fbpx

HTC și aplicațiile inutile

Eu nu am auzit în viața mea un posesor de telefon din ăsta inteligent să îmi spună că își dorește cât mai multe aplicații care să ruleze în fundal, în timp ce telefonul stă cuminte pe birou. Din contră, principala problemă cu gadgeturile astea pe care le cărăm peste tot este că bateria ține mult prea puțin pentru nevoile noastre de oameni moderni, care stăm conectați la Facebook chiar și pe budă. Asta e cea mai mare bubă a smartphone-urilor, că bateria ține prea puțin, iar asta se întâmplă și datorită faptului că unele aplicații pornesc de nebune în fundal, chiar dacă telefonul nu e folosit.

Acum să revenim la HTC. Îmi plac telefoanele lor, pe bune. Am avut un HTC Tytn 2 timp de vreo 3 ani de zile, a fost unul din cele mai bune telefoane cu Windows Phone. HTC 8X a fost primul telefon cu Windows Phone cu adevărat interesant ca design, l-am folosit câteva luni și încă e în familie. HTC One e un telefon foarte fain, deși a fost promovat mult prea puțin pentru ce poate face. De fapt de aici a apărut și diferența între HTC și Apple sau Samsung, de la bugetele de marketing. Am impresia că Samsung bagă de vreo 10 ori mai mulți bani în promovare decât restul producătorilor mari de telefoane. Concluziile le trageți voi.

În timp ce Samsung bagă bani puternic în marketing, HTC îmi trimite comunicate despre o aplicație pe care aș putea să o rulez pe telefon pentru a sprijini diverse proiecte din domenii ca medicină, ştiinţă şi ecologie. Nu am nici o problemă cu asta, înțeleg că lucrează și la partea cu imaginea publică, CSR, trebuie să arate că vor să facă fapte bune, doar că aplicația asta nu cred că va fi folosită de nimeni. Vă zic mai jos de ce.

Spicuim din comunicat:

HTC lansează HTC Power To Give, o iniţiativă ce își propune să creeze un supercomputer prin folosirea puterii de procesare colective de pe smartphone-urlle Android.

HTC Power To Give îşi propune să determine posesorii de smartphone-uri să acceseze puterea de procesare nefolosită a dispozitivelor pentru a găsi răspunsurile la unele dintre cele mai importante întrebări ale societăţii.

Un milion de smartphone-uri HTC One, lucrând împreună la un proiect via HTC Power To Give, pot oferi o putere de procesare similară cu cea a unuia dintre cele 30 de supercomputere existente în lume (un PetaFLOP).

Versiunea beta HTC Power To Give va fi disponibilă pentru descărcare în Google Play şi, pentru început, va fi compatibilă cu familia HTC One, HTC Butterfly şi HTC Butterfly S.

După descărcarea aplicaţiei din magazinul Google Play, posesorii de smartphone-uri pot selecta programul de cercetare pe care vor să îl susțină prin direcționarea unei părți din puterea de procesare a telefoanelor proprii. HTC Power To Give va rula în timp ce telefonul este pus la încărcat şi conectat la o reţea WIFI, permiţând utilizatorilor să schimbe lumea în timp ce stau la birou sau se relaxează acasă.

Disclaimer: O conexiune WiFi şi cerinţe minime de sistem sunt necesare. Terminalul trebuie să fie pus la încărcat şi necesită o capacitate a bateriei de minimum 90% pentru ca aplicaţia să ruleze.

În concluzie, dacă vreți să faceți o faptă bună ar trebui să aveți un HTC One, să instalați aplicația asta când va apare în magazinul Google Play pentru că acum nu e disponibilă, să vă puneți telefonul la încărcat și să porniți WiFi-ul. După ce bateria ajunge la 90% porniți aplicația respectivă.

Sunt sigur că la asta vă gândiți cu toții atunci când vă puneți telefonul la încărcat, ce aplicații să mai deschideți în fundal pentru a sprijini găsirea unui leac pentru SIDA. Cum, nu vă gândiți la asta?

Pe cât pariem că aplicația va dispare din Google Play în câteva luni, pe motiv de Nu o folosește nimeni?

Recomandă

3 Comentarii

  1. Cred ca vor gasi o cale prin care sa premieze utulizatorii acelei aplicatii cea gen puncte tanck you , fidelizare sau pe modelul bitcoin prin car sa poti achizitiona telefoane cu redurei foarte mari sau chiar grais . Daca vor premia utilizatorii acestei aplicatii in felul asta va fi o aplicatie foarte folosita .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *