fbpx

Concurs pentru bărbații care se simt bine în propria piele

Există studii care spun că în jurul vârstei de 40 de ani bărbații trec prin așa numita “criza bărbatului de vârsta a doua”. Nu am ajuns încă la 40 de ani și nu cred în studiile astea. Cred mai degrabă că există bărbați care nu și-au trăit viața atunci când trebuia și ajung la o vârstă când vor să recupereze tot ceea ce nu au făcut.

Sunt lucruri pe care trebuie să le faci când ești un puști, lucruri pe care trebuie le faci când ești tânăr și fără experiență și lucruri pe care trebuie le faci când ajungi la maturitate. Dacă ai sărit peste ele este posibil să încurci vârstele și să te comporți la 40 de ani ca un puști, stârnind mirarea celor din jur.

Da, am auzit și am cunoscut personal bărbați care pe la 35-40 de ani au făcut diverse nebunii, dar astea sunt excepția, nu regula. Eu cred că pe la 40 de ani un bărbat se simte bine în propria piele. Știe cine e, de unde vine și unde vrea să ajungă. Are o familie și prieteni pe care se poate baza, are preferințe, tabieturi, plăceri, pasiuni bine definite. La 40 de ani nu mai ești în perioada de experimentare, ci deja te cunoști pe tine și lumea în care trăiești.

De exemplu eu acum, la 28 de ani, normal că încă îmi place să experimentez, simt că mai sunt lucruri pe care vreau să le descopăr și să le încerc. Testez gadgeturi, practic sporturi noi, învăț limbi străine,  încerc cosmetice noi de pe piață cum ar fi cele din gama Dove Men +Care și practic sunt dispus la orice e nou, cât timp nu e ilegal, imoral și nu îmi afectează sănătatea. Când voi ajunge la 40 de ani probabil voi fi conservator în alegeri, deoarece voi ști exact ce vreau.

concurs dove men care

Dacă ești bărbat și te simți bine în propria piele ar fi o idee bună să te înscrii la concursul realizat de Dove Men+Care împreună cu Iqads în cadrul Brand Film Festival, Evoluția bărbatului până la 40 de ani.Trebuie doar să faci un scurt metraj de maxim 5 minute în care să prezinți viziunea ta asupra bărbatului sigur pe el, premiile puse în joc sunt în valoare de 4500 de euro. Dacă știi pe altcineva care se simte confortabil în propria piele poți realiza scurt metrajul cu el în centrul acțiunii, nu trebuie să fie neapărat vorba de tine. Importantă e viziunea asupra acestei vârste.

Cerințele pe scurt:

1. Realizează un scurtmetraj de maxim 5 minute în care să ne prezinţi povestea despre evoluţia bărbatului până la 40 de ani.
2. Respectă brieful. Creaţiile care nu răspund cerinţelor din brieful oficial de concurs vor fi eliminate din competiţie.
3. Fii provocator, interesant, deştept. Fă un film care să surprindă şi care să fugă de clişee. Când îţi evaluezi scurtmetrajul, orientează-te după un criteriu simplu: dacă tu l-ai vedea pentru prima oară, ai vrea să îl dai mai departe şi altora? L-ai arăta şi prietenilor tăi?
4. La finalul filmului, include timp de 5 secunde cadrul impus de final, pe care îl poţi descărca de pe www.thecreator.ro/dovemen.
5. Nu sunt acceptate: limbajul vulgar, referirile politice, discriminari, imagini licentioase.

Nu uita să verifici Brieful si Regulamentul ca sa afli toate detaliile despre înscrierea în competitie. Mie mi se pare super tare ideea concursului, cineva cu talent pentru editare video și puțină inspirație poate să câștige premii serioase aici.

Așadar, știi un bărbat care se simte bine în propria piele? Care e povestea lui?

Recomandă

4 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *