Viața la 29 de ani

Când aveam în jur de 20 de ani trăiam cu impresia că cei care se apropie de 30 de ani sunt mult mai maturi, mai calmi, cu mai multă experiență de viață. Credeam că odată ce o persoană se apropie de schimbarea prefixului suferă brusc o schimbare, ceva care îi modifică modul în care vede viața. Prostii.

Exceptând partea cu experiența de viață nu cred că ne schimbăm chiar așa de mult în timp. Mă uit la mine acum, la 29 de ani, și văd același tânăr ce visa să cucerească lumea la 20 de ani. Diferența este că nu mai visez la lucruri absurde, am ajustat obiectivele la realitățile vieții, și mă mulțumesc cu lucruri realizabile, acum sau mai târziu. Nu mai sunt grăbit să ajung undeva, trăiesc viața bucată cu bucată. Drumul e la fel de important ca destinația, sau ceva de genul ăsta. Știți voi.

Sunt mulțumit. Știu cine sunt, de unde am plecat, unde vreau să ajung și cum trebuie să fac asta. Am o familie iubitoare, câțiva prieteni buni la care știu că pot apela oricând, mulți amici și multe oportunități obținute grație online-ului și cititori fideli care intră zilnic aici, pentru a vedea ce mai scriu

Piesele încep să se aranjeze la locul lor în puzzle. Cred că asta se întâmplă în jurul vârstei de 30 de ani, lucrurile încep să prindă contur, ne găsim locul nostru în trenul vieții.

În rest vă doresc să fiți iubiți! Dacă lucrurile merg conform planului când apare articolul ăsta pe blog eu ar trebui să fiu relaxat, cu o bere în mână, zâmbind offline.