Categorie Diverse

Crucea Roșie: fapte

Recunosc, până de curând eu nu știam prea multe despre Crucea Roșie. Știam că intervin când apar dezastre majore, știam că e o organizație, că acționează  peste tot în lume, dar cam atât. Am avut ocazia vineri în cadrul unei întâlniri a Divanului VIP să stau de vorbă cu directorul Crucii Roșii Bacău, domnul locotenent colonel în rezervă Dan Marcel Babliuc. Și impresia mea despre Crucea Roșie s-a schimbat mult.

Am aflat că Crucea Roșie Bacău este prima și singura filială din țară unde există un serviciu de ambulanță Crucea Rosie, care intervine de multe ori atunci când sistemul public nu face față.

Am aflat că la Crucea Roșie Bacău sunt peste 110 voluntari care se implică pentru ajutorarea semenilor.

Am aflat că activitatea Crucii Roșii în România și programele pe care ei le pot derula sunt influențate mult de cei 2% pe care noi îi putem dona anual din impozitul pe salariu lor, activitatea lor nu este finanțată de guvern, iar bani din cotizațiile membrilor nu sunt suficienți.

Am aflat că se organizează periodic cursuri de prim ajutor pentru cei interesați, chiar și bloggerii din Bacău au participat la un astfel de curs. S-a încercat introducerea unui astfel de curs în școlile și liceele din Bacău, dar birocrația a împiedicat până acum demersul. De ce nu mă miră asta?

Am aflat că în România voluntarii de la Crucea Roșie nu sunt deloc încurajați de guvern, pe când în alte țări din Europa guvernul acordă reduceri de taxe și alte beneficii voluntarilor. Normal, la noi voluntariatul e privit ca ceva ciudat, nu ca pe o metodă de a da ceva înapoi societății.

Am aflat că în caz de dezastru sau catastrofă, Crucea Rosie este prima care sare în ajutor, fiind singurii care au sarcini stabilite prin lege și pot indeplini până la 24 de funcții, inclusiv asigurarea primului ajutor, distribuirea de alimente și instalarea taberelor de sinistrati.

Am aflat că li s-au cerut bani de la unele instituții din presă, când au rugat acele publicații să îi ajute cu promovarea unor proiecte realizate de ei.

Am aflat că programele prin care Crucea Roșie colectează alimente de la doritori, cum ar fi Banca de alimente, sunt doar o mică parte din tot ceea ce face organizația, vârful aisbergului.

Cei de la Crucea Roșie Bacău au site dar și blog, care e chiar interesant, postează frecvent detalii despre proiectele pe care le derulează și fotografii de la acțiunile realizate.

George a scris un articol mai lung și mai detaliat.

Citește mai departeCrucea Roșie: fapte

Bacău: Cupa presei și a bloggerilor la bowling, ediția 2012

Sâmbătă dimineață la 10 am fost și eu prezent la Cupa presei și a bloggerilor la bowling, ediția a doua. Am reușit să câștig doar multă experiență și febră musculară, dar ținând cont că nu am mai jucat de aproape un an cele 201 puncte adunate au fost mulțumitoare pentru orgoliul meu personal. Oricum, m-am distrat de minune până pe la ora 2 și jumătate când s-a tăiat tortul de către câștigător.

Premiul întâi a fost câștigat de Stelian Anchidin, blogger care a concurat pentru Bacau.co. Pe locul doi s-a clasat reporterul TV Marius Fundulea iar pe locul al treilea Florin Popescu.

Kristofer a obținut premiul “Prietenul popicelor”, pentru grija purtată popicelor (a făcut orice ca să nu le lovească) iar Alice Ciorchelea de la adolescenta.net a primit premiul pentru curaj, fiind singura domnișoară participantă.

Evenimentul a fost sponsorizat de Arena Mall, Curigo, Yamy-Yamy, Tohani și Buddha Bar, cărora le mulțumesc pentru invitație.

Au mai scris despre eveniment George și Răzvan, urmează să apară mai multe fotografii în presă și pe bloguri zilele astea.

Fotografii de la Cupa presei și a bloggerilor la bowling, ediția 2012:

Citește mai departeBacău: Cupa presei și a bloggerilor la bowling, ediția 2012

Soluții pentru un sistem de învățământ mai bun

Săptămâna trecută citeam via Vali un articol despre sistemul de învățământ finlandez și motivele pentru care el chiar dă rezultate, în comparație cu sistemul american de învățământ. Finlandezii încurajează lucrul în echipă, studiul în spații deschise, descoperirea pasiunilor, notele și examenele fiind mai puțin importante, cel puțin în clasele primare copiii nu sunt stresați de note și calificative. Revenind în România, cu sistemul actual nu ne putem lăuda prea mult, nu?

În ultimii ani au fost atâtea schimbări de miniștri, atâtea reforme și modificări încât toți au ajuns să se îndoiască de sistemul românesc de învățământ: elevi, studenți, părinți și profesori. Adăugăm pe lângă schimbări salariile mici din învățământul preuniversitar și ajungem la un tablou în care majoritatea profesorilor nu mai predau din pasiune, nu mai insuflă copiilor dorința de a învăța, de a descoperi, ci o fac doar din obligație și necesitate, iar copii merg la școală doar pentru că sunt obligați de părinți.

Nu o ducem prea bine și nici nu se văd semne de îmbunătățire. Nici statul nu se implică prea mult în îmbunătățirea sistemului, în fond mulți dar proști și creduli sună mult mai bine pentru politicieni decât mulți și inteligenți, nu?

Prin clasa a VII-a mi-am dat seama prima dată că ceva e greșit la sistem. Când vezi unii profesori cum vin la ore fără nici un chef, când tu știi uneori mai multe informații decât ei despre un subiect, când ești obligat să înveți o grămadă de teorie inutilă, care știi că nu îți va folosi în viață, îți dai seama că ar trebui să fie și o altă soluție. După aceea eu am mers pe varianta de mijloc. Nu am fost un elev sau un student de nota 10, am fost preocupat să învăț cât mai multe despre materiile de care eram pasionat, mulțumindu-mă să iau note de trecere la restul obiectelor de studiu. În final pot spune că m-am descurcat onorabil.

Soluția? Ar trebui să fie un sistem de învățământ care să încurajeze descoperirea pasiunilor fiecăruia, școli unde accentul să se pună pe motivarea elevilor, pe colaborare, nu pe sperierea lor.

Un manifest excelent despre cum ar trebui să fie sistemul de învățământ ideal a fost lansat recent de Seth Godin – Stop Stealing Dreams. Cartea poate fi descărcată și citită gratuit, iar dacă sunteți cât de cât interesați de subiect ar trebui să fie o lectură plăcută. Normal, el discută mai mult despre sistemul de învățământ american, dar soluțiile oferite ar putea fi aplicate oriunde.

Revenind la învățământul românesc, cum vi se pare sistemul actual? Eu sigur nu sunt prea încântat de ziua când copilul meu va avea primul contact cu el.

Citește mai departeSoluții pentru un sistem de învățământ mai bun

De ce ne iubim mașinile

Unul dintre lucrurile greu de înțeles dacă nu deții o mașină e relația specială care se stabilește între un șofer și mașina lui. Mirosul de mașină nouă, prima cheie învârtită în contact, prima vizită la spălătorie, prima revizie, prima pană. Chestiile astea nu le uiți prea ușor, pentru că dacă folosești mașina des încet încet te apropii de ea și nu o mai consideri doar un simplu obiect, ci un partener de drum.

Mașina mea nu e ultimul răcnet, după standardele unora poate fi considerată depășită, dar o iubesc pentru că am trecut prin multe cu ea și pentru că m-a ajutat mereu să ajung repede acolo unde am vrut. Am bătut cu ea țara în lung și-n lat, am fost cu ea din Maramureș până la Dunăre, de la Băile Felix până la Vame Veche, ba chiar am dormit în ea de vreo 2 ori, când ajungeam prea obosiți de pe drum și nu mai aveam chef să desfacem cortul târziu în noapte.

Niciodată nu a făcut figuri, nu a zis că nu vrea, că nu poate, tot ce mi-a cerut până acum a fost motorină și din când în când un un schimb de ulei și de filtre. A, și o baterie nouă, când după 5 ani bateria originală a decedat într-o dimineață geroasă de iarnă, la -27 de grade. Doar atât. Cum să nu îți iubești mașina, când e mereu acolo pentru tine?

Singura dată când mi-a stat inima în loc din cauza ei a fost acum vreo 2 ani, când am oprit la Brașov pentru a vedea orașul de sus, de la Belvedere. În timp ce noi admiram orașul de pe margine și ne trăgeam în poze mașina, care era la vreo 10 metri de noi, a început să alunece ușor spre prăpastie, deși avea frâna de mână trasă. Am ajuns la mașină și am tras frâna de mână mai puternic exact când vroia să dispară din peisaj, altfel vă povesteam acum despre cum am pierdut eu mașina într-o prăpastie. Pentru voi ar fi fost amuzant, pentru mine nu prea.

