Am votat. Când încă credeam că lucrurile se pot schimba, că nu toţi politicienii sunt la fel, că unii chiar vor să schimbe ceva. Greşit. Este posibil ca unii dintre candidaţi să aibă intenţii nobile. Problema e că atunci când ajung la putere, declaraţiile de mare anvergură şi promisiunile încep să fie uitate, iar noi primim în schimb scuze penibile şi aruncări ale vinei dintr-o tabără în alta.
Aş vrea să votez, dar cu cine? Candidaţii actuali nu îmi inspiră încredere, iar ideea de a alege „cel mai mic rău posibil” nu îmi surâde. Ne-am ars prea des mergând pe principiul ăsta. Nu vreau să votez un candidat doar pentru că e mai puţin dăunător decât altul, vreau să îl votez pentru că am încredere în el, pentru că cred că el poate schimba ceva. Iar din ce văd în jur, singura schimbare pe care este că schimbă ciolanul. Unul mai mic pe altul mai mare. O ţeapă mai mică pe alta mai mare. Iar politicienii nu sunt niciodată pedepsiţi. Nu în România. Doar alegătorii sunt pedepsiţi, pentru că îşi pun votul peste numele unui politician care ştie să rostească cuvinte frumoase.
Nu avem cultură politică. La noi, votarea se face după cât de cunoscut e candidatul, cât de mult promite el, câtă pomană electorală oferă, nu după competenţe, rezultate, capabilităţi. Românii nu sunt învăţaţi să gândească pe cont propriu, spiritul de turmă este cel care decide câştigătorii jocului politic.
Tinerii nu votează, bătrânii decid soarta ţării. E adevărat, tinerii nu merg la vot, dar la fel de adevărat e şi faptul că doar tinerii sunt cei care văd cât de ticăloşit este sistemul şi refuză să perpetueze acelaşi joc murdar. Iar singura lor armă este absenţa de la vot. Tinerii nu sunt indiferenţi, tinerii nu mai au în cine să creadă, pe cine să aleagă.
Continuarea articolului pe votezi.ro
