Dacă e să ne luăm după studii, majoritatea românilor stau de Paște acasă. Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research, 83% dintre români declară că vor petrece sărbătorile Pascale acasă, în familie, procent asemănător celui înregistrat în 2019. În aceeași ordine de idei, 24% menționează că se vor duce în vizită la rude, iar 11% că vor călători, în țară sau în străinătate.
Și totuși, țin minte că luna trecută căutam niște cazări prin țară pentru luna aprilie, și cam toate locațiile decente erau ocupate până în luna mai, că mai e și acolo o minivacanță pentru cine are noroc. Singura explicație logică, în cazul ăsta, e că nu avem suficiente locuri de cazare pentru cei 11% dintre români care călătoresc de sărbători.
Voi unde petreceți de Paște, acasă sau prin țări exotice? 🙂
Bonus:
Dacă în 2019, procentul celor care voiau să meargă la biserică în noaptea de Înviere era de 83%, anul acesta 76% și-au manifestat această intenție, într-o manieră semnificativ mai mare femeile comparativ cu bărbații (81% vs. 72%)
Conform datelor studiului, 45% dintre români țin post înainte de sărbătorile Pascale – 19% dintre aceștia postesc în Săptămâna Mare, 16% postesc doar miercurea și vinerea, iar 10% țin tot postul.





Tot acasa.
Acasă, că-i mai bine decât oriunde, mai ales dacă vrei să te odihnești puțin 🙂
O da.
Noi am fost in Turcia
La Budapesta anul ăsta. Ador orașul, îmi încarc bateriile de fiecare dată
Fain.
Dau o fugă până la Dunăre.
Bine, la mine a trecut Paștele.
Și la mine. 🙂