Când eram mai tânăr (și mai prost) credeam că atunci când am dreptate într-o discuție trebuie sa merg până în pânzele albe pentru a explica și demonstra interlocutorului de ce și cum, pentru a câștiga eu. Uneori îmi ieșea, alteori nu, dar timpul meu tot pierdut era. Odată cu maturitatea a venit și revelația – nu am nimic de câștigat, chiar dacă argumentele sunt de partea mea. Așa ajungi mai rapid la ZEN, alegând să renunți.