Categorie Personal

De ce (mai) citim carti

Ebook-urile sau cartile electronice sunt la moda. Ebook-readerele la fel. A mai aparut si iPad-ul (plus multe alte tablet PC-uri) care ingreuneaza vanzarile de carti clasice si le ameninta suprematia proclamata de secole.

Ne procuram informatiile pe fuga, citind site-uri de stiri, ebook-uri, rezumate, sinteze, ascultand radioul. Avem impresia ca timpul e mereu prea scurt pentru ce trebuie sa facem, iar cititul unei carti dureaza prea mult. Asadar, mai citim carti pe hartie? De ce?

  • Pentru ca e simplu. O carte e usor de citit de oricine. O deschizi si incepi sa citesti, fara sa o descarci in Book reader, fara sa verifici daca ai destul curent in laptop pentru a ajunge la final. O carte poate fi citita de tine, de bunica ta, in general de oricine a invatat alfabetul.
  • Pentru mirosul de hartie. E cool sa porti la tine un ebook reader cu 100.000 de carti pe care le poti lectura oricand, dar te vezi intr-un parc, stand pe iarba verde sub un copac, citind o carte pe ebook reader? Sau ai prefera sa savurezi mirosul de hartie, pagina cu pagina, fiind absorbit de lumea pe care autorul cartii ti-o asterne la picioare?
Citește mai departeDe ce (mai) citim carti

Unde-i continutul?

Am schimbat ieri tema la blog cu Thesis. Deja am facut cateva modificari, am instalat un skin, chestiile obisnuite.

Ma tot gandesc ce modificari trebuie sa mai fac pentru a adapta tema necesitatilor mele. De fapt de aia am trecut pe Thesis, pentru ca e foarte maleabila si poti modifica usor culorile si layoutul blogului. In schimb imi prind urechile in custom_functions.php si custom_style.css. Imi plus imi doream o tema mai simpla si care sa se incarce mai repede.

Probabil ca ar trebui sa mai umblu pe la culori, mai ales in sidebar, pentru a imbunatati aspectul vizual. Problema e alta, mi-am dat seama ca nu prea am mai scris pe blog de cand cu schimbarea temei.

Cu alte cuvinte, eu ma gandesc cum sa fac blogul cat mai atractiv pentru potentialii vizitatori, dar imi pierd asa de mult timp cu asta (din putinul pe care il am) incat nu mai am timp sa scriu posturi. Ce ipocrit mai sunt si eu…le spun tuturor ca e important sa creezi continut, sa scrii posturi utile, sa promovezi ceea ce scrii…dar eu nu o fac. Eu stau si imi bat capul cu modificari de design in timp ce cititorii fideli, multi sau putini, ma injura ca nu am mai scris nimic.

Unde-i continutul? Nu-i, stapanul blogului se crede designer zilele astea.

P.S: Totusi, ce sugestii aveti pentru a imbunatati aspectul vizual al temei, mai ales sidebarul?

Citește mai departeUnde-i continutul?

Cum am invatat eu ca aparentele inseala

Acum vreo 4 ani de zile lucram in telecom, la un dealer Orange din zona garii. Vindeam telefoane, cartele, accesorii dar incheiam si contracte pentru serviciile Orange.

Lucram acolo de vreo 6 luni, timp in care ajunsesem sa cunosc toate tipurile de clienti ce se perindau prin zona: bogati sau saraci, intelectuali sau prosti gramada, cocalari sau studenti, arabi sau romani, femei sau barbati, tineri sau batrani, plictisitori sau interesanti. Credeam ca ajunsesem sa ii cunosc pe toti si sa stiu cum sa abordez fiecare tip de client in parte. Cei care lucreaza in vanzari stiu despre ce vorbesc, daca vrei sa faci treaba buna si sa vinzi te adaptezi in functie de client si incerci sa ii prezinti avantajele care crezi ca l-ar influenta, pe un limbaj adecvat acestuia. Psihologie de balta, dar cu efect asupra comportamentului de cumparare.

Revenind la subiect, adica magazinul de telefoane. Era intr-o duminica si eram singur in magazin. De obicei vanzarile duminica erau jalnice, daca faceam 2-3 milioane era sarbatoare. Lumea era la plimbare, la mall, in nici un caz nu veneau pana la gara sa isi cumpere un telefon mobil. Cel putin asa credeam eu, iar experienta celor sase luni de cand lucram acolo imi confirma teoria.

Trecuse de ora pranzului si abia asteptam sa se faca ora 4 ca sa inchid magazinul si sa plec acasa. Nu avusesem nici un client, iar zona in care se afla magazinul era pustie. Brusc in magazin a intrat un tip pe la 1,85 m, tuciuriu la fata si incruntat. Era inbracat intr-un trening si in picioare avea niste tenisi plini de noroi. M-am rotit usor in scaun, cautand cu degetele butonul de alarma, in cazul in care urma sa faca vreun gest necugetat.

El: Ai telefoane mobile aici?
Eu, incercand sa fiu amabil si prudent in acelasi timp: Buna ziua. Desigur ca da. La liber, la abonament, avem mai multe marci si modele, cautati ceva anume?
El: Care e cel mai scump telefon mobil pe care il ai la liber?
Eu, gandindu-ma daca sa scot telefonul din vitrina sau nu: Am avea un Nokia 6230i, cu camera de 1,3 MP, radio, Bluetooth si card de memorie. Un telefon business excelent, cu un design elegant. Ati dori sa il vedeti?
El: Da, m-ar interesa.
Eu: Luati loc va rog.

Tipul s-a asezat si eu m-am mai linistit un pic, dar nu prea mult. Nu fusesem jefuit niciodata pana atunci si nici nu aveam chef sa incep in duminica aia. I-am aratat telefonul, am facut probe cu camera foto, cu radioul, i-am explicat ca are 2 ani garantie la el s.a.m.d. Tipul parea tot mai convins sa cumpere telefonul, iar eu ma gandeam ca urma sa fie prima duminica in care vand de 20 milioane. ar fi fost grozav. Pe final ii zic cat costa telefonul, 20 milioane lei. Tipul nici macar nu clipeste. Mai sta doua trei secunde, clipeste din ochi si duce mana la buzunarul de la piept, din interiorul hainei.

Acu e acu, ma gandeam eu. Ori scoate un pistol sau un spray cu piper, ori banii. Cand am vazut teancul de bani am rasuflat usurat. Am completat rapid certificatul de garantie si factura, dar nu puteam sa nu ma gandesc la prima impresie creata de client cand a intrat in magazin. Cine naiba vine duminica in trening, cu tenisi murdari, cu un teanc de bani la el, pregatit sa iti cumpere cel mai scump telefon din magazin?

Termin de facut factura, ii dau clientului telefonul impreuna cu factura si il felicit pentru telefonul ales, la care tipul imi spune cu un ton usor nervos:

Sper sa ma tina mai mult ca celalalt. Lucrez ca agent imobiliar in tranzactii cu terenuri. Azi am fost la pescuit si am scapat telefonul in apa. Imi trebuia unul nou imediat, altfel imi pierdeam clientii. Mersi de ajutor.

Morala: niciodata sa nu te iei dupa aparente, s-ar putea sa pierzi o afacere de milioane. Aparentele inseala.

Citește mai departeCum am invatat eu ca aparentele inseala

Un an de vacanta

Uneori il invidiez pe Bradut Florescu. Nu, nu pentru ca o arde lejer intr-un paradis tropical, nu pentru ca sta cu burta la soare in timp ce noi tremuram de frig, nu pentru ca a plecat din Romania in timp ce noi ne zbatem aici. Nu, e mult mai simplu. Il invidiez pentru ca pune pe blog poze superbe cu plaje, barci, palmieri, nisip, ape cristaline, cascade, insule, golfuri si alte minuni ale naturii pe care cei mai norocosi dintre noi apucam sa le vedem 5 zile din 365, cand apucam sa evadam in concediu. De aia. Doar 5 zile din 365, majoritatea cam asa ne masuram dreptul la fericire. Bravo Bradut, felicitari pentru curajul de a da totul pe nimic.

Sa revenim la realitate. Realitatea romaneasca, dura si cruda. Cred ca nu putini sunt aceia care, apasati de greutatile unei tari aflate mereu in criza, indobitociti de un guvern care inventeaza taxe tot mai aberante, viseaza cu ochi deschisi la….un an de vacanta. Cum ar fi sa puteti pleca undeva departe, intr-un loc unde sa nu auziti de criza, de taxe, de coruptie, de moguli, de politicieni, de somaj, de concedieri? Nu mult, asa…doar un an, adica sa reveniti cam cand spera economistii ca va incepe si Romania sa isi revina din criza. Mistoooo, nu? Cine nu ar vrea asta?

Dar stati, totusi, asta nu inseamna ca am da bir cu fugitii? Numai cei curajosi, care au curaj si infrupta criza, care cauta solutii, care creaza valoare adaugata, care se zbat sa se ridice deasupra mocirlei, numai ei pot tine peste un an capul sus, spunand cu sinceritate: „Da ma, a fost criza, dar am depasit-o. Un fleac, m-au ciuruit!”

Care e varianta ideala, daca ati avea de ales? Sa aveti un an de vacanta departe de Romania sau sa ramaneti aici si sa va luptati cu criza?

P.S: Post scris la foc continuu, daca sunt greseli nu dati cu parul.

Citește mai departeUn an de vacanta

Frica de esec

Marius LucinaMa uit in Drafts si vad ca am peste 50 de posturi nepublicate pe blog, unele mai noi, altele mai vechi. Multe posturi scrise doar pe jumatate, idei incepute si neterminate sau posturi aproape gata, dar pe care nu le-am publicat pentru ca vroiam sa le mai slefuiesc, sa vin cu o idee de final sau o introducere perfecta.

Problema e ca unele din posturi au inceput sa nu mai fie relevante. Daca le publicam acum doua luni cand se discuta despre subiectul respectiv poate ca ar fi starnit comentarii, discutii, ar fi fost linkuite, dar acum e posibil sa fie prea tarziu. Asa se intampla de multe ori si in viata. Ne gandim prea mult inainte sa luam o decizie, sa lansam un proiect, sa facem o schimbare. Stam si analizam variante, legaturi, posibilitati, iar cand ne decidem sa actionam e prea tarziu. Nu stim sa profitam de ocazii atunci cand apar deoarece ne temem sa nu dam gres, sa nu esuam. Ce vor spune ceilalti, cum ne vor privi? Nu vom fi niste ratati?

Morala? Nu trebuie neaparat sa ai toate datele problemei, sa ai cel mai bun proiect, cea mai buna idee, sa fii sigur ca vei reusi. Uneori trebuie sa iti asculti instinctele, sa ai tupeul sa intri in joc si sa imbunatatesti din mers, sa adaptezi. Teama este cea care ne trage inapoi, dar in final drumul spre succes e presarat cu esecuri peste care trebuie sa trecem. Go with the flow!

Citește mai departeFrica de esec

Drumul spre Ea

Era o noapte friguroasa de decembrie, numai buna de stat la povesti langa brad cu o cana de vin fiert in fata, alaturi de cei dragi. De fapt era chiar 24 decembrie, ajunul Craciunului, insa povestile erau departe de mine, la fel ca si cei dragi.

O saptamana incarcata la serviciu ma obligase sa raman pe baricade pana tarziu, desi Craciunul era atat de aproape. Cand am reusit sa imi termin treaba ceasul arata deja ora sapte seara. Nasol. Am alergat prin Iasul impodobit de luminite, in cautarea unor cadouri aparute pe ultima suta de metri. Se facuse deja opt seara. Eu eram in Iasi. Ea era la Bacau. Eu obosit dupa o zi grea. Ea stresata pentru ca trebuia sa fiu deja de cateva ore alaturi de Ea.

Pe strazi mai erau doar cativa trecatori infrigurati, rataciti ca si mine intr-un oras ce mi se parea in momentul ala atat de rece si strain. 120 de km si 2 ore cu masina ma desparteau de ea si de caldura Craciunului. Un fleac in conditii normale. Totusi, era 24 decembrie, eu eram terminat dupa 2 zile nedormite. Ideea unui Craciun singur in Iasi insa nu imi suradea deloc.

Citește mai departeDrumul spre Ea