Casele din lemn, o alternativă tentantă

Peste 10-20 de ani, când lucrurile se vor mai liniști și cei mici își vor lua zborul, mă gândesc că ne vom construi și noi o căsuță într-o zonă liniștită, aproape de Bacău. Momentan mă simt foarte bine în oraș la bloc, dar odată cu vârsta ajungi să apreciezi avantajele unei case, să te bucuri de liniște, de natură. Mă și văd ieșind dimineața pe terasă pentru a îmi bea cafeaua în timp ce păsărelele ciripesc. Știu, sunt vise, dar dacă nu avem vise și idealuri pentru ce trăim?

Între timp strâng idei și fac planuri. Cea mai mare dilemă când vine vorba de construcția casei este dacă va fi din cărămidă sau va fi una ecologică și economică, din lemn. Știu că la noi este încetățenită ideea că o casă rezistentă trebuie să fie făcută din cărămidă, dar am discutat cu mai mulți prieteni care și-au făcut astfel de case, m-am uitat la facturile lunare pe care le plătesc pentru încălzire, mai ales iarna, și încep să am dubii asupra casei clasice din beton. Când știi că vei plăti lunar sute de lei la gaz pentru încălzirea unei case cu 3-4 camere parcă începi să cauți și alternative.

Casele din lemn încep abia acum să fie apreciate de români, din ce am aflat eu. La vreo 5 kilometri de Bacău se află Ecokit, un producător de case din lemn de calitate. Nu știam că sunt activi și online, de fapt când m-au contactat pentru un concurs pe blog am fost puțin surprins, dar am discutat acum câteva luni întâmplător cu un reprezentant de-al lor și mi-a spus câteva chestii interesante:

  • Până nu demult majoritatea clienților care comandau case din lemn erau din Franța și Belgia, dar în ultimii ani au început să apară și clienții români, semn că începe și la noi să se schimbe mentalitatea. Vedeți în portofoliul lor casele din lemn realizate.
  • Casele din lemn EcoKit sunt economice și ecologice, cheltuielile anuale cu utilitățile sunt mai mici decât în cazul unei case din beton, iar prețul poate fi egal sau chiar mai mic decât al unei case clasice din beton.
  • Casele din lemn sunt la fel de rezistente în timp ca și cele din beton, dacă lemnul este tratat și prelucrat cum trebuie. Lemnul folosit in constructia caselor EcoKit este de cea mai buna calitate si detine certificatul CE, respectând cele 3 procese esentiale in prelucrarea lemnului: uscare, rindeluire-triere si tratare.
  • E o diferență enormă între casele din lemn făcute de meseriașii amatori și cele făcute de companii cu experiență în domeniu, cum sunt cei de la EcoKit.
  • Casele din lemn nu scârțâie, dacă lemnul este tratat cum trebuie iar îmbinările sunt făcute conform schemei de montaj.

Pe blogul EcoKit sunt mai multe articole utile despre casele din lemn și avantajele lor. Nu zic acum că m-au convins 100% să îmi fac o casă din lemn, dar e o alternativă tentantă. Între timp mai strâng informații.

Vă spuneam și de un concurs pe blog.

Puteți câștiga o priză electrică cu control wireless (3 prize plus telecomanda) dacă îmi lăsați un comentariu în care îmi povestiți puțin despre casa voastră ideală, plecând de la unul din proiectele EcoKit: câte camere vă doriți, ce design va avea, ce utilități ați adăuga la casă. M-ar interesa și argumentele voastre în favoarea unei case de lemn, chiar și contraargumentele, dacă aveți, eu până acum nu am găsit prea multe.

Cititorul care a scris cel mai frumos, interesant și detaliat comentariu despre casa visurilor lui (plecând de la un proiect EcoKit) primește priza electrică cu control wireless, voi reveni cu un articol după 14 aprilie în care anunț câștigătorul și prezint casa lui ideală. Deci da, concursul e deschis până pe 14 inclusiv.

Să nu spuneți că nu vă zic și eu despre casa visurilor mele: eu aș pleca de la EcoKit Clasic, visez la o casă pe 2 etaje, cu 3 dormitoare, 2 zone de relaxare pe fiecare etaj, un birou și o mică terasă. Lângă casă aș vrea să pun garajul, în spatele casei o piscină, iar în fața casei o zonă plină de verdeață, cu câțiva pomi fructiferi și flori, unde să pun un mic foișor. Știu, nu îmi doresc multe. 🙂

În plus, dacă vreți să vă construiți o casă în perioada următoare aveți ocazia de a câștiga un proiect de casă personalizat creat de arhitecții EcoKit. Pentru a vă înscrie trebuie doar să vă treceți datele în formularul de mai jos. Având în vedere că un proiect de casă personalizat ajunge la câteva mii de euro, eu zic că nu aveți nimic de pierdut.

Aștept comentariile cu casa visurilor voastre.

Update 17 aprilie: câștigătorul prizei wireless este Florin, am scris un articol.

