fbpx

3 motive pentru care WowApp nu va prinde

Da, știu, se bagă mulți bani în promovarea aplicației la noi și pe afară, se laudă că au peste 100k utilizatori deja, toată lumea zice ce tare este, cum va rupe. Eu încerc să critic obiectiv.

Pe scurt, WowApp este o aplicaţie gratuită de mesagerie, apeluri și apeluri video, care promite să returneze utilizatorilor peste 70% din veniturile încasate din publicitate sau din apelurile plătite efectuate din aplicație. Funcţionează pe smartphone – Android sau iOS, pe tabletă şi pe desktop sau laptop.

Sună minunat, nu? Doar că sunt niște mici probleme. Alex a făcut o analiză aici, eu vin cu 3 completări.

Sistemul de recompensare al utilizatorilor încurajează spamul

Pe scurt, dacă oamenii se înscriu prin linkul tău poți face bani, e un fel de MLM aplicat pe social media, îți trebuie cât mai mulți discipoli, adică utilizatori. Problema este că unii utilizatori chiar cred că vor face bani din aplicația asta, și ajung să își spameze prietenii la greu. De asta am ajuns să urăsc aplicația dinainte de a o folosi.

M-au căutat vreo 10 prieteni pe Facebook să îmi dea linkul lor să mă bag și eu, că e super tare, prieteni care nu cred că m-ar scoate la o cafea dacă aș trece prin orașul lor. E trist, și asta zice multe despre factorul word of mouth, nu poți băga cu forța o aplicație cuiva pe gât, trebuie să existe o nevoie reală, o atracție către ce face aplicația respectivă.

Nu rezolvă o problemă reală

Dacă WowApp apărea chiar și acum 2-3 ani poate avea o șansă. În 2015, când avem Facebook Messenger, Whatsapp, Skype, Viber, FaceTime, Telegram, WeChat și încă vreo 20 de aplicații similare, nu poți veni cu un produs care le îmbină pe toate, pentru că deja nișele sunt împărțite. Și nu, faptul că plătești utilizatorii să stea pe aplicația ta nu e un element de diferențiere, pentru că….

Utilizatorii nu folosesc aplicații de mesagerie pentru a face bani, ci pentru a comunica

Sună banal, dar nu poți comunica cu prietenii tăi dacă ești singurul nebun din cercul de prieteni care folosește o alta aplicație de comunicare ca restul, nu? Pentru că nu ai cu cine. Nu mai zic de faptul că atunci când reclamele din aplicație se vor înmulți, oamenii vor ajunge să folosească și mai puțin aplicația. Nu degeaba Whatsapp a prins la public fără afișarea de reclame.

Gata, am haterit destul, acum să vedem și criticile constructive, voi credeți că WowApp are vreo șansă? De ce?

Recomandă

12 Comentarii

  1. Eu folosesc wowapp pentru a comunica, nu pentru bani. Lumea știe să ,, cânte” doar WhatsApp și atât. Este ușor de folosit și pe computer sau laptop. Mai am altă aplicație Dingtone. Cu Dingtone am număr de telefon mobil din America. Plus credit gratuit să sun oriunde in lume.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *