa inteleg cum l-as putea folosi. Ce sa-i faci, incepatoare!

Oricum, multumesc pentru informatiile utile pe care le ai pe blog. Te citesc de ceva timp 😉