Recomandă prietenilor!
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
15 Comentarii
Ultimele
Primele Top voturi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Marius Sescu

Dau 3 prize wireless cu telecomandă, dacă îmi lăsați un comentariu pe blog despre casa visurilor voastre. http://t.co/5OXKL64Zzm

Florin

EcoKit Modern Acces arată interesant. http://case-de-lemn.com/modern-acces-107/ E simplă, nu e pe 2 etaje deci e mai ușor de realizat, cu acoperișul în pantă, iar 3 dormitoare sunt suficiente pentru familie și vizitele ocazionale. Aș adăuga un garaj, în spatele casei mi-aș dori o mică livadă și în față o terasă pentru relaxare vara. Cred că aș face 2 băi complete, una singură mi se pare cam puțin pentru o casă cu 3 dormitoare. Mi-aș face o casă din lemn pentru că e mai eco, dar nu sunt încă sigur în privința izolării, cât de bine păstrează căldura. Mă așteptam să… Citește tot »

EcoKit

Salut Florin, multumim pentru comentariu. Noi la EcoKit construim case performante din punct de vedere al consumului energetic, incadrate in clasa A de performanta energetica, lucru care se datoreaza in mod special utilizarii pentru izolarea pe exterior a unor materiale performante (vata bazaltica sau polistiren) dispuse in straturi cu grosime de 10 cm. Incepand cu data de 1 mai 2013 am demarat procedura de calcul a costurilor cu incalzirea pentru toate casele din cataloagele noastre. Clientii nostri vor primi ca bonus un ’’Certificat de Performanta Energetica al Cladirii’’ o data cu comandarea unei case ce poarta semnatura EcoKit In ceea… Citește tot »

radu ignatescu

ziua buna, am citit articolul tau, am intrat pe site-ul producatorului si am studiat casele de acolo. puncte pro: – casele arata bine, se vede ca sunt lucrate de ingineri constructori/arhitecti; – sunt un mare pas inainte fata de ceea ce fac mesterii de pe la noi, adica hai ca merge si asa. in general casele din lemn sunt alese de cei care vor o casa de vacanta sau nu au bani de caramida, caci per total sunt mai ieftine decat cele din caramida, insa in Romania lemnul nu e uscat la montaj, nu e tratat contra incendiilor si insectelor,… Citește tot »

EcoKit

Salut Radu! Proiectele de pe site sunt puncte de plecare, le poti personaliza cum vrei tu, poti pune mai multe bai sau mai multe spatii de depozitare. In ceea ce priveste preturile, consideram ca afisarea unor preturi fara a avea acces si la elementele ce formeaza acele preturi, este un demers neprofesionist. La fel cum nu putem vinde o masina premium la acelasi pret cu o masina din gama economica, consideram ca pentru a putea fi relevante preturile trebuie sa reflecte calitatea proiectului, a materialelor si a prestatiilor efectuate. In acest domeniu al caselor de lemn, circula pe internet tot… Citește tot »

radu+ignatescu

ziua buna. Inteleg conceptul Ecokit ca sa nu afiseze preturile din start, face parte din cultura firmei, insa cam pe multe site-uri de profil apar preturile langa detaliile despre casa. O masina premium nu se va vinde niciodata la fel ca si o masina low-cost, totusi toti producatorii de masini au configuratoare pe website-urile lor.

Totodata, sa inteleg din comentariul Ecokit ca daca va dau o schita dupa proiectul casei mele, imi puteti face un deviz pentru construirea ei?

Marius Sescu

Doar până luni un comentariu despre casa visurilor voastre vă poate aduce o priză cu control wireless http://t.co/XwF2seEf3X

Marius Sescu

Ultima șansă pentru a câștiga o priză cu telecomandă. 🙂 http://t.co/yfEvwcT9vw

EcoKit

Salut Radu! Da, iti putem face un deviz pentru construirea casei. Conditia este sa ai planurile complete: planuri, sectiuni, fatade. Trimite-ne planurile la adresa comercial@case-de-lemn.com, noi te vom contacta iar in 7 zile vei avea devizul finalizat. O zi frumoasa, Echipa EcoKit

radu+ignatescu

ziua buna. Ok, cand am tot proiectul gata (in maxim o luna) vi-l trimit sa imi faceti un deviz. O sa fie foarte interesant:) mai ales ca avem niste cerinte destul de dificile vis-a-vis de fundatie (avem apa la 80 de cm cam tot timpul anului)si de cum arata casa.

Andrei

MODERN ACCES 107 e superba – http://case-de-lemn.com/modern-acces-107/ Deocamdata visez la ea, dar am ajuns la concluzia că dacă tot e sa ma bag la un credit prefer unul pentru o casa pe terenul meu decat pentru o cutie de beton intr-un bloc, care dupa 30 de ani nu va mai valora nimic. Plus ca o rata de 1100 lei e comparabila cu cea pentru un apartament cu 3 camere intr-o zona buna in Iasi, daca ai terenul asigurat. Nu am nevoie de o casa pe mai multe nivele, vreau ceva simplu si util. Trei dormitoare, 2 bai, bucataria plus zona… Citește tot »

cartridgeserv

casa din vis… ehe, doar un apartament, intr-un bloc numit “The Beau Rivage Terrace”… in Monte Carlo, in luna mai, cand se desfasoara Grand Prix-ul… doar trei zile pe an as sta acolo, nu mai mult…:)

[…] am demarat cu cei de la Ecokit,producător de case din lemn de calitate, concursul despre Casa visurilor, mă așteptam să primesc comentarii în care cititorii să îmi spună că vor case din lemn dar […]