Etichetă Iasi

Servicii de catering in Iasi

Aveti mai jos meniurile de la cateva firme din Iasi care ofera servicii de catering. Meniurile sunt primite de la un prieten care comanda frecvent de la aceste firme si s-a declarat multumit de raportul calitate/pret/livrare.

Preturile s-ar putea sa fie un pic mai mari acum fata de cele din meniu, dar cel care mi-a recomandat firmele le-a testat pe toate si a zis ca mancarea e buna. Enjoy.

1. Bucataria Gurmand

Adresa: Iasi – Podul de Fier
Telefon: 0232.242.444
Mobil: 0788.510.280
Website: www.bucatariagurmand.ro
Email: bucatariagurmand@yahoo.com
Pretul unui meniu este de 11.90 RON. Comanda minima: 25 RON. Comenzile se fac intre 08:00 – 18:00. Transportul si livrarea sunt gratuite.
Meniul:

2. Marwa Travel

Adresa: Str.Petre Ispirescu nr.5, Iasi
Telefon: 0232.279.797 sau 0232.279.798
Telefon pentru comenzi : 0232.262.
Meniurile se pot face saptaminal sau se pot transmite cu o zi inainte pentru ziua urmatoare. Se poate plati zilnic, saptaminal sau lunar, cu tichete de masa sau cash.
Meniul:

Catering Iasi
Catering Iasi

Mai stiti si alte servicii de catering din Iasi care sunt ok? Lasati in comentarii firmele si preturile, daca ati incercat si ati fost multumiti de ce ati comandat.

Citește mai departeServicii de catering in Iasi

IMTO 2009: Super-mega-extra-ultra … oferte

Am doua oferte speciale pentru cititorii blogului care vor sa participe la IMTO 2009.

Prima se adreseaza studentilor care lucreaza (internship, full time, part time sau într-un ONG):
Primiti o reducere de 40% pentru prima zi sau 30% daca va inscrieti pentru ambele zile.
Codul reducerii este „studentlucrez„.

A doua oferta este pentru celelalte categorii de profesionisti, interesati de marketing, internet si promovare online:
Primiti o reducere de 20% pentru prima zi sau 25% daca va inscrieti pentru ambele zile.
Codul reducerii este „marketingonline”

Apropo, am mentionat deja cateva dintre motivele pentru care se merita sa participati la IMTO. In plus puteti citi articolul scris anul trecut in timpul conferintei.

Pentru a beneficia de ofertele speciale,  introduceti codul corespunzator in primul rand al formularului de inscriere IMTO, AICI.

Ne vedem la IMTO, pe 29 mai – Hotel Unirea, Iasi.

Citește mai departeIMTO 2009: Super-mega-extra-ultra … oferte

Restaurantul John Keating, Iasi

Adresa
Strada Grigore Ureche, bloc Walter Mărăcineanu Nr 1, parter, telefon 0771 551 165.

Puncte de reper
Restaurantul John Keating este situat aproape de Moldova Mall si Hala Centrala, mai exact in spatele Tribunalului, deasupra la Aldo Office Center. Mai exact este dupa Old Time Cafe.

Restaurantul cu specific englezesc John Keating s-a deschis vineri, 1 mai. Am tras o fuga pana acolo pentru a vedea cum arata un restaurant englezesc…in Iasi. Arata bine. Eram curios atat in legatura cu amenajarea si vroiam sa aflu cam ce feluri de mancare ar avea un restaurant cu specific englezesc. Sa recunoastem, englezii nu sunt faimosi pentru bucataria lor traditionala.

Amenajarea si ambianta
Restaurantul are ceva deosebit din punct de vedere al decorului. Incepand de la picturile de pe pereti, care recreaza putin din atmosfera englezeasca, continuand cu felinarele care vegheaza asupra clientilor si incheind cu muzica romantica cantata live la orga. In plus, lumina artificiala este la nivel minim, pentru a accentua caracterul intim al locatiei.

Mesele si scaunele sunt din lemn, pe fiecare masa sunt lumanari aprinse… ma rog, ati prins ideea, vedeti mai multe detalii in fotografii.

Interesant este ca in Irlanda, mai exact in Dublin se afla restaurantul „John M Keating” care este amplasat intr-o biserica costruita pe la 1800. Cladirea a fost restaurata, fiind acum una dintre atractiile principale pentru turisti, atat datorita meniului cat si a decorului. E tentant, cati dintre voi nu ar vrea sa spuna ca au luat masa intr-o biserica… Totusi, pana ajungeti in Irlanda nu strica sa aruncati o privire la John Keating-ul iesean.

