Categorie Diverse

Student la marketing, caut job

E greu să fii student în ziua de azi, să te gândești că mâine poimâne vei ieși de pe băncile facultății cu o diplomă care nu valorează mare lucru pe piață, dacă nu e însoțită de experiență practică. Da, e nasol, e criză, sunt tot mai puține joburi, la orice anunț de angajare sunt depuse sute, dacă nu chiar mii de CV-uri (deși 80% dintre ele nu au legătură cu jobul). Ce e de făcut, mai ales într-un domeniu ca marketingul, unde se știe că s-a tăiat puternic din bugete și companiile fac economii la sânge?

Claudiu e student și mă întreabă pe email dacă nu am ponturi legate de joburi în marketing sau idei despre cum s-ar putea angaja de pe acum. E student, are viitorul în față și ar vrea să facă ceva, nu să aștepte terminarea facultății.

Din păcate nu există rețete magice despre cum te poți angaja fiind student, dar majoritatea studenților au un MARE avantaj pe care noi, cei cu joburi, familie și responsabilități nu îl mai avem: AU timp de pierdut.

M-am gândit ce aș putea să îi spun lui Claudiu și celorlalți studenți la marketing pentru a le ridica moralul. Nu sunt chestii revoluționare, multe din sfaturile pentru studenți le-am mai scris deja pe blog, dar dacă aș fi student la marketing, PR sau comunicare acum, în 2012, aș face următoarele lucruri:

M-aș angaja într-o firmă, chiar dacă nu voi lucra în marketing sau comunicare.

Mulți studenți așteaptă terminarea facultății pentru a își căuta un job în domeniu. Realitatea de pe piața muncii este că acum nu îți garantează nimeni că vei lucra în domeniul în care ți-ai luat diploma, deci cel mai bine ar fi să acumulezi experiență în câmpul muncii, indiferent de domeniu. Vânzări, consultanță, gestiune, orice job care îți aduce niște bani și un contact cu piața reală a muncii e ok, chiar și part-time. În timp poți căuta și un job pe marketing. Oricum, la finalul facultății vei avea mai multă experiență decât colegii tăi și dacă apare un job în marketing vei fi avea un avantaj, firmele angajează mai ușor persoane ce au dovedit deja că se pot integra într-un colectiv.

Aș fi cu ochii pe firmele care oferă internship-uri.

Am mai scris despre internship în România. Sunt și firme care caută să facă rost de forță de muncă pentru o scurtă perioadă fără bani, dar firmele serioase când oferă internship-uri caută de obicei oameni care s-ar potrivi mediului lor de lucru, iar multe internship-uri sunt plătite. La final de internship te poți alege cu un job sau o recomandare bună de pus la CV, dacă ți-ai făcut treaba cum trebuie. Când experiența practică e zero, un internship te poate ajuta să vezi mai bine cum merg lucrurile într-o firmă.

Aș face un blog unde aș scrie despre lucrurile care care mă pasionează, profesional vorbind.

Cum să îți creezi un brand personal online am scris deja, de ce m-ar ajuta asta să obțin un job în marketing? E simplu, angajatorii primesc sute de CV-uri ale unor absolvenți. Majoritatea arată la fel, și să recunoaștem că un CV nu transmite mare lucru despre personalitatea ta, oricât de bine ar fi realizat. Un blog poate atrage atenția angajatorului, iar dacă știi cum să te vinzi pe blog, cum să îți evidențiezi atuurile, ai o șansă în plus să fii chemat la interviu.

Aș merge la proprietarul unei mici afaceri și l-aș convinge să mă lase să îi promovez afacerea

Ok, dacă tot am timp liber și idei, de ce să nu le pun în practică? Până când voi găsi o firmă dispusă să mă plătească aș putea să caut eu idei de promovare a unei afaceri, de creștere a vânzărilor, idei care să aducă clienți și un plus de valoare. Aș căuta un magazin, bar, club, restaurant, firmă care vinde ceva dar stă slab pe partea de marketing. I-aș propune patronului câteva idei prin care va vinde mai mult, i-aș arăta că se poate și altfel. Cine știe, dacă merge bine se lasă cu o angajare, în cel mai rău caz îmi formez mâna și mă aleg cu experiență practică.

Aș urmări blogurile agențiilor și firmelor unde vreau să mă angajez

Dacă caut să mă angajez într-o companie mare sau o agenție, sunt șanse mari ca aceea companie sau agenție să aibă un blog ori o pagină  de Facebook unde anunță inclusiv când sunt posturi noi disponibile. În plus, cu cât știu mai multe despre firma unde vreau să lucrez cu atât îmi cresc șansele la angajare.

M-aș implica într-o organizație studențească, unde aș căuta să lucrez în departamentul de marketing sau PR.

Nu am apucat să o fac nici pe asta pentru că lucram full-time în facultate, dar în afara de job sau internship-uri, cel mai bun lucru pe care îl poți face profesional vorbind în timpul facultății este să te implici într-o organizație studențească. Vei participa la proiecte, vei discuta cu reprezentanții unor firme, vei învăța despre bugete, management, promovarea unui eveniment, strângerea de fonduri, vei merge în team-building-uri. Organizațiile studențești sunt organizate aproape la fel ca firmele, deci te vei familiariza cu modul de lucru dintr-o firmă mai mult decât îți dai seama acum.

Cam astea sunt lucrurile pe care le-aș face eu acum, dacă aș fi student la marketing și aș vrea să mă angajez, sau cel puțin aș vrea să acumulez experiență.

Voi ce sfaturi aveți pentru studenții la marketing ce își caută un job?

Citește mai departeStudent la marketing, caut job

De ce nu am încredere în presa română

Spuneam ieri că suntem manipulați de știrile de la televizor și că încerc să îmi caut singur sursele de informații, prefer oricând un articol documentat scris de un blogger care a participat la proteste în defavoarea unui articol dintr-un ziar ce manipulează sau a știrilor de la televizor.

Foto de la Alex

ActiveWatch confirmă printr-un comunicat derapajul din presa ultimelor zile:

  1. Instigarea fatisa la diferite acte, fie ca a fost vorba de chemarea oamenilor la proteste, fie ca a fost vorba de descurajarea lor de a protesta;
  2. Asocierea implicita si explicita unui grup social ( de exemplu, galeriile de suporteri sportivi) cu violenta. Majoritatea ziaristilor au preluat si transmis informatii privind acte de violenta ai caror autori ar fi fost ultrasi, fara o verificare temeinica a autenticitatii surselor. Au difuzat aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei; punctul de vedere al suporterilor a fost arareori prezentat cand s-au facut astfel de acuzatii;
  3. Reflectarea distorsionata a realitatii din teren. Selectia vorbitorilor, pozitionarea camerelor confera adeseori o imagine derizorie sau fals agresiva a pietei. Preocuparea pentru senzational ridiculizeaza protestul si nu reflecta diversitatea participantilor si a opiniilor exprimate. Discursuri exagerate sau inflamate de la comentatorii TV din studio sau de la reporter, in timp ce imaginile comentate aratau situatii calme;
  4. Atitudinea adeseori sfidatoare sau agresiva a reporterilor sau moderatorilor fata de unii protestatari sau fata de invitatii din studio;
  5. Abandonarea rolului de moderator in favoarea militantismului politic fatis in unele emisiuni de dezbateri;
  6. Inducerea anumitor teme, prin intrebarile adresate protestatarilor, care au avut ca rezultat expunerea unor puncte de vedere care apartineau mai degraba reporterilor;
  7. Vehicularea ideii ca grupurile din piata actioneaza in favoarea unor actori politici pe baza unor informatii a caror sursa nu este precizata si lansarea unor acuzatii nesustinute de probe la adresa celor care au pus semnul egalitatii intre actorii politici de la putere si din opozitie;
  8. Difuzarea aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei, ignorand punctul de vedere al protestatarilor atunci cand au avut loc incidente violente. De cele mai multe ori jurnalistii nu s-au deplasat la sectiile de politie unde au fost dusi cei retinuti in vederea identificarii de catre jandarmi si nu au relatat ce s-a intamplat cu acestia;
  9. Insistenta excesiva cu care duminica, 15 ianuarie, au fost difuzate imaginile cu actele de violenta, ignorand faptul ca in Piata Universitatii se desfasura in acelasi timp un protest pasnic;
  10. Reluarea excesiva a unor imagini, fara mentionarea datei si orei la care aveau loc evenimentele din imagini.

Concluzia? Nu mai aveți încredere în tot ceea ce vedeți la TV și citiți prin ziare (alea care mai există pe piață). Învățați să filtrați știrile, informați-vă din mai multe surse diferite și gândiți pentru voi, nu lăsați pe alții să tragă concluziile și să vă spună ce se întâmplă de fapt. Un om informat nu poate fi manipulat.

Citește mai departeDe ce nu am încredere în presa română

Teapa cu mașinile de cusut germane, ediția 2012

Prima dată am auzit de țeapa asta prin 2006, și văd că încă se practică. Presupun că datorită crizei sunt și mai mulți creduli care au impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Dacă vedeți anunțuri de genul ăsta nu alergați repede acasă să căutați mașina de cusut a bunicii, nu vă dă nimeni 45.000 de euro pentru un o vechitură, iar numărul de telefon 0749627304 cu siguranță e un Prepay ce va fi aruncat la primul client țepuit. Uneori mă gândesc că nu ar fi rău să se bage și în România obligativitatea prezentării buletinului când cumperi o cartelă Prepay cu număr, ar dispărea multe din măgăriile care se fac acum.

Cum funcționează teapa cu mașinile de cusut:

În realitate, cei care au dat anunţul nu cumpără, ci vând maşini de cusut, la un preţ mult peste cel real, folosindu-se de o escrocherie ieftină, cu încheieturi şubrede. Traseul e simplu: dai un anunţ în care spui că achiziţionezi maşini de cusut vechi, Slavă Domnului, destule, prin poduri şi debarale, lăsate moştenire de bunici şi străbunici. Cei care deţin „mult căutatele” exemplare sună la numărul din anunţ şi li se spune într-o română stricată că maşina are o „soră” într-un orăşel apropiat, iar el, colecţionarul german le cumpără doar împreună, cu 90.000 de euro. Suni la proprietarul „suratei” într-ale cusutului şi un alt actor de ocazie îţi oferă un „chilipir”: „Ia-o tu cu 9.000 şi o vinzi cu 45.000, pe mine nu mă interesează”. Ăsta e mesajul. Dacă nu pui cap la cap lucrurile, dai fuga şi scoţi din pământ, din iarbă verde 9.000 de euro, convins că vei avea un profit de 81.000, luni dimineaţă, când colecţionarul din anunţ va veni să faceţi tranzacţia. În realitate ai luat o mare ţeapă, ai cumpărat o maşină de cusut cu 9.000 de euro, adică la un preţ de vreo douăzeci de ori mai mare decât cel real. Cu toate că a mai fost semnalată, escrocheria continuă, dirijorii văzându-şi liniştiţi de treabă.

Din Tribuna.

Citește mai departeTeapa cu mașinile de cusut germane, ediția 2012

Interviu social media în afaceri: cum promovezi un centru comercial (mall) folosind internetul

E luni, am pregătit un nou interviu din seria celor realizate cu reprezentanții unor companii românești ce utilizeaza social media pentru promovarea afacerii lor. Toate interviurile realizate până acum pot fi găsite după eticheta interviuri social media. 

Interviul de azi este cu Ines Prodan, specialist marketing la Centrul Comercial Felicia din Iași. Acoperind o suprafață de 26 500 mp, Centrul Comercial Felicia a fost inaugurat pe piața locală în data de 10 octombrie 2007, fiind primul centru comercial din Iași ancorat de un hypermarket Carrefour.

Cu peste 80 de magazine ale unor renumite branduri internaționale, naționale și locale, Felicia le oferă clienților săi o experiență unică de cumpărături, precum și oportunitatea de a găsi o gamă completă de produse și servicii într-un singur centru comercial.

1. De ce ați decis să vă promovați brandul folosind rețelele sociale și blogurile?

Atât cercetările de piață pe care le derulăm anual, cât și analiza clienților ce participă la campaniile organizate de noi, dovedesc faptul că din ce în ce mai multă lume utilizează social media pentru a se informa, pentru a interacționa, pentru a afla păreri despre un anumit brand și pentru ca, la rândul lor, să-și exprime părerile despre produsele și serviciile companiilor.

Puși în fața acestor rezultate, a utiliza rețelele sociale și blogurile a fost un pas înainte pe care l-am făcut firesc și de care ținem cont de fiecare dată, atunci când comunicăm cu clienții sau potențialii clienți.

În plus, pe social media avem ocazia de a comunica deschis, fără tiparele impuse de regulile printului sau de regulamentele de campanie. În social media poți să comunici mult mai repede, poți să răspunzi mult mai ușor la întrebări și poți preveni situații delicate mult mai eficient decât atunci când aștepți să-ți iasă o broșură din print sau să-ți apară un comunicat de presă într-un ziar local.

2. Ce rețele sociale folosiți în promovarea brandului pe internet? 

Avem o pagină de Facebook, un cont de Twitter, un blog de companie și un newsletter pe care îl trimitem tuturor celor interesați de campaniile organizate prin intermediul cardului CROMATIC.

Dintre toate acestea, pagina de Facebook s-a dovedit a fi cea mai eficientă în comunicarea și interacțiunea cu clienții. Pe al doilea loc ar fi newsletterul ce este trimis periodic, de fiecare dată când avem o campanie și care are un efect pozitiv în rândul utilizatorilor de card CROMATIC.

3. Ce aplicații recomandați pentru promovarea și monitorizarea social media în cadrul unei companii?

Noi folosim Google Analytics, Facebook Insights, Addictomatic, Google Alerts și TweetDeck.

4. Care este scopul principal al activității în social media? Creșterea notorietății pentru brand, acordarea de asistență pentru clienți, găsirea de clienți potențiali, oferte speciale pentru utilizatorii de internet etc.

Scopul principal este creșterea notorietății brandului și menținerea unei legături strânse cu clienții. Acest lucru presupune informarea constantă a acestora cu privire la campaniile și celelalte activități organizate de noi.

Există, pe de altă parte, anumite campanii și promoții care sunt organizate special pentru utilizatorii de internet: vouchere de cumpărături, răsplătirea celor mai activi fani de pe Facebook, concursuri etc.

5. Aveți cifre concrete care să vă motiveze în continuarea activității în rețelele sociale? (creșterea vânzărilor, îmbunătățirea satisfacției clienților, feedback pozitiv venit de la clienți etc)

Instrumentele de monitorizare a activității în social media ne demonstrează că mergem pe drumul cel bun. În general, primii care află despre premiile oferite prin intermediul cardului CROMATIC sunt cei care ne urmăresc pe Facebook și cei care sunt abonați la newsletter-ul nostru; faptul că aceste premii, oricât de multe ar fi ele, se termină într-un timp foarte scurt, ne dovedește că social media funcționează pentru noi.

De asemenea, o parte dintre evenimentele organizate de-a lungul timpului ce au avut ca target tinerii, s-au bucurat de un grad de participare foarte ridicat iar unul dintre factori este și promovarea pe social media. Evenimentul 200 Best Ads a fost promovat, în cea mai mare parte, în social media; rezultatul a fost că a trebuit să facem rost de scaune în plus pentru participanți

6. Ce indicatori folosiți pentru a aprecia impactul social media asupra companiei?

Facebook likes, comments, shares, rata de conversie pentru newsletter, referral traffic

7. Aveți o persoană dedicată care se ocupă de promovarea online, un social media manager?

Nu avem un social media manager, însă avem o strategie de comunicare foarte bine pusă la punct, atât pe online, cât și pe offline. Atât timp cât ne ținem de ea și știm să ne organizăm și să ne disciplinăm, reușim să facem și munca unui social media manager, alături de celelalte activități. În perioada în care avem studenți în internship la noi, comunicarea pe social media cade în responsabilitatea lor, sub coordonarea mea.

Cred că suntem idealiști dacă vorbim, la nivelul Iașului și zonei, în general, de social media manageri; adică persoane care să facă doar asta.

8. Cât timp alocați zilnic sau săptămânal promovării prin social media în cadrul companiei?

Nu cred că aș putea măsura. Monitorizarea social media se realizează în permanență, pagina de Facebook este updatată cam din două în două ore, pe blog încercăm să ținem pasul (nu reușim întotdeauna) iar TweetDeck-ul este în permanență deschis. Încercăm să fim prezenți oriunde se vorbește despre noi sau despre subiecte ce ne-ar putea privi. Chiar dacă în week-end activitatea ce poate fi văzută cu ochiul liber de ceilalți este mai scăzută, asta nu înseamnă că Felicia intră în pauză de social media.

9. Cât la sută din bugetul de marketing este destinat promovării folosind rețelele sociale și blogurile?

Pentru 2012, avem alocat cam 10% din bugetul de marketing pentru activitățile social media. Pe lângă acestea, mai sunt și activitățile PR-istice cărora, de cele mai multe ori, nu li se alocă un buget deoarece PR-ist-ul este capabil să se descurce și fără buget.

 10. Aveți exemple de campanii derulate cu succes în social media?

Pe lângă evenimentul 200 Best Ads despre care am menționat, unde cca. 70% dintre participanți au venit datorită social media, ar mai fi și Campania „Căutăm loc de muncă în familie prietenoasă” ce a avut și o componentă online, un concurs pe Facebook ce a adunat peste 150 de participanți și aproape 1000 de like-uri în plus pentru pagina Felicia. Am mai avut o campanie derulată în parteneriat cu brandul RVL în cadrul căreia am oferit vouchere de cumpărături în magazinul lor și care ne-a crescut mult numărul de like-uri pe pagină.

Chiar în această perioadă, până în data de 19 ianuarie, avem un Garage Sale pe Facebook care, până acum, are 117 participanți.

Pe lângă ceea ce am făcut pe Facebook, ne mai putem mândri și cu o colaborare foarte bună cu bloggerii ieșeni care ne-au fost alături în cele mai importante momente ale noastre și care ne ajută de fiecare dată când avem de promovat ceva interesant pentru cititorii lor. Evenimentul „2010 Fashion Trends” a fost foarte puternic promovat pe blogurile ieșene și mulți participanți au menționat blogurile ca sursă de informare pentru eveniment.

Ar mai fi exemple, dar o să fie un interviu prea lung. În general, în fiecare campanie pe care o avem, încercăm să introducem și componenta social media.

Citește mai departeInterviu social media în afaceri: cum promovezi un centru comercial (mall) folosind internetul

Nimic nu se compară cu o carte

Am mai scris pe blog despre motivele pentru care continuăm să citim cărți de hârtie, dar clipul de mai jos ilustrează și mai bine faptul că nimic nu se compară cu o carte, bucuria cititului e greu de exprimat în cuvinte. Bine că avem și imaginile să ne ajute:

Apropo de cărți, sâmbătă merg la  evenimentul „Un ceai cu Eminescu” care va avea loc în incinta librăriei „Glissando” din Bacău de la ora 18:00. O să fie interesant să beau ceai și să redescopăr poeziile lui Eminescu, înconjurat de cărți.

Mai vine cineva?

Citește mai departeNimic nu se compară cu o carte