Etichetă personal

Scad preturile si pe piata auto sh

Ford a vandut cu 30% mai putin, Opel are mii de masini pe stoc, Renault concediaza din angajati, Dacia isi inchide portile pentru cateva zile…. Lexus, Masserati, Lamborghini cred ca o duc bine inca. Care e faza?

Scad vanzarile la masinile obisnuite, destinate clasei medii. Bogatasii au bani in continuare, deci producatorii de lux nu isi fac griji.

Pe de alta parte, dealerii ofera discounturi tot mai atractive, preturi mai mici, taind din profituri, iar asta afecteaza si piata sh. Targurile sunt aglomerate de masini second pe care nu le ia nimeni, preturile au scazut cam cu 1000 euro. Nu pentru ca nu ar fi bune masinile, ci pentru ca nu mai sunt bani.

Citește mai departeScad preturile si pe piata auto sh

Epistola electorala

Mai multe pliante de genul asta, vreo 30, erau aruncate pe jos in scara blocului, langa cutiile postale. Asta ca sa va dati seama, daca nu stiati, unde se arunca banii in campaniile electorale.

Trebuie sa recunosc, formula de prezentare e interesanta, simpla si ieftina, iar ca efect, diferita de flyerele politice obisnuite. Totusi, oamenii sunt plictisiti de mesaje politice, dovada fiind faptul ca epistolele erau aruncate pe jos.

Mesajul e direct, adresarea personala, face apel la probleme obisnuite cu care ne confruntam. Problema e ca lumea s-a saturat ca toti politicieni sa spuna ca inteleg prin ce trec oamenii obisnuiti, dar cand se vad la putere, sa ne scuipe din masinile de lux, sa isi voteze mariri de salariu, diurne de milioane, in timp ce noi ne zbatem in aceeasi mizerie an dupa an.

Cel putin tinerii cred ca s-au saturat. Cei din generatia 50+ probabil vor pune botul la mesajele de genul asta.

Citește mai departeEpistola electorala

Placerile copilariei

In seara asta am mancat. E logic, cand nu mananci dimineata mai nimic, la pranz ciugulesti ceva din scurt, astepti seara cu nerabdare, pentru un meniu complet. Stiu, nu face bine la silueta, migrene, dormi mai greu, asta e alta discutie.

Sa va zic ce am mancat la desert: pufarin. Cereale expandate, grau expandat dulce cu gust de fructe, fiecare ii zice cum vrea. Eu ii zic pufarin, si daca sunteti cam de aceeasi varsta cu mine, si voi ii ziceti la fel. Sau poate ii ziceati, poate si voi l-ati uitat. Eu abia acum l-am redescoperit, ascuns pe rafturile din hypermarket, dupa cativa ani de pauza, ani in care uitasem ca exista. Si mi-a adus aminte de copilarie si de placerile ei, mici, ieftine si nevinovate.

La inceputul anilor ’90 nu era abundenta pe care o vedem acum in magazine. Era un pic mai bine ca inainte de revolutie, dar nu extraordinar. Eugeniile inca erau la mare cautare, iar crema parca era mai buna decat a eugeniilor facute acum, poate chiar mai buna decat Nutella.

Pufarinul era la mare cautare. Erau pungute mici, simple, de 50 grame, doar cu o eticheta la interior. Molfaiai intr-o veselie, si nici nu costa mult. De fapt nici acum nu e scump.

Gumele Turbo? Nu le pot omite, aveam colectia completa si inca cateva serii de dubluri. Nu se compara cu gumele de acum, dar pe atunci, pe bune ca se topeau in gura de placere. Auzisem ca ar fi reaparut pe piata, dar eu nu le-am vazut. Si uite asa imi cumpar guma cu aroma de water melon.

Primele batoane de ciocolata straine de pe piata? Intai a fost Kiss, cu aroma de capsuni, care avea reclama aia cu psss pss… Ah, ce dor mi-e de un baton din ala. Dupa stiu ca aparuse Bounty, tot ne incanta prin spoturile cu nucile de cocos. Dupa am pierdut numarul, tot au aparut alte sortimente.

Primele fructe? Bananele si portocalele aduse de la turci, pe sub mana, de catre cei care mergeau dupa aur turcesc si geci de piele. Parca rezistau mai mult decat bananele de azi, care la o zi dupa ce le-ai cumparat se innegresc. Tot de la turci se aduceau si niste biscuiti foarte buni, subtiri.

Sa nu uit, am incercat si Brifcorul cu ceva timp in urma, dar nu mi-a placut deloc. Ori m-am obisnuit eu cu sucuri mai bune, ori gustul chiar s-a schimbat.

Si voi? Care sunt placerile copilariei de care va aduceti aminte?

Citește mai departePlacerile copilariei

Acum 13 ani

Misto ideea concursului pornit de Emag si jurizat impreuna cu Victor, cu ocazia relansarii gamei Pavilion de la HP. Chiar m-a pus pe ganduri, ce faceam acum 13 ani, in 1995 ( cand se lansa gama Pavilion de la HP, asta chiar nu o stiam )?

In 1995 eram prin clasa a sasea. Internetul era pentru mine o enigma la fel de mare ca posibilitatea de a calatori spre alte planete. Salivam pe langa HC-urile pe care le vedeam ocazional, care functionau cu casete. Ma jucam Mario si Duke Nukum, care mi se parea bestial. Abia prin 1999 puneam mana pe primul calculator, un Pentium sh, cu 56 MB Ram si un hard-disk de 1 GB, pe care era instalat initial Windows 3.1. Calculatorul cred ca mai e si acum undeva pe acasa, plin de praf. Sau poate l-a aruncat mama, LCD-urile si laptopurile sunt mult mai atractive acum.

