Când eram eu copil erau două feluri de ceasuri de mână, cele foarte bune dar scumpe în draci, de care nu te apropiai, și cele foarte ieftine dar proaste, pe care le purtai mai mult ca să arăți că ai ceva la mână. Am avut mai multe ceasuri din astea ieftine, iar cel foarte bun e un Orient Classic primit de la tata prin liceu, îl am și acum, merge impecabil, deși ar trebui să îi schimb ecranul, se pare că și cristalul poate fi fisurat dacă te chinui un pic. Faza e că ceasurile au revenit la modă, nu neapărat pentru utilitate, ci ca accesoriu.
E adevărat că ne-am umplut de smartwatch-uri, și deși timp de câțiva ani când nu am purtat deloc ceas la mână, de 1 an umblu cu un Garmin zilnic să îmi monitorizeze activitatea. Totuși, mă bate gândul să îmi iau și un ceas mai elegant, Garminul e prea mare și greu pentru evenimente mai pretențioase, nu dă bine la costum.
Mă gândesc dacă merită investiția într-un ceas scump, sau mai bine îmi iau în fiecare an unul mai ieftin. Ok, nu îmi permit un Patek Philippe în viața asta, dar probabil aș putea strânge un salariu pentru ceva decent, cu ceva eforturi. Întrebarea e câți bani e ok să aloci pentru un ceas de mână, purtat de 10-20 de ori pe an, că în rest folosesc tot ceasul sport. Ceasul e o investiție pe termen lung sau un gadget pe care îl schimbi frecvent?
Faza e că sunt și ceasuri bărbătești la prețuri mici. Ok, nu îmi fac iluzii că vor ține o viață, în fond și garanția la ele e cam de un an, dar cred că sunt mai bune decât ceasurile din copilărie, și dacă dau 100 de lei pe un ceas și îmi arată ora timp de un sezon două e suficient.
Nu înțeleg totuși de ce oamenii continuă să aibă așteptări foarte mari legate de ceasurile astea. În fond știi că nu cumperi cel mai bun ceas de pe piață, ci ceva acceptabil.
Mă uitam și pe Youtube la recenziile pentru ele, majoritatea sunt mărci chinezești, de exemplu ceasurile făcute de Smael, un fel de replici după Casio G-Shock Mudmaster. Diferența este că ceasurile Smael costă de 30 de ori mai puțin. Cu toate astea, prin comentarii unii oameni se plâng că ele nu se compară cu originalul, deși ei au plătit de 30 de ori mai puțin. Realiștii constată în schimb ceea ce e evident, sunt ceasuri ok, pentru banii dați pe ele.
Ce vreau să zic este că și la ceasuri, ca și în cazul oricărui alt gadget, cred că trebuie să corelezi așteptările cu prețul.
Voi ce preferați, un ceas scump care să vă țină o viață sau un ceas mai ieftin, schimbat în fiecare an cu un alt model?
Sincer eu prefer un ceas de mana barbatesc ieftin deoarece am acasa o vasta colectie de ceasuri si imi place sa am o diversitate mai mare pentru a fi in fiecare zi diferit indiferent de ocazie si imi permit sa iau mai multe modele pentru colectia mea.
Teoretic așa gândeam și eu, dar uite că la ceasul sport am preferat să dau mai mult pentru un Garmin, aveam nevoie de precizie. Dar mă gândesc la un ceas clasic, unde nu merită investiția prea mare cred, pentru că nu l-aș purta prea des.
Eu am 5 ceasuri acasa cu un pret mediu de 250 de euro bucata. Am unul elegant pentru a fi purtat la costum etc, iar restul sunt sport. Primul din ele a fost cumparat in 2009 si acum, dupa 9 ani arata impecabil si merge foarte bine…si a fost purtat. Nu stiu daca se merita sa iei un ceas ieftin sau unul scump, cred ca este important sa iti placa, sa arate bine pe mana ta si ti se potriveasca.
Am 5 ceasuri in prezent dintre care un Casio MTP-1290 pe care il folosesc zilnic (prins la reducere cu ocazia aniversarii watchshop.ro a 8 ani de existenta si au avut reduceri foarte bune de genul -70% – am cumparat atunci cred vreo 10-12 ceasuri de la ei pt mine si pt cei apropiati), un Bosch editie aniversara (blue collar edition) , un Q&Q pe care nu-l mai port caci a coclit cadranul din alama, un Geonaute sport de la Decathlon si piesa de rezistenta, care sta mai mult in cutie (doar pt ocazii speciale): un Accurist 7078 🙂
🙂
Mda.
eu in ultimii 20 de ani am cheltuit in jur de 40000 euro pe ceasuri.Am avut ceasuri de la citeva sute de euro la 20000 de euro.de-a lungul timpului am realizat ca platesti o gramada de bani pt firma,si nu pt ceas.Am un Rolex submariner,care e in momentul de fata aproximativ 12000 Euro,dar in acelasi timp,acum 3 ani am cumparat un Steinhart ocean one black,ceas care e identic cu Rolexul,are pe el aceleasi materiale ca si Rolexul,mecanismul automatic l-am gasit in ceasuri de la 250-50000 euro,iar acest ceas se vinde nou cu 500 Euro.
Diferenta de la 500 la 12000 o gasesti in numele brandului,pt ca la calitate ,din pct meu de vedere ceasul mai ieftin s-a comportat mai bine decat cel scump.
Prin urmare am lichidat colectia de ceasuri scumpe si am pastrat doar 2,cele de care vorbeam, am preferat sa imi investesc banii in alte chestii….
Cum ai spus și tu, de multe ori plătești brandul, exclusivitatea.