Despre romani, chirii si perspective de viitor

Carpe Diem

Sa mai zic si eu ceva? Mai are sens? Cei care umbla prin blogosfera, cred ca au citit destul in ultimele zile. A inceput Dragos, cu articolul Cumperi sau stai cu chirie?, urmat de reactii.

A continuat nwRadu si George Buhnici. Azi a pus punctul pe i Zoso.

Situatia actuala

E foarte adevarat ca romanul are un simt al propietatii foarte dezvoltat, preferand de multe ori sa se ingroape in rate, doar ca sa se bucure ca plateste pentru bucatica lui de casa ( de cele mai multe ori 50 mp de beton, intr-o structura cu alte apartamente de acest gen ). Agentiile imobiliare, propietarii si nu in ultimul rand bancile au speculat acest simt al proprietatii. De aceea avem in ziua de azi preturi gen 1500 euro/mp pe un apartament vechi de 25 de ani, sau o chirie de 300 euro, sau suntem pusi in situatia de a plati, pentru un credit de 50.000 euro, de trei ori mai mult inapoi, asta pe o perioada mergand pana la 40 de ani.

Vorbesc de Iasi, nu de Bucuresti, asta in ideea unui credit de 50k euro si in speranta ca mai sunt si unii care au cei 15k euro drept avans.

Partea buna este ca. incet incet, preturile incep sa dea si inapoi. Avem in premiera in Romania, un proiect rezidential in Bucuresti, care s-a inchis, din lipsa de clienti interesati. ( adica preturi prea mari ). Dar totusi, va mai dura mult pana la o piata imobiliara echilibrata, poate chiar si 40 de ani.

40 de ani? La naiba, pai asta e aproape o viata de om. Desigur, romanii sunt optimisti, fac calcule, fac imprumuturi, spera ca in cativa ani sa li se dubleze veniturile, sa achite mai multe rate, sa termine in 20 de ani creditul, in loc de 40. Totusi, nu trebuie sa uitam ca dobanda ramane, si aceea tot trebuie platita. Adica peste 40 de ani, apartamentul pentru care am platit de trei ori mai mult, s-ar putea sa nu valoreze mare lucru. Ganditi-va, atunci el va fi doar un apartament intr-un bloc vechi de 65 de ani. Adica o vechitura.

Acum cativa ani

Acum sapte ani, cand am venit in Iasi, pretul unui apartament cu trei camere, in Alexandru, care acum este considerat un cartier bun, era in jurul a 10.000 euro. Un pret realist. Chiria oscila intre 50-80 euro, pentru acelasi apartament. Cunosc multe persoane care au plecat in afara, au stat un an, si au strans destui bani ca sa isi cumpere un apartament ca cel de mai sus. Ca o comparatie, italienii stau generatii intregi in chirie, si nu au nici o problema cu asta. La ei, e un stil de viata.

Pespective

Acum, ce sansa mai au romanii? Plecatul in afara nu mai rezolva problema. Chiar daca lucrezi in exterior si castigi 1500 euro, sa zicem, tot nu mai ai sanse sa iti cumperi un apartament in tara, in orasele mari, punand deoparte. Asta intr-un termen scurt, 2-3 ani, pentru ca daca ramai peste 7-10 ani afara, deja incepi sa te gandesti la stabilirea acolo.

Deci, singurele alternative viabile pentru romani, in orasele mari, sunt creditele sau chiriile. La fel ca si ceilalti, si eu mi-as dori o casa a mea. Pana acum cateva luni, tot am incercat diferite banci, pentru a obtine un imprumut, in conditiile enumerate mai sus: iei 50k euro, dai inapoi cam 130k euro. Nu am reusit, si, sincer sa fiu, cred ca e mai bine asa. Deocamdata, eu si consoarta stam intr-un apartament pentru care platim o chirie decenta. Nu avem copii, nu avem alte rate, deci pot sa spun ca ne putem gestiona bugetul cum dorim.

Alternative

Recent, noua ni s-a oferit o alternativa. Mutarea intr-un oras mai mic, tot in Moldova, dar intr-un apartament cu 3 camere, numai pentru noi. Numiti-l mostenire, ajutor in familie, nu conteaza.

Ideea de baza: se merita sa te lupti sa locuiesti intr-un oras mare ( sa zicem Iasi ), unde stii ca va trebui sa platesti rate mari toata viata, sau chirii care oricum, vor creste, sau mai bine alegi traiul intr-un oras mai mic, unde stii ca singurele cheltuieli vor fi cele legate de intretinere, cosul zilnic si celelalte necesitati personale. Voi ce ati face?

Sa ignoram partea cu in orasele mari gasim joburi mai bine platite, pentru ca stim cu totii ca sunt si multe dezavantaje. Am observat in ultimul rand un trend, al deplasarii din orasele mari catre orasele mici, si chiar de la oras catre tara. Oamenii incep sa constientizeze si alte valori, pe langa cea a zeului BAN.

Avantajele unui oras mai mic sunt clare: un ritm de viata mai linistit, un aer mai curat, mai putin timp in trafic, mai mult timp liber. Sa spunem ca salariile scad, odata cu marimea orasului. Dar scade si costul vietii, scad si chiriile, scad si preturile in general. Sa spunem ca scade si numarul joburilor, dar scade si concurenta.

Poate daca esti obisnuit sa ai o viata agitata, cu targete, deadline-uri, alergaturi, meeting-uri, atunci nu e de tine. Poate, dar problema merita analizata, timpul e pretios, si nu se mai intoarce inapoi. Varsta de 20-30 de ani e cea mai frumoasa ( bine, mergem de la 15 ani in sus ), si nu sunt sigur daca se merita sa ti-o ingropi in munca. Faza pe care o spun totii: Ma voi odihni, mai voi distra… mai incolo!

Cand mai incolo: cand vor apare copii? Cand vei avea trezeci de ani, iar dorinta de aventura, de a explora lumea, iti va dispare?

Cred ca a venit timpul sa incepem sa ne gandim si la prezent, nu doar la viitor, sa traim si clipa, nu doar iluzia ei. In final, nu cred ca ne dorim ca peste 30-40 de ani, cand cineva ne va intreba ce am realizat in viata, sa spunem doar: Mi-am cumparat un apartament!

P.S: nu e un articol care vrea sa incurajeze statul in chirie, frecatul mentei sau mutarea la tara. L-am scris doar pentru ca merita sa gandim mai mult, inainte de a lua decizii care ne schimba tot cursul vietii.