In 1995 ma uitam cum se chinuiau parinti mei sa ne creasca, intr-o perioada in care in Romania chiar era greu, iar singura alternativa pentru un trai mai bun era plecatul in afara, la turci, unguri, nemti sau, pentru cei care aveau noroc, in Israel. Toate intreprinderile de stat se inchisesera, investitorii straini nu erau, iar perspectivele de viitor, sumbre. Tragand linie, acum pot sa zic ca au facut treaba buna.

Habar nu aveam cat imi va schimba Internetul viata, cati prieteni imi voi face datorita blogului, cat de mult voi evolua datorita accesului la cunostintele disponibile online, gratuit, oriunde si oricand, cate cunostinte voi acumula.

Dar voi? Ce faceati in 1995?

Citește mai departeAcum 13 ani

Articol despre cele mai citite articole pe bloguri

Se intampla. Uneori ai noroc, pui o poza cu un Q7 carand porumb sau un banner Orange despre bloggeri in articole si te trezesti cu linkuri, comentarii, trackbacks.

Alteori te chinui, stai si scrii un articol elaborat de 3000 de caractere, cu alineate, idei, citate, paragrafe, ce mai, tot tacamul, si nu primesti nici o reactie. Nada, zero, niente, kaput. Nici un comentariu, nici o mentiune, nimic.

Intamplator? Nu chiar. Unul din lucrurile pe care le-am prins, de cand ma invart prin blogosfera, e ca cititorii nu reactioneaza neaparat in functie de lungimea articolului sau de timpul pe care l-ai depus scriind acel articol. Cititorii de bloguri prefera articolele scurte, cu un scop precis, din care pot retine rapid ideea.

Desigur, sunt si bloguri specializate, cu articole detaliate, dar de obicei acelea sunt nisate, destinate unui anumit public. Pentru cititorii obisnuiti de bloguri, blogurile sunt o sursa de relaxare, usor de citit dimineata, cu cafeaua in fata, sau la pranz, in pauza de masa. Nu ii obositi cu articole lungi.

Concluzia: scrieti articolul, recititi-l, iar daca sunt prea multe informatii nefolositoare sau text in plus, eliminati-l. Aveti mai multe sanse de a fi remarcati.

Citește mai departeArticol despre cele mai citite articole pe bloguri

Tara lui Miserupe

Pe Twitter:

Gramo am avut o intalnire f placuta cu @Ariel doar ca dupa aia au incercat sa-l fure niste hoti in drum spre casa; si nu s-a bagat nimeni din jur.

Cam asa sta treaba cu romanii! Suntem buni la plans si la dat din gura, dar trebuie luata atitudine…pauza.

  • Ne plangem ca sunt prea multi caini maidanezi pe strazi, dar nu facem proteste in fata Primariei pentru a fi stransi de pe strazi, castrati sau alte variante. Bine ca protesteaza babele care ii hranesc la coltul scarii blocului si asociatiile care cica le apara drepturile, inclusiv dreptul la alocatii de 400 lei per caine.
  • Ne plangem ca ne-am saturat de hoti, de mitocani, de idioti din trafic, dar nu le spunem nimic, iar daca cineva de langa noi e furat, atacat, batut, impuscat, nu facem decat sa comentam dupa ce vine Politia, dupa ce respectivul a patit-o. Principiul e simplu: de ce sa ma bag si sa am probleme? Cum ar fi daca am fi noi in situatia respectiva?
  • Ne plangem ca in Romania se traieste greu, dar nu am pleca de la jobul ala caldut, unde la 4 rupem usa, pentru un serviciu cu mai multe sarcini, dar si mai multi bani. Principiul „timpul trece, leafa merge” se aplica inca din plin. In schimb, asteptam sa ne dea statul totul de-a gata, iar sefii sa ne aprecieze pentru ca frecam menta.
  • Ne plangem ca la televizor si in presa vedem doar mizerii, dar continuam sa cumparam CanCan, Libertatea, sa ne uitam la Nora pentru masa, Ma prostituez pentru tine sau alte porcarii. Daca nu s-ar cumpara, ar dispare, dar de fapt noi suntem ipocritii care una zic si alta fac.
  • Ne plangem ca avem multe datorii, dar ne cumparam masini de 30.000 euro in rate, plasme, mergem in concediu in Japonia si alte destinatii exotice, iar dupa ne plangem cunoscutilor ca nu avem nici macar bani de paine.

Mai continui? Nu cred, iau o pauza sa ma gandesc si eu despre ce sa ma plang: rate inca nu am, stau in chirie.

Mi-am luat masina sh, desi as fi putut face imprumut pentru una noua. Nu mersi, masina nu e o investitie, e o cheltuiala.
Am fost in concediu in tari exotice, dar din bani stransi din munca, nu cu descoperire de credit. Cat am avut, atat am cheltuit.
Nu am televizor cu 120 cm diagonala, asta de 37 imi ajunge pentru dormitorul de 4 metri lungime.
Nu mi-am schimbat telefonul de 2,5 ani, desi sunt multe smartphone-uri care imi fac cu ochiul. Coafura telefonul inca rezista, iar preturile trebuie sa mai scada.

Concluzia? Poate vine criza, poate va fi mai greu, dar sunt obisnuit sa strang cureaua si sa nu ma plang. Nu m-am intins mai mult decat ma tine plapuma, iar daca imi cumpar ceva de valoare, intrebarea de dinainte e simpla: chiar am nevoie de acel lucru, ma va ajuta sa traiesc mai bine, sa muncesc mai usor, imi va creste nivelul de comfort? Sau e doar un moft?

Citește mai departeTara lui Miserupe