Mai țin minte și acum cum mi-am cumpărat în Franța o cartelă prepay, am plătit 10 euro, aveam 5 euro credit și puteam suna maxim 10 minute naționale. Ei bine, vremurile se schimbă, va fi mai convenabil să ne păstrăm numărul în roaming și atunci când mergem afară în vacanță, dacă suntem în UE.
De la 1 iulie vom plăti:
- maxim 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat;
- 0,05 euro/minut (fără TVA) pentru primirea unui apel;
- cel mult 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui SMS;
- maxim 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date;
Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi folosesc planurile tarifare de bază, fără a fi necesară încheierea unui abonament suplimentar. Detalii.
Tarifele maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte în cadrul planului tarifar de bază (Eurotarif), dar ei pot să pună la dispoziția clienților tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă.
Cu alte cuvinte, o să vedem și oferte mai avantajoase, pe lângă cele care sunt deja oferite de operatorii telecom. Din ce știu eu, noile tarife trebuiau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dar au făcu operatorii europeni presiuni pentru prelungirea termenului.