Ieri s-a lansat oficial și în România #HuaweiP9, modelul de top Huawei care vine cu 2 camere foto Leica pe spate. Dan zice că va avea 3 ani garanție la componente. Tot ieri a ajuns și la mine prin Orange Smartphone Tester. La liber e 2500 de lei, la abonament pleacă de la 184 de euro. Vedem în săptămânile următoare dacă își merită banii, momentan principalul element de diferențiere este tehnologia din spatele camerelor.
În 2015 Huawei a vândut peste 100 de milioane de telefoane la nivel mondial, fiind al treilea producător ca volum. Știu că erați obișnuiți cu telefoane entry level de la ei, dar încet încet atacă și zona de top, lucrând și la partea de design și diferențiere. Anul ăsta au anunțat și colaborarea cu Leica, și P9 e primul smartphone cu tehnologia foto de la ei. Să nu uităm de faptul că Nexus 6P e realizat tot de ei, deci au și recunoașterea Google.
P9 vine cu procesor octa-core la 2,5 Ghz, 3 GB memorie RAM și 32 GB memorie internă, ce poate fi extinsă prin carduri microSH până la 128 GB. Ecranul e de 5.2 inchi, cu 1920×1080 rezoluție. E suficientă, dar concurența vinde deja smartphone-uri deja cu rezoluția ecranului de 2 ori mai mare.
Pe spate are 2 camere foto realizate împreună cu Leica, cu senzori de 12 megapixeli, iar camera frontală e de 8MP, numai bună pentru selfies.
E interesant cum funcționează cele 2 camere, cu una puteți face poze alb-negru faine, cu contrast foarte bun, iar dacă le folosiți împreună camera alb-negru e folosită pentru a salva toate detaliile din cadru, iar fotografia color rezultată e și ea foarte clară, chiar și în lumină scăzută. Aplicația camerei permite și modificarea tuturor setărilor în modul PRO.
Bateria de 3000 mAh ar trebui să țină cel puțin o zi, iar la finisare se vede că e un telefon premium, cu carcasă metalică și ecran rezistent la zgârieturi. Telefonul se așează bine în mână, e atractiv, dar totuși, nu sare în evidență ca seria Edge de la Samsung, de exemplu.
Despre interfață și performanțele camerei foto mai povestim, vă las cu câteva poze făcute rapid cu P9. Dacă aveți întrebări despre telefon, cameră, performanțe le aștept în comentarii.
Huawei P9 e primit în teste prin programul Orange Smartphone Tester.
Tare colaborarea cu Leica. Aveau nevoie de ceva ca sa ii ridice un pic, Huawei nu e chiar atat de premium pe cat si-ar dori.
Am un P8 care nu era cel mai „puternic” de la Huawei, acum cateva luni cand l-am cumparat eu cu 400€. Insa, iti spun ca raportul calitate – pret ne spune ca-i destul de premium. Am in casa si un Samsung Galaxy 6 Edge Plus GE. Deci stiu ce-i un telefon premiul.
Insa, da, Huawei nu suna asa bine precum Apple sau Samsung. Fara nici o ironie. Acum ceva timp nici nu voiam sa aud de Huawei. Un brand interesant, dar care nu are un impact emotional prea puternic.
Asta mă gândeam și eu, că mai au de lucrat la notorietate, branding. Pe de altă parte, în State au intrat puternic, reclame cu Superman și Scarlett Johansson:
[…] și analizat pe toate părțile, e timpul să trecem la lucruri cu adevărat importante cu noul Huawei P9. Azi ne jucăm puțin cu cele 2 camere foto, atât cea monocrom cât și cea color. Evident, avem […]
[…] Când am primit telefonul prin Orange Smartphone Tester încă nu eram convins de faptul că Huawei poate produce un telefon cu adevărat premium. Da, gama P atrage atenția de câțiva ani, dar cu P9 cei de la Huawei s-au autodepășit, și dacă ne uităm la bani, diferențele sunt mari față de restul producătorilor de top. Citiți aici primele impresii la unboxing. […]