Categorie Tehnologie

Telefonul tău e învechit?

Citeam rezultatele unui studiu realizat la americani care concluziona că acum noile modele de smartphone-uri sunt lansate mult mai des de producători, media fiind între 15 și 30 de device-uri noi doar în ultimul an. Uau, 30 de telefoane noi lansate într-un an de același producător? HTC și Samsung conduc detașat în top, cu peste 20, respectiv 30 de modele noi lansate din aprilie 2010 până acum.

E clar că utilizatorii ajung să fie frustrați, practic îți cumperi cel mai tare model de telefon de pe piață, plătești 2000-2500 de lei pentru el, cam cât pentru un laptop decent, doar pentru a constata peste 6 luni că a apărut ceva mai nou, mai bun, mai strălucitor, iar telefonul tău cel tare e deja învechit.

Soluția pentru a nu arunca bani pe fereastră? Nu mai alerga după cel mai nou model, nu încerca să ții pasul cu trendurile, ci cumpără-ți acel telefon care îți oferă facilitățile de care ai nevoie. Îmi amintesc că primul telefon cu cameră foto pe care mi l-am luat a fost un Alcatel OT 735 cu 100 de euro. A urmat după aceea un Sagem MY X-6 tot cu 100 de euro, iar în continuare au urmat multe alte telefoane, dintre care cel mai solid mi s-a părut Sony Ericsson K750, până am ajuns la telefonul actual (depășit după standarde) HTC Kaiser, pe care îl folosesc de 3 ani, care cred că a costa vreo 300 de euro la vremea lui.

Dacă am învățat ceva din goana asta după telefoane este că nu merită niciodată să îți cumperi ultimul model apărut pe piață și că mereu va apare un model cu ceva în plus. De ce aș investi 500 de euro într-un telefon dacă cel pe care îl am încă își face treaba? Tot timpul vor apare smartphone-uri mai subțiri, cu cameră mai bună, procesor mai rapid, ecran mai mare și fel de fel de facilități de care avem sau nu nevoie.

Acum sunt cu ochii pe HTC Desire S, dar îl voi achiziționa în momentul în care telefonul actual va crăpa sau când prețul lui va fi mai acceptabil pentru buzunarul meu. Desigur, dacă îl primesc cadou se schimbă datele problemei.

Citește mai departeTelefonul tău e învechit?

Se caută un smartphone bun, bun de tot

V-am zis că am același telefon de aproape 3 ani? Nu, nu cred, deși în ultima perioadă toți care mă întâlnesc când văd telefonul spun …tot pe ăla îl ai?!?

Ideea e în felul următor: nu m-am stresat să schimb actualul smartphone (oare îi mai pot spune aşa?), un HTC Kaiser, pentru că nu am avut de ce. Telefonul ăsta a fost cred că cel mai fiabil telefon deţinut de mine: are semnal bun, bateria e rezistentă, internetul wireless merge brici, camera foto e decentă şi în plus vine cu tastatură Qwerty, utilă când vrei să te scrii ceva mai mult. Cred că a fost printre cele mai mai bune telefoane produse de HTC, iar zecile de căzături pe care le-a luat telefonul fără să comenteze sau să se strice sunt martore.

htc kaiser
Totuşi, timpul îşi spune cuvântul: bateria a scăzut ca rezistenţă, butoanele s-au uzat, iar cele 170 de grame se simt tot mai greu în buzunar. În plus telefonul e depăşit şi ca sistem de operare, mai are pe aici cineva Windows Mobile pe telefon? E timpul să mă gândesc la un upgrade, un smartphone de generaţie nouă, mai subţire şi mai performant. Nu mă dau banii afară din casă, tocmai de aia vreau să analizez bine variantele de pe piaţă şi să o aleg pe cea mai bună.

La cum gândesc eu acum m-aş îndrepta tot către HTC, ţinând cont de faptul că am fost foarte mulţumit de HTC Kaiser. Totuşi, nu exclud şi alte variante. Următorul meu smartphone ar trebui să aibă ecran mare de cel puţin 3,7 inchi fără tastatură Qwerty fizică, sistem de operare Android, camera foto decentă, poate chiar şi camera foto frontală pentru apeluri video, cameră video care să filmeze cel puţin HD şi wireless. La cum voi avea grijă de el estimez că mă va ţine cel puţin încă trei ani.

Şi cum din păcate nu am relaţiile, norocul şi influenţa de a primi telefoane gratuite de la companii trebuie să mă apuc de strâns bani din timp pentru clipa când HTC-ul actual va merge într-o lume mai bună.

HTC Desire HD

Până acum opţiunile mele oscilează între următoarele smartphone-uri, în ordinea preferinţelor:

HTC Desire HD

HTC Desire

Samsung Galaxy S

Sony Ericcson Xperia X10i

Toate sunt smartphone-uri cu Android. Primele doua le-am ales în primul rând pentru că sunt HTC şi în al doilea rând pentru că toţi posesorii de HTC-uri cu care am vorbit erau mulţumiţi de ele. HTC Desire HD mai ales m-a impresionat cu ecranul imens. Samsung Galaxy îmi place ca design şi mă gândesc că dacă au vândut 10 milioane de telefoane e ceva de capul lor, iar Xperia X10i a fost inclus pentru că din ce ştiu eu telefonul în interior e tot un HTC, doar că designul şi interfaţa pentru Android e realizată de Sony Ericsson.

Astea ar fi opţiunile mele momentan, voi ce aţi alege în locul meu? Dacă aveţi un alt smartphone care credeţi că e mai bun decât cele din listă nu ezitaţi să spuneţi modelul, dar justificaţi vă rog.

Citește mai departeSe caută un smartphone bun, bun de tot

În căutarea laptopului ideal

Se împlinesc în curând trei ani de când am cumpărat laptopul pe care îl utilizez în prezent, un model din gama de laptopuri Dell, Inspiron 1526. Este un laptop bun, care m-a slujit cu credință și care ma ajutat să recuperez banii investiți în el de cel puțin 10 ori. Cu alte cuvinte, mi-am făcut treaba cu el, dar săracul începe să dea semne de oboseală și uzură, iar bateria se cere mai mereu încărcată.

Ținând cont de astea am început să prospectez piața, în căutarea laptopului ideal. Desigur, dacă începi să ceri sfaturi de la prieteni vei primi mii de păreri diferite, cum am primit eu: ia-ți Sony Vaio că e tata lor, încearcă un HP că sunt foarte stabile, Toshiba au și ei niște oferte bune mai ales datorită garanției, fă o schimbare radicală și ia-ți un MacBook Air că vei simți diferența. Etc etc. Toți au câte o opinie, cu sau fără argumente solide în spate.

Ce vreau eu să fac cu laptopul? În primul rând voi scrie în draci și nu doar pe blog, deci am nevoie de o tastatură fiabilă, ușor de folosit, spațioasă. Ecran de minim 15,6 inchi, că mă uit și la filme uneori. Placă video dedicată și procesor bun, pentru clipele când vreau să dezlănțui designerul din mine și să storc tot din Corel Draw și Photoshop. Hard-disk mare, că îmi place să car pozele și filmele după mine peste tot. Fără Apple ca brand, nu sunt dispus să plătesc preț dublu pentru aceleași facilități și fără laptopuri de 5 kg, că nu vreau să îmi deformez coloana.

Din magazin online în magazin online am ajuns să mă uit și la laptopurile de la Asus.

Asus N53

Cei de la Marketonline mi-au zis că la ei găsesc Asus N53 la un preț foarte bun. Din start am remarcat că laptopul respectă toate cerințele mele:

  • procesor de ultimă generație, Intel Core i7;
  • ecran de 15,6 inchi cu rezoluție de 1920 x 1080 pixeli;
  • placă video dedicată nVidia GeForce GT 550M;
  • Hard-disk de 500 GB;
  • 4 GB memorie RAM;
  • webcam de 2 MP, boxe stereo foarte buneși microfon încorporat;

E puțin mai scump decât luasem eu în calcul, dar zic că își va recupera banii la cât voi trage de el, plus că vine cu un router wireless D-Link cadou, numai bun pentru a mai renunța la cablurile de rețea. Întrebarea este dacă găsesc ceva mai bun în banii ăștia sau e alegerea cea mai bună. Mă interesează un laptop pe care să îl folosesc cel puțin încă 3 ani.

Sunt curios care sunt și recomandările voastre de laptopuri, cât mai argumentate dacă se poate.

Citește mai departeÎn căutarea laptopului ideal

Videoapeluri în grup de la Fring

Fring a anunat azi că lucrează la o versiune pentru iPhone și Android ce vine cu o facilitate superinteresantă, efectuarea de videoapeluri în grup pe mobil. Practic, poți avea o videoconferintă live direct de pe smartphone-ul propriu cu maxim 4 persoane.

Noua versiune este în teste și cel mai important, ei spun că serviciul va fi oferit gratuit. Va fi o lovitură destul de grea pentru celelalte servicii de videoconferință pe mobil, cum ar fi Qik, Tango, Movicha, poate chiar și pentru FaceTime. Știu că în România apelurile video nu au fost niciodată un serviciu foarte folosit, dar asta s-a datorat și preturilor practicate de operatorii telecom. Când vine vorba de utilizare gratuită însă..

Totuși, nu vreau să mă gândesc cum va fi să discut simultan cu 4 oameni de pe telefonul mobil, abia dacă fac față unei conferinte cu 2 persoane pe Skype. Detalii pe blogul Fring.

Cum vi se pare ideea?

Citește mai departeVideoapeluri în grup de la Fring

Viata noastră, înregistrată bucată cu bucată

Nu am prea multe poze cu mine de când eram mic, iar cele pe care le am sunt alb-negru. Abia de prin clasa întâi au început să apară și pozele color cu mine. Cât despre filmele de când eram mic, sunt doar câteva, de la evenimentele foarte speciale.

Nu cred că sunt singurul care nu își are copilăria înregistrată. De regulă noi ne dăm seama despre cum eram în copilărie din ceea ce ne povestesc părinții sau rudele, și trebuie să îi credem pentru că oricum nu avem alte dovezi.

Acum însă lucrurile stau cu totul altfel. Dacă ai chef îți poți înregistra aproape toată viața prin fotografii și filme, tehnologia există, iar scenariile cum sunt cele din filmul The final cut sunt tot mai aproape de realitate. De exemplu eu, de când a apărut asta mică în familie, adică de 4 luni, cred că i-am făcut aproximativ 3000 de fotografii și câteva zeci de filmulețe HD. Am camere foto și video, am un hard-disk de 1 TB ce așteaptă să fie umplut, de ce să nu înregistrez clipele astea, mai ales că trec foarte repede și nu se mai întorc înapoi?

Le salvez în primul rând pentru noi, ca părinți, și în al doilea rând pentru ea. Când va crește mare nu va mai fi nevoită să asculte poveștile noastre despre cum era ea când era mică, ci va avea la dispoziție filme și fotografii, direct de la sursă. De fapt cred că așa vor crește copii noștri, cu viața înregistrată bucată cu bucată. Lucrurile se schimbă foarte repede, și cred că tehnologia chiar e utilă, în cazul de față.

Tradiționalul „Îmi amintesc când avea copilul doar 1 an si…” va fi înlocuit de „Bagă și tu draga DVD-ul cu copilul nostru la 1 an, volumul 2”.

Exagerez eu sau chiar așa va fi, copiii de acum își vor retrăi copilăria în cu totul alt mod, datorită tehnologiei? Voi ce spuneți?

Citește mai departeViata noastră, înregistrată bucată cu bucată