Eu îmi iubesc mașina pentru că e a mea, pentru că am trecut prin multe aventuri împreună, pentru că mă pot baza pe ea în orice împrejurare, pentru că nu e mofturoasă, pentru că mă simt bine la volanul ei. Probabil că aș avea bani să îmi cumpăr un model mai nou, dar nu am de ce, pentru că sunt mulțumit de ea.

Voi de ce vă iubiți mașinile? AutoMat, rețeaua de benzinării automate de care v-am mai povestit, are un concurs interesant până pe 5 martie pe pagina lor de Facebook – Spune-ne de ce îți iubești mașina. Dacă postați o fotografie cu mașina voastră și  le spuneți de ce o iubiți puteți câștiga unul din cele 15 carduri de carburant în valoare de 150 lei. Regulamentul concursului e aici.

Un card de 150 de lei pentru carburant nu sună deloc rău, dacă reușiți să vă clasați în primii 15. Poate fi un motiv în plus să vă iubiți mașina, dacă vă ajută să câștigați și o alimentare gratuită.

Citește mai departeDe ce ne iubim mașinile

Information overload. Cum scăpăm de știrile inutile

O simt eu, probabil o simțiți și voi: suntem literalemente bombardați cu informații din toate părțile. Information overload, cum ar veni. Fel de fel de știri se îngrămădesc să ajungă la urechile noastre, pe diverse canale: radio, TV, ziare, site-uri de știri, rețele sociale, email, messenger, prieteni.

Problema este că multe din știrile astea nu sunt utile și ne pierd timpul, pe lângă încărcătura negativă cu care ne lasă. Gunoi prezentat sub formă de știri.

Sursa foto

Mă uitam zilele trecute mirat că am trei televizoare prin casă și nu mă uit la niciunul, pentru că nu am la ce. Canalele românești sunt pline de știri negative, știri despre nimic, emisiuni mediocre și talk-show-uri care în loc să îți ofere informații utile sau să te distreze te încarcă negativ, te enervează. Mi se întâmplă uneori ca după ce stau 10 minute în fața televizorului lăsat pe un canal românesc să fiu nervos fără motiv. De fapt motivul există, e ceea ce auzim și vedem la televizor. Sau poate mi se pare mie.

La ziare am renunțat de mult, nu știu dacă mai este un ziar românesc care să își merite banii, exceptând edițiile care apar cu diverse inserturi, cărți sau dvd-uri.

Nu mai zic de radio, decât să ascult o oră întreagă 10 melodii reluate iar și iar, presărate din 15 în 15 minute cu reclame, prefer să ascult liniștea.

Nici pe internet nu stăm mai bine. Dacă nu știm să ne gestionăm cum trebuie conturile din rețelele sociale, dacă adăugăm mii de persoane pe Facebook sau Twitter, dacă citim sute de bloguri prin feedul RSS sau ne abonăm pe toate site-urile unde intrăm la newslettere vom constata că nu ne mai ajunge timpul disponibil într-o zi pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în jurul nostru.

De aia și pe net am început să filtrez tot mai mult canalele de informații. Adaug doar oamenii pe care chiar îi cunosc pe Facebook, îi urmăresc doar pe cei care dau linkuri utile pe Twitter și mă abonez doar la blogurile și site-urile care oferă feed integral. Ba chiar în social media se spune că  ăsta e viitorul, trierea informațiilor. Cei care știu să filtreze informația de zgomot și să o retransmită mai departe vor fi tot mai apreciați.

Adevărul e că nu mai avem timp pentru a citi toate știrile, pentru a fi atenți la toate sursele de informații. Se produce atât de multă informație în fiecare zi încât efortul e prea mare să o digerăm pe toată.

Soluția e simplă, ne alegem doar acele surse de informații pe care le considerăm utile și renunțăm la zgomot, la informațiile inutile. Ne filtrăm mai bine prietenii, offline și online. Ne concentrăm asupra lucrurilor importante pentru noi. Cel puțin eu asta încerc să fac.

Voi cum faceți față supraaglomerării cu informații?

Citește mai departeInformation overload. Cum scăpăm de știrile inutile

Eu nu am nevoie de anvelope de iarnă, zise șoferul din mașina împotmolită

Tin minte că în toamnă, când s-a dat legea prin care eram obligați să echipăm mașinile cu anvelope de iarnă, au fost mulți care au comentat că ei nu au nevoie de ele, și așa nu circulă decât prin oraș, unde iarna e de regulă blândă. De ce să cheltuie cel puțin 800-1000 de lei în plus pentru câteva luni de iarnă?

