Unii chiar vor doar like-uri și vizualizări

Apropo de oamenii care cred că like-urile de pe Facebook mai înseamnă ceva pentru o afacere, voiam doar să vă zic că sunt persoane pentru care chiar contează cifrele astea, să fie cât mai mari, să aibă mii de like-uri la mesajele postate, milioane de vizualizări pe Youtube, cifre care să te facă să spui UAU. Sigur, în viața reală ele nu vând, dar în showbiz de exemplu nu contează cât vinzi, ci cât de popular crede lumea că ești.

Vă uitați la clipurile muzicale care urcă rapid în trending pe Youtube și vă gândiți că multe piese sunt porcării? Dap, se fac campanii plătite pentru vizualizări, comentarii, like-uri, se cumpără mii de fani pe Facebook si Instagram, totul pentru a crea impresia unei false popularități, mai ales pentru vedetele aflate la început, dar și cele consacrate fac asta des. Și știți care e partea cea mai tare? În industria muzicală funcționează și astea.

Dacă îți urcă clipul muzical în trending repede s-ar putea să te bage în seamă și televiziunile, posturile de radio, ești chemat pe la emisiuni, și chiar dacă ai o melodie slabă, lumea o va asculta, doar e în trending, sigur trebuie să fie bună.

Dacă ajungi pe la televiziuni, la radio, încep să apară și concertele, cântările plătite, banii mai mulți, și tot așa, ajungi vedetă cu 2 cântece de-o vară. Și partea mai ciudată este că toți din industrie știu lucrurile astea, dar nu se schimbă nimic, pentru că toți fac bani.

Ce vreau să zic este că pentru 99% din afacerile prezente online like-urile, reach-ul, vizualizările nu au foarte mare importanță, dacă nu se concretizează în vânzări, clienți finali. Dar sunt și domenii unde aparențele contează enorm, unde oamenii încă se uită doar la contor, de asta încă vedeți campanii strict legate de reach și awareness.

Recomandă prietenilor!



Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
Notify of