Profitând de faptul că am câteva mii de oameni care mă urmăresc, am pus aseară pe Facebook câteva poze cu luminile de Sărbători din Bacău, fix când au fost aprinse, cu fulgi ca bonus.
Nu o să neg, în zonele centrale luminile arată chiar fain comparativ cu anul trecut, iar comparativ cu acum 2 ani e lux. Și prin unele cartiere situația se prezintă bine, iar intrarea pe Insula de Agrement îți permite să faci niște poze instagramabile. Nu cred că s-a lucrat cu o firmă specializată, dar e peste ce am văzut eu în ultimii ani. Cam asta a fost și reacția din zecile de share-uri, venite mai ales de la băcăuani plecați în alte orașe sau țări, de bine ce o duceau aici: Ce frumos, orașul meu natal, Love, vreau acasă, vrem și noi, din astea.
Și aici e problema. Bacăul e mișto. Uneori. Dacă ești din zonă, ai plecat și te întorci în vizită mai rar ai zice că lucrurile se schimbă în bine. Totuși, nu se schimbă suficient de repede. Întrebați orice tânăr plecat din zonă în ultimii 10 ani, probabil va spune că și-ar dori să revină acasă, la ai lui, dar nu are de ce, cu ce, și mai ales, nu are suficient pentru ce.
Oportunități pentru antreprenori nu prea sunt, oportunități de angajare pe salarii mari nu, companiile mari nu vin în zonă pentru că tinerii pleacă, chiriile sunt aproape la fel de mari ca în orașele dezvoltate din România, costul vieții e similar, nu avem o strategie de poziționare ca oraș, de diferențiere, ceva care să ne pună cumva pe o direcție, deci de ce te-ai întoarce aici acum? Nici măcar un aeroport decent nu avem, e o singură companie low cost ce zboară către 4-5 orașe din 3 țări.
La cum văd eu lucrurile, Bacăul și în general orașele medii sunt atractive pentru cei care vor o viață liniștită, dar nu depind de nivelul de trai al zonei, de salarii. De exemplu dacă lucrezi la stat și ai un salariu similar cu alte orașe probabil îți convine. Dacă lucrezi remote sau în IT unde salariul nu ține cont așa de mult de regiune, ci de ceea ce știi să faci, probabil că îți convine. Dacă te apropii de pensie probabil că îți convine, ieși un pic mai ieftin decât dacă ai locui în București, Cluj, Brașov sau Iași.
În schimb dacă ești tânăr și vrei să te afirmi, să îți construiești o carieră, să faci ceva cu viața ta, probabil vei pleca. Și asta ar trebui să pună pe gând autoritățile, să le facă să gândească strategii pe termen lung. Cum atragem oamenii aici, cum îi facem să nu mai plece? Luminițele de Crăciun sunt frumoase o lună, dar oamenii vor un oraș în care să trăiască mai bine zi de zi, nu doar la ocazii speciale. Și s-au săturat să aștepte.
Cum era gluma – acum ca aveti si voi autostrada va pot ocoli oamenii mai usor… 😛
Lol, nici nu cred ca e gluma. Oricum era ciudat sa vezi tiruri pe soseaua principala a Bacaului.
Nu e glumă, că oricum majoritatea nu veneau să viziteze Bacăul, maxim puneau benzină.
Ce e de vizitat prin Bacău? Că mă gândesc să dau o fugă, în viitor, dacă tot nu sunt foarte departe de el. 😀
Pe vremea asta nu prea multe, iarna e cam mort, deși acum cu luminițele te poți plimba vreo oră prin centru și pe Insulă. Când e cald dacă vii poți lua în calcul Insula de Agrement, Observatorul astronomic, Vivariul, Castelul Roşu de la Hemeiuş, la 4 km de Bacău.
Uite aici idee pentru Hemeius …..daca tot Bacaul nu atrage prea mult , Hemeius are sanse mari pe turism : padure, centru hipic, castel , parc dendrologic , lac, in curand pista ciclabila pana in oras ….uite asa se duce o zi de plimbare 🙂
Da, are potențial.