Dacă lucrați în marketingul online sau vreți să creați o pagină de internet prin care să vindeți produse ori servicii prezentarea de mai jos de la Hubspot sigur vă este utilă, vine cu multe exemple practice și recomandări privind elementele de pe o pagină care ajută la creșterea conversiilor. Pe WordPress e destul de simplu pentru că sunt multe pluginuri special pentru landing pages, pe alte platforme depinde de posibilitățile de customizare.
Etichetă prezentare
Cum să fii mai organizat

Știu că multe dintre sfaturi sunt banale, dar mai știu și că mulți oameni plătesc bani pe la diverse cursuri pentru a afla chestiile astea, mai pe scurt, cum să preiei controlul asupra propriei vieți.
Cum a schimbat internetul lumea în care trăim și cum se va shimba pe viitor

Dacă mănânci internet pe pâine multe din datele de mai jos le știi deja, dar dacă te uiți la the big picture realizezi cât de mult a transformat internetul societatea în care trăim. În 1995 doar 1% din populația globului avea acces la internet, în 2014 procentul a ajuns la 39%. În 1995 1% din populația lumii avea un telefon mobil, în 2014 am ajuns la 73%.
Facebook în 2015 – 40 de fapte interesante

Prezentări ca cele de mai jos ne ajută să ne dăm seama în primul rând de impactul pe care rețeaua socială îl are la nivel mondial, iar în al doilea rând să realizăm că nu e totul așa de roz, mi se pare îngrijorător cât de mulți adolescenți se plâng că sunt hărțuiți pe Facebook.
100 de tendințe pentru 2015
Un raport complet de la JWT Intelligence, cu tendințe care vor deveni tot mai vizibile în tehnologie, retail, business, modă și alte domenii în perioada următoare, schimbându-ne viața. E clar că tehnologia și internetul vor avea un rol tot mai mare în activitatea noastră, indiferent de domeniul în care lucrăm.
Apropo, gata, v-ați trezit din mahmureala de după Revelion sau încă petreceți? 🙂
The Brand Gap – ce este de fapt un brand

Prezentarea asta, de acum 7 ani, e la fel de relevantă și acum, și e utilă pentru cei care asociază brandul doar cu produsele pe care le vând. Brandul nu este un logo sau un produs.
Despre branding și sponsorizări

O prezentare interesantă de la TED despre lumea brandingului, sponsorizările realizate de branduri și cât de greu e să obții o sponsorizare. Cel mai tare mi s-a părut ideea lui Morgan Spurlock de a oferi brandurilor inclusiv posibilitatea de a sponsoriza apariția lui la TED, brandul care a plătit a putut alege numele prezentării lui din cadrul evenimentului.
