Dăm Like la foc automat, fără a citi articolele

Apropo de propagarea știrilor false și cât de leneși am ajuns să fim pe internet, vă zic ce am remarcat în ultimii ani – oamenii își iau informația direct de pe rețelele sociale, citesc doar textul din mesaj, dau like sau comentează și trec mai departe, maxim un 5-10% se obosesc să facă clic, să citească știrile complete de pe site-uri.

Practic eu pot să scriu pe Facebook un mesaj în care să spun că România e nașpa, să pun link către articolul complet de pe blog în care explic că România e nașpa pentru că nu profităm de potențialul uman, de resursele naturale ale țării, de localizarea geografică. Oamenii nu vor citi articolul, ci vor reține doar că am scris pe Facebook că România e nașpa, deci hai să îl înjurăm pe Sescu.

Am văzut asta și la articolele mele, și la alții, multe like-uri, share-uri, comentarii, dar oamenii habar nu aveau ce scrie în articol. Nu e de mirare că suntem ușor de manipulat, dacă a ajuns să ne fie lene să dăm un clic.

Exemplu banal, văzut chiar azi pe Linkedin, numele nu contează. Cineva a pus ieri un link către un clip pe Youtube. A primit 11 like-uri la mesaj până azi. Intru azi pe Youtube și surpriză, eu am făcut prima vizualizare a clipului. 11 oameni au dat like, nici măcar unul nu a intrat să vadă despre ce e vorba.

Am văzut postări cu zeci de comentarii, unde oamenii nu citeau articolul, dar comentau ca să se bage în seamă, că știu ei mai bine.

Aici am ajuns, alergăm după like-uri, aruncăm cu like-uri, dar suntem tot mai ușor de prostit. În epoca în care informația e la un clic distanță, avem acces la toate cunoștințele lumii pe telefon, noi am ajuns să distribuim conspirații, să fim tot mai proști și mai ușor de manipulat, pentru că ne e lene să facem clic.

Recomandă prietenilor!
  • 22
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile