Categorie Online

Linkuri de weekend

Citește mai departeLinkuri de weekend

Românii sunt destepți

Chiar dacă e o campanie inițiată de ciocolata Rom, ideea îmi place. Cautați pe Google Românii sunt deștepți, nu altceva. Sau „les roumains sont intelligent”, „romanians are smart” etc. Cu cât se efectuează mai multe căutări similare, rezultatele sugerate se vor modifica. Să schimbăm algoritmii de căutare pe Google, cum ar veni.

Bonus, via Cristi, screenshoturi cu ce a făcut presa din România pe Google de la demararea campaniei. A stricat și mai tare algoritmul ce scotea la înaintare rezultatele negative pentru căutările cu românii sunt .. , împingând titluri de tabloid la înaintare. Orice pentru trafic, inteligenților, nu e așa? Vorba aia, nu te înfundă nimeni cum te înfundă ai tăi.

românii sunt deștepți

Citește mai departeRomânii sunt destepți

Cum poți promova produsele dintr-un magazin online folosind realitatea augmentată

Ce este realitatea augmentată am scris deja, prin 2009. Există deja și browsere pentru mobil ce folosesc realitatea augmentată, mai exact te plimbi prin oraș cu smartphone-ul și camera foto activată iar acesta suprapune detaliilor de pe ecran informații existente online. Cool, nu?

Totuși, până acum nu am văzut prea multe branduri care să folosească realitatea augmentată pentru a crește vânzările online, pentru a oferi un plus de valoare clienților, nu doar în realizarea unor campanii de promovare just for fun.

Îmi place ce a realizat Tesco, o tehnologie prin care folosind realitatea augmentată poți vedea produsele din magazinul lor online în 3D, ca și cum le-ai ține în mână. E cea mai bună variantă de a vedea produsele înainte de a le cumpăra, zic eu.

Puteți testa tehnologia direct pe site-ul Tesco.

Oare când vom vedea și un magazin online din România cu produsele afișate prin realitate augmentată?

Citește mai departeCum poți promova produsele dintr-un magazin online folosind realitatea augmentată

Antivirus gratuit de la Bitdefender pentru tot poporul

Tot spunea Bitdefender Antivirus că bate toți virușii și antivirușii, acum îi bate și cu Bitdefender Antivirus Free Edition, o versiune gratuită a programului.

Deja v-am arătat ce face antivirusul în varianta completă ce include și controlul parental, browserul virtual sau alte funcționalități pentru utilizatorii avansați ca noi. Adevărul însă e că mulți dintre utilizatorii de calculator începători nu au nevoie de toate facilitățile unui antivirus așa de dotat, ci au nevoie de un simplu antivirus care să îi protejeze când navighează pe internet și când descarcă programe pe calculator. Uite aici vine la îndemână versiunea gratuită Bitdefender, care oferă facilitățile de bază și poate fi utilizată de oricine își crează un cont online pe MyBitdefender.

Am pățit-o eu, sigur ați pățit-o și voi. Nici nu mai știu de câte ori a trebuit să explic cuiva din familie sau unui prieten ce abia își cumpărase calculator ce e ăla antivirus, de ce trebuie să îl aibă instalat pe calculator, de ce e important să își facă update la baza de date, de ce îi apar diverse mesaje pe ecran, de ce de ce de ce… Uneori toate lucrurile astea te copleșesc și își dorești să poți instala un antivirus rapid, care să nu bată la cap pe nimeni, pentru a nu mai fii nevoit să vii cu zeci de explicații. Da, un antivirus free. Dar care e cel mai bun antivirus gratuit?

Bitdefender Antivirus Free Edition oferă protecție împotriva tuturor tipurilor de viruși, troieni, programe spion, rootkit-uri sau tentative de phishing, pe lângă scutul antivirus, scanarea și actualizarea automată, fără a fi necesare alte configurări. Mai pe românește, nu este nevoie să faceți zeci de setări după instalare, nu este nevoie să explicați mamei sau vecinului de ce apare mereu fereastra aia cu update când pornește calculatorul (true story). Descărcați antivirusul gratuit, îl înstalați și el își vede de treabă, scanează fișierele, actualizează baza de date cu virușii etc.

Dar e bun maică? vă vor întreba rudele, neîncrezătoare. Normal că e bun, dacă e folosit deja de peste 400 milioane de utilizatori din întreaga lume și dă bine de tot în testele independente realizate de AV-Test.org:

bitdefender gratuit

În plus, putem spune cu mândrie că folosim un software made in Romania. Se vede că Bitdefender e pus pe treabă. Au identitate grafică nouă, soluții antivirus complete și cu rezultate excelente comparativ cu celelalte produse de pe piață, singurul lucru care lipsea din ecuație era o versiune gratuită a programului. Acum au lansat-o și pe asta.

Apropo, Bitdefender Antivirus Free Edition poate fi descărcat până pe 14 decembrie exclusiv de pe Go4it.ro, presupun că după aceea dată va fi disponibil și direct pe site. O mișcare inteligentă de marketing, cred că e Win-Win de ambele părți.

Voi ce mai stați, ați trimis linkul de download la toți cei care vă spuneau că vor un antivirus bun și gratuit?

Citește mai departeAntivirus gratuit de la Bitdefender pentru tot poporul

Cum se rescriu faptele pe internet

Felicitări echipei din spatele proiectului Turnul Nostru, chiar meritau să câștige, deși eu aveam niște dubii legate de mecanismul din spatele concursului Pepsi. Mă bucur că m-am înșelat și că pasarela din Alexandru, Iași va fi de acum puțin mai frumoasă. Sper ca și autoritățile din Iași să fie destupate la minte.

În altă ordine de idei, pe internet oamenii sunt foarte subiectivi și interpretează știrile așa cum le trece lor prin cap. Anda, o amică, i-a felicitat pe câștigătorii proiectului și s-a trezit că este prezentată într-un articol de pe un site anonim din Iași ca autoarea proiectului, iar când a cerut rectificarea articolului ea a fost catalogată ca fiind modestă.

turnul nostru pepsi

Mare e grădina… și multe specimene bătute în cap umblă prin ea.

Citește mai departeCum se rescriu faptele pe internet

Avantajul Romtelecom în România

Citeam în Ziarul Financiar despre schimbările efectuate de Romtelecom în strategia de comunicare și în pachetele oferite către clienții obișnuiți. În 2006 împingeau către clienți telefonia fixă, în 2011 și-au dat seama că telefonul fix nu mai este important și pun accentul pe pachete integrate cu televiziune și internet.

Mă uitam pe ofertele lor pentru consumatorii casnici și pot spune că arată chiar decent, sunt unele pachete care sunt similare cu ofertele concurente de pe piață. Totuși, nu cred că atuul Romtelecom stă în ofertele astea, în concurența cu UPC și RDS, ci în acoperirea de care beneficiază la nivel național.

La țară sau în zonele de munte sunt prea puține sate sau orășele mici care să aibă acces la UPC sau RCS&RDS, dar toate au acoperire Romtelecom. De exemplu în Neamț nu știu nici un sat care să aibă internet și telefonie prin fibră optică de la RDS, dar aproape toate au acces la internet prin Clicknet de la Romtelecom.

Pe asta ar trebui să se focuseze Romtelecomul, pe zonele în care ceilalți operatori nu au acoperire, iar ei deja au o acoperire excelentă datorită rețelei.

Au apus demult vremurile în care așteptai ani de zile pentru a primi un număr de telefon fix de la Romtelecom, acum are de câștigat oferta cea mai bună. Ah, cât mă bucur că cel puțin telecomunicațiile nu mai sunt un monopol în România. Aș vrea să văd clipa când același lucru se va întâmpla cu gazul și curentul electric.

Citește mai departeAvantajul Romtelecom în România