Ieri am fost la o inmormantare in familie. Decesul a survenit pe neasteptate, nimeni nu se astepta, cu toate ca atunci cand ajungi la 79 de ani se poate intampla oricand. Decedatul a avut o viata lunga, plina de bucurii dar si de greutati, lasand in urma sapte copii, fiecare la casa lor, plus multi nepoti. O familie foarte unita, dupa cum s-a vazut si la inmormantare.
Cand treci printr-o astfel de experienta nu poti sa nu te gandesti la sensul vietii si la ce facem cu clipele pretioase pe care le avem de trait. Indiferent ca avem 20 sau 90 de ani, nimeni nu stie exact cate zile mai are de trait. Ok, poate cand esti tanar poti spune ca nu ti se poate intampla nimic, dar nu e chiar asa. Accidente auto, dezastre naturale, boli care apar pe neasteptate, orice e posibil. Suna a reclama la asigurari de viata, dar nu e.
Nu vreau sa dramatizez, doar ca incep sa realizez ca timpul nostru e limitat. Ce facem cu el? Il petrecem facand compromisuri zilnice, amanand clipele cand vom trai cu adevarat pentru noi, sau ne urmam visele, facem ceea ce ne place?
Asta nu presupune ca trebuie sa renuntam la tot, ci ca alegerile pe care le facem zilnic ar trebui gandite inainte, pas cu pas. Nu e niciodata prea tarziu sa iti realizezi visurile. Sa spunem ca ar trebui sa iti scrii necrologul azi, oare cum ar suna el:
Vroia sa faca aia si aia, din pacate insa a murit inainte sa le faca!
Ar trebui ca viata sa fie o calatorie la finalul careia, privind in urma, sa zambim.