Sursa foto

Ei bine, cred că ultima lună a arătat clar de ce. Am avut zăpadă din belșug, cum nu s-a mai văzut de câțiva ani. Am avut știri despre sate rupte de lume din cauza zăpezii, iar la televizor reportajele cu drumurile închise curg unul după altul. În condițiile astea eu credeam că nimeni nu mai pornește cu anvelope de vara la drum, dar m-am înșelat.

Săptămâna trecută, după ce luni noapte a nins abundent la Bacău, am muncit vreo 5 ore pentru a elibera de zăpadă parcarea și aleea care leagă parcarea de strada principală de zăpada care depășea 1 metru. Am pus mâna pe lopată și împreună cu niște vecini am cărat zăpada la un canal din apropiere. Vorba aia, dacă tu nu te ajuți nimeni nu o să o facă. După ce am eliberat aleea și lucram în parcare au început să apară și mașinile care vroiau să treacă. Cei cu mașini de teren ajungeau ușor la strada principală, cei cu mașini normale dar cu anvelope de iarnă se chinuiau puțin, iar cei cu mașini echipate cu anvelope de vară patinau de spuneai că sunt cu sania.

Am împins vreo 3 mașini din astea care au rămas blocate și i-am întrebat pe șoferi de ce pleacă la drum dacă nu au anvelope de iarna. Mi-au zis că oricum merg doar prin oraș și că nu sunt diferențe între anvelopele de iarnă și cele de vară, e doar o chestie inventată de producători ca să vândă mai mult. Marketing, cum ar veni. I-am lăsat să creadă asta, deși sunt șanse mari ca mașinile lor să fie acum lovite.

Sunt 3 ani de când merg cu anvelope de iarnă și pot să spun că este o diferență enormă chiar și față de cele all season, că din astea am avut înainte. Ai altă stabilitate pe șosea și dacă chiar e nevoie să frânezi mașina se oprește mult mai repede. Nici argumentul cu prețul nu ține, un set de anvelope te poate ține 3-5 ani, în funcție de cât le folosești, deci investiția se amortizează în timp.

Iar pentru cei care în continuare sunt sceptici, clipul de mai jos arată clar diferențele între anvelopele de iarnă și cele de vară pe zăpadă.

Citește mai departeEu nu am nevoie de anvelope de iarnă, zise șoferul din mașina împotmolită

Cum facem ca brandul nostru să fie placut în social media

People don’t share ads. They share remarkable content.

Sursa foto

Am prins ideea asta pe Twitter, nu mai știu exact de la cine. Și e adevărată. Toate companiile se agită în social media, încearcă să obțină mai multe Like-uri, Share-uri, Retweeturi, mai multă atenție din partea oamenilor, dar adevărul este că la final oamenii nu recomandă prietenilor reclame, ci conținut interesant. Dacă un brand știe să creeze conținut util pentru fanii săi atunci acesta va deveni viral, va fi recomandat și altora.

Să recunoaștem, până la urmă scopul brandurilor pe net nu este să aibă 100.000 de fani, ci să stabilească un dialog cu clienții potențiali, să îi convingă că produsele lor merită cumpărate, nu? Sunt branduri care au înțeles perfect cum funcționează social media, dar sunt și multe branduri care în continuare țipă online tot mai tare că vor Like-uri, vor să le băgăm în seamă, fără să răspundă unei simple întrebări: De ce? Ce aduc ele în plus?

Brandurile astea ar trebui să își dea seama ce vor consumatorii de la ele și cum pot veni în ajutorul lor, folosind social media, interacționând cu ei. Când nu știi ceva cel mai simplu e să întrebi, nu? Asta ar trebui să facă și brandurile, să folosească interacțiunea cu fanii pentru a deveni mai buni, mai utili. Nu se rezumă totul doar la concursuri și reduceri pentru cei care dau Like.

Cum poate un brand să fie mai plăcut pe internet? Câteva idei:

  • Interațiune reală cu fanii, oferirea de răspunsuri la problemele și întrebările lor;
  • Comunicare autentică, fără limbaj scortos;
  • Limbaj adaptat in functie de clienti, de gusturile si preferintele lor:
  • Generarea de conținut util pentru fani, nu doar publicarea de reclame și mesaje promoționale.
  • Completări…

Pe voi ce branduri v-au impresionat plăcut în social media?

Citește mai departeCum facem ca brandul nostru să fie placut în social media