fbpx

Android: Any.DO, o aplicație utilă pentru a fi sigur că nu uiți nimic

Recunosc, deși sunt fan Android și folosesc foarte multe aplicații pentru smartphone până acum nu mă gândisem să schimb calendarul din Android cu o altă aplicație de organizare a timpului. Eram mulțumit că își făcea treaba, îmi amintea când aveam ceva de făcut și îmi permitea să introduc oarecum ușor remindere. Totul s-a schimbat când am dat peste Any.DO (sunt versiuni pentru iPhone, Android plus o extensie pentru Google Chrome). Aplicația e gratuită, chiar vă recomand să o testați.

  • Primul lucru diferit este interfața foarte intuitivă, pe touchscreen e o plăcere să introduci reminderele. Bonus, aplicația reține cuvintele, e mai ușor să introduci a doua oară o activitate.
  • Poți să îți adaugi reminderele scriind sau vorbind, e suficient să apeși pe butonul pentru microfon din aplicație. Pentru fiecare reminder se pot adăuga notițe. Da, mi-am fi mai ușor cu o agendă, folosesc și așa ceva, dar agenda nu o am mereu cu mine, telefonul da.
  • Poți să îți planifici agenda cu drag & drop, mutând dintr-o zi în alta activitățile. Pentru a marca o activitate ca realizată e suficient să tragi cu degetul spre dreapta, iar pentru a șterge activitățile terminate e suficient să scuturi telefonul.
  • Poate fi sincronizată cu alte aplicații, inclusiv Google Calendar. Eu folosesc aplicația pentru Android în combinație cu extensia pentru Google Chrome.
  • Poți trimite reminderele către prieteni sau familie direct din aplicație, util când ai vrei să amintești și altor persoane despre o activitate.
  • Atunci când ești sunat și nu răspunzi aplicația te întreabă printr-un pop-up ce apare pe ecran dacă vrei să suni mai târziu persoana respectivă, setând automat un reminder pentru asta. De multe ori primeam telefoane când eram ocupat și uitam să sun înapoi. Cu Any.DO asta nu se mai întâmplă.

O prezentare a aplicației mai jos:

Voi ce aplicații mai folosiți pentru a fi siguri că nu uitați nimic?

Recomandă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *