Etichetă blog

Cum am ajuns sa scriu pe blog

O idee interesanta venita de la Pavel. Nu e vorba doar de „am vazut ca toti au blog si mi-am facut si eu unul”, ci de etapele prin care am trecut pana sa scriem pe blog.

blog

Sa o luam cu inceputul. In generala tin minte ca citisem toate cartile din biblioteca familiei de vreo 3-4 ori. Erau cateva sute de carti, deci am avut un pic de citit. Dupa ce m-am saturat de recitit aceleasi carti iar si iar am trecut la biblioteca scolii, unde din nou am facut prapad, mai ales in cartile cu povesti si in cele de science fiction. Tin minte ca eram bun la compuneri prin clasa a patra, puteam scrie mult si bine datorita imaginatiei bogate.

Ajungem la liceul de informatica, unde am intrat printre primii, mergand acolo pe principiul „e o meserie de viitor”. Aici deja aveam alta varsta si alte pasiuni, iar cititul nu era printre ele. Totusi, nu excelam nici la stiintele exacte, iar matematica pot spune ca era o ecuatie cu multe necunoscute pentru mine. Desi era liceu de informatica, la romana si stiintele umane ma descurcam usor, chiar fara sa imi dau silinta. Doamna profesoara de romana, si zic doamna pentru ca e intr-adevar o mare doamna de la care am invatat multe lucruri, spunea ca sunt „branza buna in burduf de caine”. Cu alte cuvinte, aveam talent la scris, eram bun la analize literare, comentarii, scris pe marginea unui subiect dat, dar eram lenes si ma preocupau alte chestii. Deh, ale adolescentei valuri.

Cand sa dau la facultate mi-am dat seama ca nu voi fi un programator stralucit, si uite asa am ajuns sa termin marketingul la FEAA. Nici in facultate nu m-am omorat cu cititul, dar am citit totusi si alte carti, nu doar cele cerute de profesori. Abia dupa ce am terminat facultatea m-am apucat de citit intens, intai carti legate de marketing si dupa aceea carti din diverse domenii conexe.

Cat despre scris, doar dupa ce am terminat facultatea am inceput sa scriu pe blog, initial pentru ca vroiam sa am un loc unde sa imi pastrez ideile si sale impartasesc cu altii si ulterior deoarece mi-am dat seama ca blogul e o modalitate buna de a te dezvolta, de a evolua si de a cunoaste oameni noi. Initial scriam jalnic, acum sper ca scriu putin mai bine.

Cam asta e cu povestea scrisului pe blog la mine, voi cum ati ajuns sa scrieti pe blog?

Citește mai departeCum am ajuns sa scriu pe blog

In apararea blogurilor

Prieteni, am vesti proaste: blogurile sunt pe moarte … din nou. De data asta cei de la The New York Times readuc subiectul in discutie. E a nu stiu cata oara cand mor blogurile astea, cred ca au mai multe vieti decat pisicile, de se tot intorc printre noi. Am mai scris pe blog despre moartea blogurilor si acum 2 ani, ce am scris atunci ramane valabil si acum: blogurile nu sunt pe cale de disparitie, doar evolueaza, la fel ca orice alta platforma online.

Sigur, au aparut multe servicii de microblogging in anii care au trecut de la aparitia blogurilor (Posterous, Tumblr sunt doar 2 mai cunoscute), Facebook si Twitter sunt tot mai populare printre tineri, dar asta nu inseamna ca lumea va inceta sa citeasca si sa scrie bloguri, va inceta sa consume informatia furnizata prin aceste metode de comunicare. Din contra, WordPress, cea mai cunoscuta platforma de blogging, o duce destul de bine.

Folosesc Twitter si Facebook pentru a afla informatii si a pastra legatura cu prieteni si cunoscuti, dar informatiile nu sunt citite si consumate acolo, destinatia e alta. Ca idee, cand primiti emailuri cu recomandari de genul „uite ceva fain, merita citit” sunt linkuri catre Facebook, Twitter, Tumblr sau linkuri catre site–uri si bloguri cu articole detaliate si informatii complete?

Sa nu confundam informatia cu metoda de transmitere a informatiei, sa nu credem ca drumul e de fapt destinatia. Retelele sociale sunt utile pentru propagarea informatiei si interactiunea cu alti oameni, dar blogurile au ceva mult mai important: continutul.