Servirea
Avand in vedere ca abia a fost lansat, trebuie sa asteptam pana ne facem o impresie completa. Oricum, la inaugurare servirea a fost foarte buna, chelneritele erau foarte amabile. Am inteles ca sunt persoane cu experienta, deci nu ar trebui sa fie probleme.

Meniul
Specific englezesc si nu prea. Am avut ocazia sa discut cu bucatarul si sa incerc din specialitatile care sunt in meniu. La micul dejun s-ar putea sa gasiti ochiuri si carnaciori cu arome englezesti. Meniul de fapt va fi cu influente din bucataria mediteraneana: multe condimente, ierburi aromatice, mancaruri usoare dar satioase, totul preparat cat mai natural, cu cat mai putine grasimi.

Am incercat o supa de rosii cu piep de pui pur si simplu delicioasa. Am testat cateva salate condimentate cu ingrediente al carui nume nu il pot pronunta ( ok, recunosc, nu il stiu). Mi-am dat seama ca mancarea sanatoasa, naturala, nu inseamna neaparat soia. Se poate si altfel, dar trebuie sa stii ce si cum sa pregatesti. Bucatarii de la John Keating se pare ca stiu.

Preturile
Avand in vedere ca abia era deschis, nu am reusit sa pun mana pe meniuri. Am discutat cu proprietarii si m-au asigurat ca vor fi preturi normale, o cina pentru doua persoane se va incadra in 50-60 lei. Ramane de vazut asta la urmatoarea vizita.

Impresia finala
John Keating e un restaurant promitator, daca ce am vazut acolo nu se va schimba pe viitor si preturile vor fi accesibile. O locatie excelenta pentru o cina cu persoana iubita, pentru a iesi din cotidian si a degusta feluri de mancare inedite, in compania unor melodii care te duc cu gandul la trecut.

Fotografii restaurant John Keating

Video restaurant John Keating

Localizare pe harta

View Optzile.ro: Restaurant John Keating Iasi in a larger map

Facilitati
Fumatul permis
Aer conditionat

Citește mai departeRestaurantul John Keating, Iasi

Restaurant Corolli’s, Iasi

Adresa restaurant Corolli’s Iasi
B-dul D. Mageron nr 71 A ( in Tudor Vladimirescu, langa Facultatea de Chimie ), telefon: 0728 313 262.

Localizare
Restaurantul Corolli’s este amplasat in locul fostului bar The Stage, langa Master Club in Tudor, de fapt e in acelasi corp de cladire. Restaurantul e relativ nou pe piata, insa din ce am observat chelnerii par a avea destula experienta, cel putin pana acum am fost servit tot timpul foarte bine.
Ca acces cel mai simplu se poate intra prin parcarea de pe Splai Bahlui, cum mergeti inspre Podul Ros din Tudor.

Amenajarea si ambianta
Restaurantul Corolli’s e spatios, din ce am inteles se organizeaza des petreceri acolo, fiind destul de cautat mai ales pentru nunti. Cred ca incap 100-150 de persoane lejer, in plus restaurantul are si o terasa de aproximativ 30-40 de locuri.
Terasa e foarte utila, mai ales acum ca a venit caldura si restaurantul este ferit de trafic, fiind amplasat la distanta de strada.
Mesele, scaunele si terasa sunt din lemn, element care este prezent si in decoratiunile de pe pereti. Muzica se aude doar in surdina, cel putin in timpul zilei. Imi place ca datorita suprafetei generoase, mesele sunt amplasate la distanta si iti permit sa stai relaxat.
Toaleta e amplasata pe culoarul comun cu Masterul.

Servirea
Chelnerii pe care i-am nimerit noi pana acum au fost ok, amabili si serviabili. O singura data am asteptat mai mult de 30 minute pentru a primi felurile de mancare comandate, dar avand in vedere ca eram peste 12 persoane, e explicabil. Personalul de servire cred ca provine de la alte restaurante, isi cunosteau meseria destul de bine.

Meniul
In meniu sunt prezente preparatele traditionale romanesti, dar gasiti si din bucataria internationala destule delicateste. Se mananca bine, portiile nu sunt facute cu zgarcenie. M-am chinuit o data sa termin o ciorba radauteana, bolul fiind prea plin.
Puteti incerca tochitura moldoveneasca, ciorba radauteana sau cea de fasole, ciulamaua de pui sau orezul cu piept de pui, ciupercile la gratar, cartofii la cuptor cu smantana, snitelele cu piure de cartofi. Daca vreti ceva mai lejer puteti lua o salata bulgareasca.

La desert nu uitati sa verificati clatitele cu dulceata.

