Dacă ai probleme cu somnul și te apuci de căutat remedii specialiștii îți vor recomanda rapid să nu mai consumi alcool, ciocolată, cafea sau să fumezi înainte de culcare. Tot specialiștii îți vor spune că e bine să bei un pahar de lapte sau ceai de plante, că e indicat să îți stabilești o oră de culcare și să te ții de ea, că ar trebui să stai departe de televizor sau laptop înainte să te culci, că ajută să dormi într-o cameră întunecoasă, liniștită. Aceeași specialiști îți vor zice și că ai nevoie de 8 ore de somn pe noapte.
Sfaturile sunt utile, nu zic nu, doar că toate sfaturile astea nu te ajută dacă uiți de saltele. Vorba aia, cum îți așterni așa dormi, uneori e valabilă și la propriu, nu doar la figurat.
Până la 24 de ani nu mi-a păsat de patul în care dorm și nu aveam probleme cu somnul. Unde puneam capul acolo mă trezeam, adesea în aceeași poziție. Important era să dorm câteva ore, nu conta prea mult comfortul.
În ultimii ani însă parcă am ajuns un moșneag. Mă învârt noaptea în pat, nu îmi găsesc locul, mă sucesc de pe o parte pe alta, și toate problemele sunt sigur că pleacă de la saltea. Acum vreo 5 ani când am cumpărat ultima saltea am luat una relaxa, fără să caut prea mult, dar sunt sigur că nu am făcut cea mai bună alegere.
Vedeți voi, toate problemele cu somnul au dispărut când am fost la munte luna asta și am dormit la o pensiune de 4 margarete. Nu știu ce fel de saltele aveau în pat, știu doar că mă puneam în pat seara și adormeam imediat, iar dimineața mă trezeam fresh, odihnit și cu chef de viață. Acum îmi pare rău cu nu am întrebat gazda ce fel de saltele aveau de dormeam așa de bine.
Totuși, în curând voi face niște schimbări prin casă și printre primele achiziții planificate se numără salteaua, pe care cel mai probabil o voi cumpăra online. Știu sigur că vreau una ortopedică, doar că acum sunt așa de multe tipuri de saltele online că nici nu știu de care să aleg: cu arcuri, fără arcuri, bio, de latex. Nu prea îmi pasă de materialele componente, vreau doar să dorm noaptea cât mai bine.
De aia vă întreb și pe voi, ce fel de saltea folosiți pentru un somn de calitate? Dacă aveți recomandări lăsați-le în comentarii, poate ajung și eu mă odihnesc cum trebuie noaptea.