Voi aveti impresia ca blogurile ar fi pe cale de disparitie? Eu le simt mai vii ca niciodata.

Citește mai departeIn apararea blogurilor

Comentariile din spam

In fiecare zi gasesc cel putin cate 10-20. Comentarii inteligente, desi se vede clar ca sunt lasate de robotei. Normal ca intra direct in spamul Akismetului, daca sunt in engleza si au linkuri suspecte. Problema e ca am citit de 5 ori comentariul de mai jos si chiar nu are sens, nu inteleg ce a vrut sa zica robotelul:

I am impressed, I must say. really seldom do I bump into a blog thats each academic and entertaining, and let me tell you, youve hit the nail on the head. Your post is important; the matter is something that not many people are speaking intelligently concerning. i am very happy that I stumbled across this in my seek for one thing concerning it.

O fi de bine?

Citește mai departeComentariile din spam

Importanta domeniului propriu pentru un blog

Cand esti la inceput si testezi apele bloggingului mi se pare logic sa incepi cu un blog pe o platforma gratuita. Cu timpul insa, dupa ce evoluezi si constati ca iti place ceea ce faci, daca vrei mai mult, daca vrei sa fii profesionist, daca vrei sa ai control deplin asupra blogului, ei bine, atunci trebuie sa treci pe un domeniu propriu, gazduit la o firma de hosting.

domeniu propriu

Pentru multi pare infricosator, dar nu e, si chiar daca la inceput detaliile tehnice ii sperie pe cei mai multi, cu totii avem prieteni care stiu cateva lucruri despre configurarea unui cont de gazduire, crearea unei adrese de email pentru un domeniu, instalarea unui WordPress pe un domeniu. Trebuie doar sa intrebam.

Cu toate astea, vad in continuare multi bloggeri cu potential care stau pe WordPress, Blogspot sau alte platforme gratuite, desi un domeniu propriu cu hosting i-ar ajuta mult mai mult sa se faca remarcati, poate chiar sa castige si bani din blogging. Am mai scris despre blogul pe domeniu propriu, cred ca e una din conditiile necesare pentru a te diferentia de ceilalti, pentru a iti crea un brand personal online si pentru a duce blogul la urmatorul nivel. Nu e singura conditie, dar domeniul propriu ajuta mult.

Costa mult domeniul propriu si hostingul? Gasesti oferte de gazduire web la 4 lei pe luna. Adica pentru 4 lei lunar poti avea hostingul tau, unde iti poti gazdui nu unul, ci chiar doua domenii. Cat mai e un domeniu .com? Cred ca 10 euro pe an, deci sa spunem ca platesti 1 euro pe luna.

In total sunt 8 lei, mai putin decat daca ai bea o bere intr-un club de fite. 8 lei pe luna pentru a avea blogul propriu. E chiar asa de mult?

Citește mai departeImportanta domeniului propriu pentru un blog

Castigatorul celor 50 de euro de la KFC

Cum spuneam in postul dedicat concursului KFC, daca ma calific unul din cei care a dat clic si a comentat va primi 50 de euro. Am primit azi mailul de la Sorin Tudor, am intrat in campania KFC. Bannerul e afisat, deci sa alegem si comentatorul care va primi cei 50 de euro peste o luna, imediat dupa ce ii primesc si eu in cont.

Sunt 34 de comentatori care au spus ca au votat, folosim random.org pentru a alege castigatorul si Screenr pentru ca extragerea sa fie in direct.

Castigatorul, de fapt castigatoarea celor 50 de euro este Mihaela Anghel, o voi contacta pe email pentru a stabili detaliile. Multumesc tututor din nou pentru clicuri si comentarii!

Citește mai departeCastigatorul celor 50 de euro de la KFC

Bloggerilor, va mai distrati pe blog?

Daca scriam in engleza titlul ar fi fost ceva de genul „Bloggers, are you still havin’ fun?”, dar cum nu scriu, incercam sa ne descurcam cu romana.

