Eu credeam că numărul de români care merg la săli de fitness sau aerobic frecvent e mic, doar în ianuarie explodează datorită rezoluțiilor de început de an, dar studiul Reveal ne spune că 25% dintre români merg la sală săptămânal. Evident că nu ne putem compara cu țările nordice, unde peste 50% din populație face sport în mod organizat, chiar 70% în cazul finlandezilor, dar se putea mai rău.
41% dintre reprezentanții Generației Z (18-24 ani), frecventează săptămânal săli de fitness, aerobic și alte locații similare.
O altă categorie de vârstă care frecventează în mai mare măsură sălile de fitness este reprezentată de persoanele cu vârste cuprinse între 35-44 ani (33%).
Până acum are sens, tinerii merg pentru că vor să arate bine, cei trecuți de 35 pentru că simt că se ramolesc sau vor să dea jos burta. Ce mi se pare amuzant în studiu e partea cu muzica de fundal din sălile de fitness – 32% dintre români declară că ar recomanda cu siguranță apropiaților o sală de fitness unde muzica de fundal este pe placul lor.
Mi se pare amuzant pentru că am fost la ceva săli de fitness la viața mea, și din astea mai de fițe, și de cartier, și niciodată când am discutat cu cineva despre mersul la sală nu am discutat despre muzică. Am discutat despre aparate, antrenori, cât de curată e sala, cum sunt vestiarele și dușurile, dar nu m-a întrebat nimeni – Auzi, dar pun muzică din aia bună la sală?
Același studiu spune că 55% dintre respondenți ar petrece mai mult timp la sala de fitness dacă pe fundal ar rula muzica cunoscută preferată. Ținând cont de muzica care e în trending pe Youtube și Spotify, sunt curios cum ar arăta orele de fitness cu Tzanca Uraganu, Jador sau Iuly Neamțu pe fundal. Ar fi interesant…
Voi cum stați cu rezoluțiile de început de an, ați mers în ianuarie la sală? 🙂
Bonus, Zece strategii pentru menținerea greutății după slăbire
Eu am 33 de ani. In liceu am incercat sa merg dar asa si asa. Nu am facut rezultate. Apoi in facultate doar 2 luni. De atunci deloc. Ma mandresc cu asta chiar.
La sala ma simteam aiurea si incomod cand ii auzeam pe toti cum urla cand ridica.
Apoi mai sunt pitipoancele care mai mult se prefac ca fac sala. Numa cu buricu gol si pantaloni ce le muleaxa curul. Nu m-as putea concentra. Alea vin acolo sa faca parada modei si sa se dea la bombardieri sau sa faca sport? Eu spun in continuare NU salii
Schimbă sala cu una fără bombardieri și pițipoance.
Eu sunt în categoria celor care fac sală de vreo 8 ani de frica ramolirii și cu credința cǎ așa procesul îmbătrânirii este mai blând. De obicei merg seara, muzica duduie, de obicei e rock, e ok. Insǎ, când merg dimineața la prima oră, muzica e oprită. După care începe să duduie. Ei, atunci mă duc la recepție și rog să se dea un pic mai încetișor. Mi-e rușine să-i rog s-o țină oprită, da’ dacă ştie cineva vreo sală fără muzică, sau cu muzică în surdină…:))
Și eu tot de asta m-am apucat, începeam să simt că mă duc la vale, scădea masa musculară și se înlocuia cu grăsime. E o zicală, mai bine ești cel mai bătrân din sală decât cel mai tânăr din azil. 🙂
Eu cu muzica nu am nici o problemă, că oricum merg cu căștile și playlist-ul propriu.
“scădea masa musculară și se înlocuia cu grăsime”
Pentru ca dupa 35 de ani incep sa scada secretiile de testosteron, cele de estrogen ramanand constante, ajungandu-se in final la menopauza si andropauza. Asa ca trasul de fiare pentru oamenii normali trecuti de 35 de ani se face pentru optimizrea hormonala si pentru forta, nu pentru cresterea masei musculare, acesta fiind doar un bonus in cazul in care se intampla.
Spre rușinea mea nu am fost niciodată la sală, dar am alibi. Crescut fiind la țară, mergeam zilnic la sala în aer liber (muncile câmpului). Când m-am mutat în Brăila am păstrat legătura cu țara mergând regulat pentru a lucra în stupină, dar anul acesta trebuie să reduc masiv numărul familiilor de albine, deci trebuie să mă apuc să fac ceva activitate fizică, o pereche de role, o bicilcletă, voi vedea…
Și eu am lucrat ca să schimb mentalitatea asta, că dacă fac activitate fizică e suficient. E și nu prea, că activitatea fizică nu solicită mereu toți mușchii în mod egal. Eu de exemplu vara alerg și ies cu bicicleta, dar iarna nu, urăsc să transpir când e frig afară.
Nu zic că trebuie să mergi la sală neapărat, dar cine merge regulat pentru condiție fizică învață să lucreze fiecare grupă de mușchi. Repet, nu pentru culturism, aia e altă discuție ci pentru a te asigura că îți păstrezi mobilitatea și la bătrânețe, că nu spui hopașa de fiecare dată când te ridici de pe scaun, din astea…
“Eu de exemplu vara alerg și ies cu bicicleta, dar iarna nu, urăsc să transpir când e frig afară.”
Mersul cu bicicleta si alte activitati ca de ex alergatul sunt pur si simplu pierdere de timp. Cel mai intelept este sa alegi un sport dinamic ce poate fi practicat la sala in orice anotimp si imbina partea de cardio cu partea de stretching cum ar fi de ex kickboxing-ul, inotul, etc.
https://youtu.be/_HJiOc-qNik
https://youtu.be/kN68W3oAOO4
“dar cine merge regulat pentru condiție fizică învață să lucreze fiecare grupă de mușchi”
Astea sunt niste mituri lipsite de sens perpetuate de idiotii aia indopati cu steroizi si de presa pupincurista de specialitate ce exista doar pentru a promova “suplimente”.
Tot ce ai nevoie sunt programele simple compuse din exercitii complexe, nu izolate pe grupe de muschi.
– Pentru incepatori, cel mai bun este “Starting Strength” by Mark Rippetoe
https://startingstrength.com/
https://www.amazon.com/Starting-Strength-Basic-Barbell-Training/dp/0982522738
https://youtu.be/Kegc3msmKfo
Pentru avansati, 5/3/1 by Jim Wendler
https://www.jimwendler.com/collections/books-programs
https://youtu.be/e9BOJzRyR6U
https://barbend.com/5-3-1-program/
“pentru a te asigura că îți păstrezi mobilitatea și la bătrânețe, că nu spui hopașa de fiecare dată când te ridici de pe scaun”
Pentru asa ceva, pe langa o nutritie buna si un mod de viata cumpatat, ai nevoie de o combinatie de activitati sportive formate din stretching + cardio + fitness.
Merci, mă uit.
Un articol interesant și substanțial și există cu siguranță o lipsă de astfel de articole în aceste zile. Știu despre ce vorbesc pentru că stau puțin pe internet și citesc aici și acolo. Articolul tău mă convinge și cu siguranță voi reveni aici din nou 🙂