În State FTC acuză Meta că deține un monopol ilegal în domeniul rețelelor de socializare, prin achiziții strategice și politici care au eliminat concurența, cu referire la achiziția WhatsApp și Instagram.
Procesul e de mult timp, din decembrie 2020, dar luna asta a fost ultima audiere. E interesantă pledoaria Meta, pe scurt ei susțin că nu dețin monopolul, deoarece mai nou toate platformele de socializare sunt la fel – arată la fel, algoritmii din spate au început să fie similari. E oarecum ironic că o platformă care a furat tot ce putea de la alte rețele să susțină că toate sunt la fel, dar vorbim de Facebook aici, așteptările sunt ca și inexistente.
Totuși, putem lua câteva informații interesante din pledoaria lor, ca să ne dăm seama cât de mult s-a schimbat social media în ultimii ani:
Nu a mai rămas nicio diferențiere reală intre aplicații. Toate platformele de socializare e oferă acum aceleași funcții – videoclipuri scurte, mesagerie, feed-uri de știri, Stories.

Conceptul de rețea de socializare cu prietenii e mort și îngropat, suntem complet în era graficului de interese. Doar 17% din timpul petrecut pe Facebook în 2025 este dedicat conținutului de la prieteni, pentru că a avut grijă Zuck să strice platforma, băgându-ne pe gât recomandări de pagini, influenceri și clipuri video cu tot felul de prostioare. Da, dacă mergeți la Feeds – Friends (adică https://www.facebook.com/?filter=friends&sk=h_chr) puteți vedea doar mesajele de la prieteni, dar totul e mult mai complicat acum.
De ce toate platformele scot video la înaintare acum? Pentru că asta consumă oamenii, peste 50% din conținutul consumat pe Facebook este video, de la 10% în 2015.

Apropo, am râs la partea cu Meta has never degraded quality below a competitive level, cu referire la aplicațiile deținute de ei.
Nu cred că aceste companii au interes să creeze ceva cu adevărat, pentru că sunt conștiente că în momentul când apare ceva nou și mai special vor deveni istorie. Sunt doar mașini de făcut bani. Să ne aducem aminte de Mirc, Hi5 și să privim spre AI și Metaverse și Implanturile neuronale. Singurele care vor rămâne mereu sunt cărțile, blog-urile, site-urile de știri, portalurile de afaceri și jocurile. Sau dacă dispar și acestea, probabil va muri și creierul nostru al tuturor și vom fi toți roboți 🙂