Azi dimineata, dupa ce a aparut articolul in care va rugam sa ma clicuiti in concursul KFC, m-a contactat un blogger care imi spunea ca participa si el la concurs si ca ar vrea sa ne adaugam reciproc linkurile in articolele despre KFC, recomandand cititorilor sa voteze si celalalt blogger. Am refuzat si i-am explicat bloggerului ca m-am inscris in concurs din amuzament, sa vad ce reactii pot genera cu blogul asta (linkuri, comentarii, din astea). Daca apar si niste bani e bine, ii impart cu unul dintre comentatorii care au facut clic, daca nu macar m-am distrat. Mi-am dat seama insa ca multi bloggeri se uita mai ales la banii pusi in joc, nu la distractie.

Tin minte ca la inceputurile mele cu blogul, acum 3-4 ani, scriam multe prostii. Si acum mai scriu, doar ca prezint prostiile intr-un ambalaj mai elegant. Dupa ce citesti zeci de carti, sute de bloguri, tutoriale, dupa ce scrii cateva mii de articole pe blog incepi sa devii mai bun, macar un pic. Cel putin asa sper!

Sa revin. La inceput scriam multe prostii pe blog, dar ma distram. Aveam 10 cititori, dar imi permiteam sa arunc cu idei, sa cer opinia celor care veneau pe blog, sa critic un produs sau serviciu daca aveam motive intemeiate, sa pun la indoiala chestii care multora li se par normale, sa gandesc altfel.

Normal ca in timp au aparut modificari. A crescut numarul de cititori pe blog, timpul pe care il am la dispozitie e tot mai putin, au inceput sa apara si banii din blog, campaniile online, colaborarile pe consultanta de marketing si alte nebunii din domeniu, au inceput sa apara si haterii, dar realitatea e ca nu m-am schimbat, ci am evoluat. Si eu, si blogul. Sper ca am evoluat, dar in continuare ma distrez cand scriu pe blog, cand citesc comentariile lasate la posturi, cand interactionez cu alti bloggeri, online si offline.

Din cand in cand ma uit in oglinda si ma intreb: Are you still havin’ fun? Pana acum raspunsul a fost mereu DA, de aia blogul merge mai departe, de aia scriu in continuare pe blog. Sunt buni si banii, si oportunitatile, dar nu uit distractia. Din pacate, pentru multi bloggeri blogul s-a transformat intr-o simpla afacere si/sau intr-o povara rezumata la: iar trebuie sa scriu pe blog?

Undeva, printre tutorialele despre optimizarea blogului pentru motoarele de cautare, tehnici de copywriting, promovarea blogului in retele sociale, interactiunea cu cititorii, realizarea unei teme de blog atractiva si sfaturi despre blogging, undeva printre toate acestea s-a pierdut distractia, bucuria de a scrie, de a interactiona cu alti oameni.

De aia va intreb: bloggerilor, va mai distrati pe blog? Daca nu, poate ar fi cazul sa va reevaluati prioritatile.

Citește mai departeBloggerilor, va mai distrati pe blog?

Clic pe link va rog

Am nevoie de voi pentru a face clic pe linkul de mai jos. Nu va costa decat 1 secunda din timpul vostru:

Clic aici

Explicatia: cei de la KFC imi dau 150 euro pentru afisarea unui banner pe blog, dar doar daca adun destule clicuri facute de cititori, adica de voi, pe linkul de mai sus. Varianta lunga a povestii o puteti citi direct pe blogul lor, aici.

In concluzie, clic pe link va rog.

Apropo, pentru ca presimt ca oricum vor fi tot felul incercari de a obtine mai multe clicuri de catre participanti, eu vreau sa fac lucrurile mai interesante.

Daca primesc cei 150 de euro pentru afisarea bannerului unul dintre cei care lasa comentarii la postul asta va castiga 50 de euro (1/3 din suma).

Lasati un comentariu cu o adresa de email valida si spuneti ca ati facut clic pe link (am incredere in voi da?). Castigatorul va fi ales prin tragere la sorti folosind random.org, banii ii va primi dupa ce ii primesc si eu. Spor la clicuri.

Update 12.02: proba de clicuit s-a incheiat, cei care au votat pana pe 11.02 inclusiv intra in lista celor din care voi extrage castigatorul celor 50 de euro. Castigatorul va primi banii imediat ce ii primesc si eu, il voi contacta pe email. Facem maine tragerea la sorti, tot pe blog!

Citește mai departeClic pe link va rog