Preturile
Preturile sunt acceptabile, mai mici decat celelalte restaurante din zona. La bauturi Becks Lemon era 5 lei, Bergenbier fara alcool era 4,5 lei, Silva bruna sau Stella Artois 5,5 lei, o apa plata sau o Coca-Cola 3,5 l3i, iar o cafea e 4 lei.

Felurile de mancare: cartofi pai 3,5 lei, cascaval pane 7,8 lei, ciulama de pui 13 lei, ciuperci la gratar 5,2 lei, orez cu piept de pui 11 lei, tochitura moldoveneasca 13 lei, ciorba radauteana 9 lei, piure de cartofi 3 lei, salata bulgareasca 9,8 lei, rulada de pui 12 lei. Clatitele cu dulceata sunt 4,5 lei.

Cu 60 lei puteti lua o cina delicioasa, cam asta a fost media pentru doua persoane pana acum.

Impresia finala
Corolli’s merita incercat, mai ales daca mergeti cu mai multi prieteni si vreti un loc spatios unde puteti conversa linistiti. In weekend, mai ales seara, e bine sa sunati inainte de a merge, pentru a face o rezervare. Apreciez ca restaurantul este mai izolat si de cate ori am fost pana acum in restaurant era doar lume buna, fara figuranti si pitipoance, cum se intampla la alte restaurante din Iasi. Sper sa nu se schimbe asta.

La final obisnuitele fotografii din interiorul restaurantului si fotografii cu felurile de mancare. Bonus un video facut in interiorul Corolli’s si localizarea restaurantului pe harta. Enjoy!

View Restaurant Corolli’s Iasi in a larger map

Facilitati:
– internet wireless
– aer conditionat
– spatiu pentru fumatori/nefumatori

Citește mai departeRestaurant Corolli’s, Iasi

4 motive pentru a merge la IMTO 2009

Bloggerii care vor sa participe la IMTO 2009 au acum un motiv in plus. Ciprian organizeaza un concurs special pentru bloggeri, al carui premiu este o invitatie la conferinta, valabila pentru ambele zile, 29 si 30 mai. Participarea la conferinta costa in mod normal 130 euro, deci ar trebui sa nu mai stati pe ganduri, daca aveti un blog.

Incepand de azi pana pe 6 mai trebuie să scrieti un post pe blog în care sa includeti motivele pentru care vreti să participati la conferinta şi de ce considerati ca IMTO 2009 e un eveniment important. Nu uitati sa inserati un link către www.imto.ro. Dupa ce ati publicat articolul trimiteti un email cu linkul catre articol la ciprian.gavriliu [at ] ptb.ro pentru a valida inscrierea.

Eu va ofer patru motive pentru care se merita sa participati la conferinta. Motivele sunt valabile pentru toti cei interesati de online, nu doar pentru bloggeri.

  1. Speakerii – sansele de a te intalni cu toti acesti oameni la un loc, de a afla cum gandesc si cum au dezvoltat proiecte, branduri, strategii sunt rare. Se merita sa mergi la IMTO pentru ii cunoaste, pentru a imprumuta un pic din experienta lor.
  2. Oamenii – linkul e de la IMTO 2008 – live blogging. La IMTO vin oamenii din online, programatori, marketeri, antreprenori, ziaristi,designeri. Ai ocazia de a cunoaste persoane din aceste domenii, de a stabili primele contacte, de a te promova pe tine si/sau compania ta.
  3. Networking – Ok, nu e vorba doar de fete. La IMTO ai ocazia de a purta discutii libere cu speakerii, cu ceilalti participanti, de a afla lucruri pe care nu le gasesti pe internet, ultimele noutati din domeniu.
  4. Informatiile – Knowledge is power, spun englezii. La IMTO primesti informatii de calitate, care te pot ajuta in promovarea ta si a afacerii tale. Poti afla raspunsuri la intrebarile tale, poti sa iti completezi cunostintele existente.

IMTO 2009 e u eveniment important deoarece e cea mai completa conferinta de acest gen din zona Moldovei. Structura si conceptul difera mult de clasicele conferinte unde un speaker isi spune poezia, pleaca acasa iar tu ramai cu mai multe intrebari decat inainte de conferinta. Aici interactionezi direct cu speakerii si cu ceilalti participanti, pui intrebari, primesti raspunsuri, sugestii, solutii. De aia eu zic ca se merita. In plus, nu trebuie sa mergi pana la Bucuresti pentru a participa la conferinta. E chiar aici, in Iasi.

Voi de ce vreti sa mergeti la IMTO?

Citește mai departe4 motive pentru a merge la IMTO 2009