Din când în când văd același meme pe Facebook, cel din poză, distribuit de regulă de oameni care caută o scuză pentru sărăcia lor – dacă ai mâncare în frigider, haine pe tine, un acoperiș deasupra capului și un pat unde să dormi ești mai bogat decât 75% dintre oameni.
Teoretic mesajul ar trebui să ne pună pe gânduri, să ne facă să fim recunoscători pentru ce avem. Problema, zic eu, e că mulți folosesc citate din astea motivaționale pentru a se complace, a nu își dori mai mult de la viață, a căuta scuze pentru unde sunt acum, pe tiparul Da, poate că am un job de rahat și zero economii în bancă, dar hey, am casă, am pat, sunt mai bogat ca majoritatea oamenilor din lume, nu?
Mai circulă pe Facebook și linkuri către globalrichlist.com, un site ce analizează, destul de superficial, cât de bogat ai fi, în funcție de venitul tău anual și regiunea în care locuiești. De exemplu dacă ai 3000 de lei pe lună salariu, cât e venitul mediu în România, site-ul zice că ai fi în top 5% oameni bogați la nivel mondial, ceea ce e amuzant, pentru că eu calculasem încă din 2016 că dacă ai familie îți trebuie minim 1000 de euro pe lună ca să trăiești decent la noi. Fără fițe și rate.
Bogăția și sărăcia sunt relative. Cum spune și Andrei, unii zic despre ei că sunt săraci deși au ultimul iPhone, alții se consideră bogați dacă au ce pune pe masă copiilor mâine.
Faza e că mereu va fi altul mai sărac ca tine, altul mai bogat ca tine, dar asta nu înseamnă că trebuie să te mulțumesti cu puțin, doar pentru că alții nu au ce ai tu.
Da, e bine să fii recunoscător pentru ce ai, dar e chiar indicat să tragi tare ca să o duci mai bine în viață, tu și familia ta. Dacă poți să îi ajuți și pe alții pe drumul tău e și mai bine.
Zic rău?
Nu ziceti rau… pentru dumneavoastra. 🙂 😉
„Problema, zic eu, e că mulți folosesc citate din astea motivaționale pentru a se complace, a nu își dori mai mult de la viață”
Nu as fi chiar atat de sigur de asta, sunteti stringent oarecum. Oamenii nu stiu, le este frica de unul si celalalt si vedeti, se bat ca rozatoarele pentru orice firimitura.
Nu au cum sa aiba joburi bune si economii in ciorap ori in banca daca lipsesc. De aceea, chiar si asa, considera ca stau bine daca au acoperis deasupra capului.
Stiti si dvs, nu este deloc usor, nu trebuie sa va spun. „De unde sa iau, sa obtin, daca atata e!?”, parafrazandu-l & modificand putin pe Moromete. Cati, dle Marius, ar vrea sa fie pe pozitia voastra (apropo de sa ne multumim cu ce avem)? Cati n-ar vrea sa le fie bine? Cati inghit in gol, cand se imbraca la secondhand, iar cand se uita la caste (noua nomenclatura, cu sinecuri, pile si filtraj semi/full exclusivist) ii vede ca, vorba vine, „s-au ajuns”?
Ce alta concluzie sa mai tragi, cand stai cu inima in dinti sa-ti vina salariul, sa ai de unde, iar altii au facut combinaje faustiene sau s-au nascut la cine (caste) trebuie?
Exista un punct de inceput si un punct dupa care, se pare, nu mai e un alt step.
Cei mai buni capitalisti romani nu refuza pozitii administrative sau isi fac contracte cu statul.
Omul vede si-l zdrobeste, parca, treburile astea. „De ce sa ma complic?” si „Si ce-ai vrea sa fac eu? Fa tu, poti?” sunt cele mai dese ganduri exprimate.
Si desigur, paroxismul „Esti sarac? Fa-te bogat.”
Întrebarea e alta: câți sunt dispuși să facă sacrificii azi, ca să o ducă mai bine la anul? Să facă un curs de 3-6 luni pentru o specializare mai bine plătită, sau să învețe o tehnologie nouă? Majoritatea fac fix ce ai spus, caută scuze, nu soluții, spun că alții fură, de asta au, nu se uită că sunt unii care au tras ani de zile până s-au ridicat. Poziția ți-o faci. Am avut oameni care se plângeau la fel, că vor mai mult, în momentul când începeam să le ofer soluții, să le sugerez alte joburi, să le caut ceva de muncă o băgau imediat pe aia cu nu au timp, nu pot, e greu…
„câți sunt dispuși să facă sacrificii azi, ca să o ducă mai bine la anul?”
Fix aici e the gist of the problem: nu au de unde sa stie daca se va intampla asa ceva. Nu au garantie incat sa iroseasca putinele resurse pe care le au, „the pot isn’t sweetened enough” sa faca pariul, „it’s too good to be true” si altele.
Ma feresc sa spun ca e sunk-cost fallacy, din moment ce nu au ce, din start.
Well, atunci fiecare își merită soarta, nu?
Soarta pe care ei considera ca li s-a impus nenatural. Mai vad un reportaj-documentar ca al lui Recorder si aia e, au inteles ca au dreptate, iar orice altceva e un suriu sub maneca vietii.
Da, mereu altcineva e vinovatul pentru problemele din viața noastră.
Lumea s-a saturat „sa nu iasa treaba” si de bataia de joc perpetua. Au decis ca e mai bine cvasi-izolarea asta decat sa intre in ridicol, furati pe parcurs, aiuriti cu vorba sau scheme etc.
Corect, dar daca nu încerci nu ai de unde să știi. Și majoritatea nici nu încearcă, doar se plâng.