fbpx

Nasol cu Brexitul

Dacă aveți timp și un cont de Twitter să vă uitați un pic pe #BrexitCarnage și #BrexitShambles, sunt o mulțime de postări de la oameni simpli și proprietari de afaceri din Anglia ce au fost loviți puternic de schimbările apărute odată cu ieșirea din UE, fără cosmetizările și afirmațiile stupide ale politicienilor.

Oameni ce s-au trezit că au de plătit taxe cât jumătate din valoarea produsului pentru chestii cumpărate din Uniune anul trecut, afaceri ce se închid pentru că nu mai pot importa produse sau nu mai sunt competitive la export, magazine goale pentru că transportatorii evită Anglia, pescari ce stau cu peștele blocat pentru că nu au cum să îl exporte în alte țări, și ăsta e doar începutul.

Noi stăm relaxați aici, nu prea ne afectează direct, râdem, glumim, maxim va trebui să ne facem pașaport din toamnă dacă vrem să vizităm Londra, dar situația e chiar nasoală, și ne-a spus asta inclusiv o clientă din UK, pe zona de luxury i-au scăzut enorm vânzările către țările din Uniune, deși ea a anunțat că suportă diferența de preț pentru clienți, cauzată de taxele suplimentare.

Treaba asta ar trebui să servească ca lecție celor care comentează că Uniunea e baubaul cel rău care se bagă prea mult în economia țărilor membre și le afectează dezvoltarea și nivelul de trai. De fapt e invers, dacă Uniunea merge bine trage toată țările în sus.

Politicienii pro Brexit sperau ca Anglia să devină mai puternică după ce ies din UE, dar s-au trezit băgați până la gât în rahat și oamenii obișnuiți sau afacerile mici vor avea de suferit cel mai mult, că firmele mari și-au mutat deja sediile.

Poză luată de la Tudor.

Recomandă

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *