fbpx

Civilizația se construiește cu amenzi

Citind articolul lui Andrei despre Germania mi-am amintit și despre experiențele personale prin alte țări, plus ce mi-au povestit și alți prieteni plecați. Da, afară totul e curat, organizat, toți respectă regulile, dar nu neapărat pentru că le place, ci pentru că amenzile te ustură. Sigur, în timp te obișnuiești, ajungi să respecți legea din reflex, dar la început au fost amenzile.

Știu și că trebuie să ai condiții decente, statul, primăria trebuie să îți ofere cele necesare, dar amenzile civilizează, și noi vrem o țară ca afară, dar mentalitatea colectivă încă merge pe ideea de lasă bă, merge și asa.

Cei care aruncă coji de semințe în parc pe jos sau gunoaie din mașină credeți că ar mai face asta dacă s-ar trezi cu 100 de euro amenda, pe loc?

Idem, amenzi dacă parchezi mașina pe locurile celor cu handicap, amenzi dacă depășești în curbe periculoase cu 150 la oră, amenzi dacă nu cureți după câine când își face nevoile în fața blocului, amenzi dacă dai manele la trei noaptea.

Faza e că la noi nu avem nici condițiile decente de afară, drumuri ok, coșuri de gunoi amplasate peste tot și așa mai departe, dar mulți continuă să fie nesimțiți și deoarece știu că nu pățesc nimic dacă încalcă legea.

Deci așa se clădește civilizația. Oferi condiții de trai decente ca stat, dar îi pedepsești pe cei care nu vor să respecte regulile. Nici nemții nu s-au născut brusc în capitalism, gândiți-vă că țara aia a fost distrusă aproape complet în două războaie mondiale, și au avut puterea să se ridice de jos pentru a deveni motorul economic al Europei.

Noi nu am avut războaie așa de sângeroase, putem da vina pe comunism că ne-a ținut înapoi ca dezvoltare, e adevărat, dar totuși, au trecut aproape 30 de ani. Poate că a trecut timpul să dăm vina pe alții pentru eșecurile noastre și să admitem că trebuie și noi să începem să ne schimbăm, nu doar să așteptăm să se schimbe alții. E și vina noastră.

Recomandă

2 Comentarii

  1. Ideea asta se propaga in mediul din Romania peste tot in randul celor scoliti.
    Premiza este falsa. Ideea a fost pusa in aplicare mai ales de nazisti, adica civilizarea cu forta.
    O civilizatie se dezvolta armonios atunci cand cetatenii sai sunt constienti de normele sociale. Asta se face prin educatie si prin “peer-to peer pressure”.
    Cand zici “Oferi condiții de trai decente ca stat, dar îi pedepsești pe cei care nu vor să respecte regulile. ” te referi ca cetateanul este sclavul statului si ca are dreptul de a trai doar daca respecta regurile impuse de un stat? Condus de niste alesi prin vot democratic. Asta duce la dictatura celor multi, pentru ca libertatea dispare.
    Pedeapsa absoluta nu este calea cea buna, multi au inceput sa uite de iertare sau clementa, multi au devenit niste fiare materialiste, animale salbatice.
    Ne nastem liberi si murim cu biciul de gat, ca multi incep sa gandeasca ca tine.

    • Să nu arunci gunoiul pe jos nu ține de regulile statului, ci de bunul simț, care de multe ori lipsește. Presiunea socială nu prea funcționează la noi, dar când te doare la buzunar brusc îți amintești și de bunul simț. Nici un stat nu a devenit brusc civilizat pentru că s-au trezit cetățenii să pună presiune unii pe alți.
      După aceea ai luat-o razna și te-am pierdut.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *